Studenţii români fug din universităţi. ”Cu profilul la care sunt nu rezolv nimic”

×
Publicitate

Studenţii români fug din universităţi. În acest moment, un tânăr din 3 renunţă la învăţământul superior în lipsa de bani sau de perspectivă.

Acest fenomen ar putea fi stopat dacă ar exista şi la noi consilieri de carieră în licee. Un astfel de specialist îi poate ajuta de elevi să îşi aleagă viitoarea școală în funcţie de abilităţi.

Robert a învăţat un an la Facultatea de Asistenţă Socială, la Universitatea din Bucureşti. Nu i-a plăcut şi s-a mutat la Publicitate, în Universitatea de Vest din Timişoara.

Robert, student: "În primul rând materiile şi ceea ce puteam să devin nu se potriveau cu ceea ce voiam să fac. Și de aceea am decis să o iau de la capăt."

Cosmin e student la Ştiinţe Politice, în Craiova, şi nu e mulţumit. Se gândeşte să îşi urmeze pasiunea şi să se mute la sport.

Cosmin, student: "Sunt în primul an şi mă gândesc să renunţ şi eu, cu profilul la care sunt la facultate nu rezolv nimic şi nu sunt atras de acest profil."

Studentă: "Am avut multe colege care au abandonat, cred că din cauza familiei, exemplului negativ din familie şi lipsa banilor."

În licee nu există consilieri de carieră, aşa că mulţi tineri aleg o facultate la întâmplare.

Ovidiu Boldor, preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Timişoara: "Nu sunt deloc orientaţi şi toată vina asta din cauză că nu are cine să se ocupe de consiliere în cariere, pentru că nu se investeşte în asta la nivelul preuniversitar."

Potrivit unui studiu făcut de "Alianţa Naţională a Studenţilor din România'', în care au fost analizate 25 de universităţi de stat, din cele 49 existente la noi, media de abandon este de 36%.

Câţiva profesori au lansat diverse programe în speranţa că vor reduce acest fenomen îngrijorător.

La Universitatea de Vest din Timişoara, de pildă, dascălii au creat un centru de consiliere pentru tineri. Dar şi o şcoală de vară, unde elevii simulează că sunt studenţi şi participă la cursuri.

Conf. Univ. Mihai Predescu, Universitatea de Vest: "Identificăm persoanele cu risc şi lucram cu ele. Ca şi grupuri de risc sunt cei din mediul rural, pentru care costurile de a trăi în Timişoara sunt mai mari şi automat lucrurile astea implică faptul că de obicei îşi mai iau un serviciu încât să îşi permită traiul."

În Iaşi, reprezentanţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza au mărit bursele şi au accesat fonduri în valoare de 740.000 de euro ca să facă o şcoală de vară şi un centru de învăţare şi consiliere.

Mihaela Onofrei, prorector Universitatea A.I Cuza Iaşi: "Bursele sunt între 578 de lei, cea socială şi până la 1000 de lei, cea de performanţă, aproape sunt dublate. Plătim burse pentru 5.400 de studenţi, un efort financiar de 4, 2 milioane lei, din care 18% din veniturile proprii ale universităţii."

În Iaşi cei mai mulţi fug de Matematică, Geografie şi Litere. În disperare de cauză au fost aduşi consilieri de carieră.

La fel se întâmplă şi în Craiova. Mai ales că la Universitatea din acest oraş rata de abandon se apropie de 50 de procente.

Radu Constantinescu, vice-rector Universitatea din Craiova: "Trecerea de la anul I la anul II presupune cea mai mare rata de pierdere. La domeniul ştiinţific, matematica - fizică, dar şi la domeniul inginerie electrică spre exemplu."

În unele cazuri, tinerii încep să lucreze încă din primii ani de facultate. Şi pentru că le este greu să ducă în paralel şi studiile şi munca, preferă în final banii.
 

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61938515
Familia Regală va plăti o chirie lunară, la "preţul pieţei", pentru a rămâne în Palatul Elisabeta

Declaraţia aparţine Regiei Protocolului de Stat care, într-un răspuns pentru Ştirile ProTV, anunţa că săptămâna viitoare va încheia evaluarea clădirii şi a terenului din inima Parcului Herăstrău.

61938473
Bacalaureat 2018. Elevii se pregătesc pentru proba de aptitudini

Mai sunt 10 zile până la prima probă de Bacalaureat. Examenul începe, în premieră, cu 3 luni mai devreme decât de obicei şi se anunţă cel mai strict de până acum.

61938454
O familie din Iași a rămas pe drumuri, după ce o rudă ar fi incendiat casa

O familie cu 3 copii, din judeţul Iaşi, trece printr-un mare necaz. În urmă cu trei zile, casa le-a fost mistuită de incendiu şi oamenii au rămas fără nimic, în toiul iernii. Este pentru a doua oară când păţesc aşa ceva.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Politie general sinucidere
Scene șocante într-un apartament din Brașov. O femeie ar fi fost înjunghiată de soțul ei, care a încercat apoi să se sinucidă

Scene îngrozitoare într-un apartament din Brașov. Vă avertizăm, urmează informații și imagini cu impact emoțional!