Studenții și profesorii din Timișoara vor să stabilească zona cu cel mai „sănătos” aer

×
Publicitate

Studenţi şi profesori din Timişoara fac echipă cu mai mulţi specialişti din China pentru a monitoriza spaţiile verzi din oraş. Practic, prin intermediul unor proiecţii 3D, au reuşit să stabilească zona cu cel mai "sănătos" aer.

Apoi, cu ajutorul unor peisagişti, vor să exploateze fiecare colţişor de acolo. La final, proiectul va fi predat autorităţilor locale.

Studenții și profesorii au creat modele 3D ale unor spații verzi. Cu ajutorul acestora va fi stabilită calitatea zonei, dar și modul în care poate fi exploatată, apoi amenajată.

Tânără: "Pentru a vedea necesitatea de a planta noi arbori, atât pentru confortul vizual cât și pentru îmbunătățirea mediului înconjurător."

În timp ce chinezii s-au ocupat de scanarea satelitară, românii au preluat datele necesare de la fața locului.

Dr. ing Sorin Herban, Facultatea de Construcții Timișoara: "Ei au văzut cum noi monitorizăm datele sau ceea ce se întâmplă în orașe, respectiv ce se întâmplă în spațiile verzi urbane, iar noi am avut accces să vedem cum monitorizează ei zonele lor și ce efect au acestea asupra orașului, respectiv asupra noastră."

Tehnologia este tot mai folosită în întreagă lume, inclusiv pentru astfel de proiecte menite să protejeze natură și să asigure locuitorilor o viață mai sănătoasă.

Asist. univ. Clară Beatrice VIlceanu: "Timișoara este câștigătoarea proiectului Capitală Culturală 2021 și deja în Timișoara se derulează proiecte pentru a deveni oraș smart că să fie smart city trebuie să fie digital."

Programul pilot a presupus testarea câtorva zone din oraș. În viitor ar putea fi atrași în această cercetare mai mulți specialiști - de la sociologi sau biologi până la peisagiști.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
61938214
Luna a oferit un spectacol ceresc deosebit. Trei fenomene diferite s-au produs simultan
Omenirea a avut parte, azi-noapte, de un spectacol ceresc cu totul deosebit. Luna a fost mai mare şi mai luminoasă decât în mod normal, iar unii au văzut-o într-o nuanţă sângerie.
61887899
Timp de 12 ani, NASA a crezut că a pierdut un satelit. Un astronom amator l-a găsit acum
Timp de 12 ani, specialiștii de la NASA au crezut că au pierdut în spațiu satelitul IMAGE, după ce acesta a încetat brusc să mai emită semnale.
61938064
Oamenii au ieșit din case, miercuri seara, ca să vadă luna sângerie
Luna a oferit, miercuri seara, un spectacol inedit în toată lumea.