Una dintre substanțele folosite pentru dezinsecția școlii din Arad, INTERZISĂ în România

×
Publicitate

Una dintre substanțele folosite pentru dezinsecția școlii din Arad era interzisă în România, iar o alta ar fi fost folosită în concentrație prea mare, spun inspectorii sanitari care se ocupă de anchetă!

40 de elevi din Arad au ajuns la spital - după doar câteva ore de cursuri.

În timpul vacanței, în clase fusese făcută o dezinsecție generală. Copiii, din clasele a 5-a și a 6-a au început să se simtă rău luni seară, când au ajuns acasă. Medicii au decis că 14 copii să rămână internați și sunt monitorizați permanent.

Dezinsecția și deratizarea au fost făcute vineri, la Liceul german din Arad, de o firmă din Deva. Luni, în prima zi de școală - elevii ar fi găsit pete lipicioase pe bănci, spun părinții. La cursuri nu s-au simțit rău, dar când au ajuns acasă copiii au început să tușească, acuzau senzația de vomă, iar pe față le apăruseră pete roșii.

Mamă: "În momentul în care a ieșit de la școală m-a sunat mi-a spus că e roșie fața, îi amorțește buzele și limba, a ajuns acasă și atunci au început să scrie mămicile pe grup că și ceilați copii sunt la fel ... Când au ajuns la școală, copiii au spus că băncile erau lipicioase, că parchetul era lipicios, nici curățenie nu s-a făcut după ...”

Sergiu Bilcea, vicepreședinte CJ Arad: ”Am și eu doi copii, ei au mers la școală, fiind prima zi de școală spre după-masă li s-a făcut rău".

În clădirea liceului german învață circa 400 de elevi de gimnaziu. 14 din cei 40 de copii ajunși la urgență au rămas internați la pediatrie, în spitalului județean din Arad. Starea lor este mai bună acum, însă medicii vor să îi țină sub observație.

Simina Roz, purtător de cuvânt spitalul județean Arad: ”Sunt stabili, încep să dispară simptomele, mă refer la reacțiile cutanate la iritația ochilor dureri abdominale, iar medicii sunt precauți, pentru că în momentul de față nu știm substanța cu care copii au intrat în contact.”

Între timp, autoritățile au început ancheta. Ministerul Sănătății a trimis la Arad Corpul de Control, care a descoperit că dintre cele trei substanțe folosite, una avea concentrație prea mare, iar o alta era interzisă la noi în țară din aprilie anul trecut.

Mioara Comana, director inspecția sanitară de stat: ”La etajul unu nu se mai putea respira efectiv, după 4 zile deja am aceleași simtome ca și copii internați: ochi iritați, nas, gât. Din primele cercetări reiese că au fost două substanțe combinate, unul pentru suprafețe, care nu mai trebuia să se utilizeze în România din luna aprilie 2019, iar al doilea un biocid, nu știu de ce la folosit - l-a și amestecat și folosit într-o diluție mult mai mare decât scrie în aviz și fișa de utilizare."

Cei de la firma din Deva care a făcut dezinsecția se apară:

Csaba Vereș, administrator firma de dezinsecție: ”Nu ne dăm seama ce s-a întâmplat, nu am depășit concentrațiile, dozele se folosesc și în alte unități. Nu ne explicăm nici noi, s-au luat probe din aer și să vedem ce s-a întâmplat, poate o toxiinfecție alimentară. De regulă scrie și pe fișa de scuritate a produsului, simptomele acestea sunt doar în cazul ingerări ...."

Polițiștii au deschis un dosar penal.

Directorul școlii spune că a predat în sălile în care s-a făcut dezinsecția, însă niciun elev nu s-ar fi plâns că au rămas urme de dezinfectant pe bănci.

Și Inspectoratul de Urgență Arad a adus specialiști care să verifice toxicitatea din sălile de curs.

Școala va rămâne închisă și miercuri și, în toată această perioada, pereții și podelele sunt curățate cu apă, din două în două ore, pentru a se elimina substanțele nocive. La patru zile de la dezinsecție, în sala de curs se mai simțea un miros înțepător pe care l-au simțit inclusiv oficialii veniți în control.

De altfel, inspectorii sanitarti spun că au simțit și ei iritații similare cu cele ale copiilor și se întreabă cum nu au observat aceste aspecte și reprezentanții școlii, atunci când au început orele.

Va reamintim că în noiembrie, anul trecut, la Timișoara, doi copii mici și un adult și-au pierdut viață după ce mai multe apartamente au fost deratizate cu substanțe care conțineau fosfură de aluminiu.

Atunci, Ministerul Sănătăţii anunță că vor avea loc controale la prestatorii de servicii de acest gen, dar și la distribuitorii de produse, însă până acum nu au fost anunțate rezultatele acestor verificări.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62103965
Au făcut un accident și au distrus probele, dar tot au fost prinși. Cine i-a dat de gol

Doi tineri din Dâmbovița au fost reținuți de polițiști după ce au mușamalizat un accident cu mașina: au distrus probele de la fața locului și au fugit! 

62103963
UE ne trimite săpun, periuţe şi pastă de dinţi. Reacţia oamenilor dintr-un sat din Moldova

Mii de oameni sărmani sau aflați temporar în situații dificile primesc în aceste zile un altfel de ajutor de la Uniunea Europeană. Vorbim despre periuțe și pastă de dinți, săpun, șampon și detergenți.

62103856
Cum au sărbătorit sârbii, rușii și lipovenii Revelionul pe rit vechi

La două săptămâni după petrecerea de Revelion, în noaptea de luni spre marți a urmat a doua sărbătoare pentru ortodocșii de rit vechi. Pentru sârbi, ruşi sau lipoveni a fost un prilej numai bun de a dansa, cânta şi mânca până în zori.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.