Urbanismul participativ, conceptul prin care locuitorii aleg cum să arate orașul lor. Unde se aplică în România

×
Publicitate

În vreme ce mai toată România e un haos urbanistic, în unele locuri din țară locuitorii au un cuvânt de spus când vine vorba de amenajarea cartierelor.  

Pot alege inclusiv arborii care urmează să fie plantați, băncile sau pavelele montate în piețe și parcuri.

Conceptul se numește "urbanism participativ" și este popular în special în țările nordice.

O zonă din Pipera pare un șantier care nu se mai termină. Deși a fost construită de la zero, dezvoltatorii au ridicat locuințele, dar nu și-au mai bătut capul cu amenajarea străzilor și a spațiilor dintre blocuri.

”- Ce vă inspiră peisajul din fața dumneavoastră?
- Nimic. Măcar să facă o clădire, ceva. Un parc
”.

Ce au propus locuitorii din Sectorul 6

”Pe partea asta... un câmp. Încerc să mă acomodez cu situația, nu știu ce să zic”.

Din păcate, este doar unul dintre numeroasele locuri din țară marcate de haosul urbanistic.

La polul opus sunt zone unde administrația și cetățenii colaborează. Ajutați de arhitecți, peisagiști și urbaniști, reușesc să schimbe împreună aspectul cartierelor.

”- Ia luați dumneavoastră de aici un marker și spuneți zona la care faceți referire.
- Deci, de aici și o să punem toată zona asta
”.

Mai mulți locuitori din Sectorul 6 al Capitalei au schițat o machetă în zona Străzii Liniei: o fâșie îngustă de trei kilometri, străbătută de o cale ferată dezafectată, înghițită acum de bălării și gunoaie.

În zonă va fi amenajat un parc, iar oamenii au fost chemați să stabilească fiecare detaliu. Aproximativ 3.000 de cetățeni au răspuns online solicitării.

Pe același principiu va fi schimbat și centrul comunei Florești

Samuel Stancu, urbanist: ”Au putut să aleagă de la mobilier până la pavaj, vegetație și să își deseneze ei cum și-ar imagina zona în următorii ani. Aș putea spune că 90% din proiect este decizia cetățeanului, urmând ca acel procent de 10% să fie decizia specialiștilor”.

Cu alte cuvinte, urbaniști și peisagiști vor transforma dorințele oamenilor în realitate, adaptându-le situației din teren.

”Da, avem un cuvânt de spus. Dacă toți vrem, cred că se poate face. Cu un pic de ajutor...”.

După același principiu va fi transformată și zona centrală din Florești, județul Cluj. Primăria i-a dat fiecărui cetățean șansa de a intra pe o platformă online și să creeze propria variantă a străzilor care vor străbate comuna.

Bogdan Pivaru, primarul comunei Florești: "Aici avem proiectul făcut de un cetățean, după cum vedeți, a pus flori, elemente de recreere, chiar băncuțe. Probabil că este un cetățean care își dorește o zonă de promenadă, de plimbare”.

Femeie: ”Mi se pare o idee foarte bună atâta timp cât primăria ține cont de părerile cetățenilor și nu iau proiecte doar de la cei de lângă ei".

Tânără: ”Lucrul acesta ajută ca localitatea sau zona să evolueze. Câștigă încrederea cetățenilor".

Conceptul de urbanism participativ, în care locuitorii sunt implicați în orice decizie legată de spațiile publice, este extrem de popular în țările nordice. Timid, prinde contur și la noi.

Grațian Mihăilescu, Urbanize Hub: ”Suntem obișnuiți să mergem în parcurile centrale ale unui oraș, dar nu suntem obișnuiți să avem spații de calitate în jurul blocurilor unde locuim. Și acum, în pandemie, am văzut că e nevoie de genul ăsta de abordare”.

Si administratiile din Timișoara ori Brașov vor să-i implice pe locuitori în diverse proiecte de urbanism.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62242221
Oradea și Salonta se vor încălzi cu apă geotermală. Locuitorii celor două orașe deja plătesc cel mai puțin din țară

România are o resursă naturală care ar putea încălzi orașe întregi: apa geotermală! Este un dar al naturii prea puțin folosit, deși pentru exploatare s-ar putea obține finanțare europeană.  

62242147
Facturile uriașe lovesc și în copiii sărmani din Iași cărora părintele Damaschin le dă o șansă la școală. ”Nu știu ce să fac”

Facturile prea mari emise în ultima perioadă le dau bătăi de cap și organizațiilor de binefacere.  

62242032
Hotel de 5 stele din București, amendat de ANPC din cauza mizeriei. ”Poate va rămâne cu o stea, restul le va găsi pe cer”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a extins verificările la camerele Hotelului Radisson Blue din Bucureşti pe 11 februarie, iar în urma controlului a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei,  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.