Patronul a fost ridicat joi dimineață de forțele speciale din locuința sa și dus la DIICOT pentru interogatorii. El este suspectat că, la adăpostul a două fundații care se ocupă de recrutarea dansatoarelor, ar fi coordonat de fapt o grupare specializată în traficul de persoane și proxenetism.
Iar câștigurile încasate, susțin anchetatorii, ar fi de aproape 4 milioane de euro. Bărbatul, care este și actor, a respins acuzațiile.
Vlad Marinescu a fost ridicat din apartamentul său imediat după finalizarea percheziției. Cunoscut pentru clubul de noapte pe care îl deține în București, el a fost denunțat de o tânără că ar fi obligat-o să se prostitueze. Apoi și alte fete au dat declarații împotriva lui și apropiatilor din club.
Ca să obțină cât mai multe dovezi în acest caz, procurorii DIICOT au apelat la ajutorul unui investigator sub acoperire, care a jucat în câteva rânduri rolul unui client veritabil. De la momentul pătrunderii în club și plății unei taxe de intrare, până la întâlnirile efective cu dansatoarele.
Procurorii vorbesc în acest caz despre acuzații de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism. Ei susțin că întreaga afacere s-ar fi derulat sub paravanul unor fundații de recrutare a dansatoarelor. Și că întâlnirile amoroase ar fi avut loc în camerele amplasate în subsolul clubului, dar și în apartamente din oraș.
”Le-au convins să încheie contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, inducându-le în eroare cu privire la faptul că activitatea ce urma a fi prestată în cadrul clubului va fi aceea de dans artistic”. (Sursa: Biroul de Presă al DIICOT)
Comisar șef Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al IGPR: ”În realitate, victimele ar fi fost constrânse să practice prostituția. Pentru controlul acestora, suspecții ar fi impus ținte financiare și penalizări, exercitând presiuni psihice constante”.
Gruparea a câștigat 4 milioane de euro din prostituția practicată în clubul de noapte
Procurorii DIICOT au verificat luni la rândul conturile tuturor suspecților și au ajuns la concluzia că întreaga grupare ar fi câștigat de pe urma fetelor exploatate aproape 4 milioane de euro, bani ce ar fi fost plimbați apoi prin conturile diferitelor fundații sau firme.
”- Ați făcut trafic de persoane, proxenetism cu dansatoarele din club? A meritat afacerea? Aproape patru milioane de euro de pe urma fetelor?
-Doamne, ferește!”.
Patronul clubului spune că nu știe ce s-a întâmplat în clubul pe care afirmă că l-ar fi închiriat.
”Reporter: El e total străin de practicarea prostituției?
Alexandru Enache, avocatul suspectului: Absolut. Din informațiile pe care le am de la el și din discuțiile pe care le-am avut cu el, aceste activități sunt străine de domnul Vlad. Câștigurile reprezentau valoarea chiriilor pe care le încasa după contract.
Reporter: Deci își susține, își clamează total nevinovăția?
Alexandru Enache, avocatul suspectului: Nevinovăția. Din punctul nostru de vedere, chiar nu este vinovat”.
La DIICOT au ajuns și alți suspecți, dar și angajați ai clubului de noapte care au fost audiați ca martori.