Străzile din Brașov au răsunat de chiote și hore încinse de junii ieșiți la stropit

×
Publicitate

Străzile din Brașov au răsunat de chiote și hore încinse de junii ieșiți la stropit. După vechiul obicei împrumutat de la sași, tinerii au pornit să le ureze Hristos a înviat fetelor din comunitate care își caută perechea.

În Transilvania, oamenii de rând au preluat obiceiul stropitului de la familiile de nobili.

În a doua zi de Paşte, gazdele pun pe masa cozonac, ouă roşii şi un pahar de băutură care să răcorească musafirii. Imediat se încinge hora dedicată doamnei sau domișoarei stropite cu parfum, să-i meargă bine tot anul.

De regulă, ceata este mai numeroasă dar anul acesta Junii braşoveni au avut nevoie de derogare de la Prefectura ca să-şi poată ține obiceiul. Li s-a permis să umble în grupuri de 6 persoane şi să nu zăbovească prea mult la gazde.

Şi în Mărginimea Sibiului obiceiul stropitului se păstrează de sute de ani.

După stropitul cu parfum şi ornatul pomişorilor cu ouă colorate, e rândul urărilor de Paşte.

În pensiunile din Mărginimea Sibiului, tarifele pentru cazare au rămas la fel ca în sezonul trecut şi pornesc de la 120 de lei pe noapte.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62188072
VIDEO. Petrecăreții au ieșit cu roaba dintr-un club de fițe din Mamaia: ”În seara asta nu mai bem”

Două cluburi din Mamaia au fost amendate de două ori în zilele de 1 și 2 mai, pentru că nu au respectat regulile privind combaterea epidemiei de Covid-19.

62188026
De 1 mai, stațiunea Mamaia a fost gazda unor petreceri ca pe vremuri. ”Ne-a cam întrerupt poliţia!"

Petrecerea de 1 mai a turiştilor aflaţi în staţiunea Mamaia a arătat că în anii buni: muzică la maximum băuturi scumpe şi chiar un foc de artificii.

62188025
În prima zi de Paște, copiii au căutat cadourile ascunse de iepuraș. ”Vai, câte ți-a adus!”

Că au vrut sau nu, părinți din toată lumea s-au trezit duminică devreme, în strigăte de bucurie. Copiii lor au sărit din pat să caute surprizele ascunse de iepurașul de Paște prin casă sau prin grădină.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.