Salina Praid distrusă, zeci de mii de oameni fără apă, regiunea afectată, dar șefii Salrom sunt supărați că au fost demiși

×
Publicitate

După patru luni de la inundațiile care au distrus Salina Praid, ministrul Economiei a anunțat că toată conducerea Salrom a fost demisă. Cei șapte directori ar fi acționat neglijent și ar fi subevaluat riscurile de inundație, explică ministrul.  

Din pricina acestei catastrofe, și acum 40.000 de oameni se alimentează cu apă potabilă din rezervoare montate pe străzi.

Decizia vine după ce au fost analizate rapoartele Corpului de Control al premierului și al ministerului de resort. Vechea conducere este acuzată că ar fi făcut achiziții inutile și costisitoare și ar fi tratat cu nepăsare riscurile reale ale inundării, spune ministrul Economiei, Radu Miruță.

În tot acest timp, cei care locuiesc pe o distanță de 80 de kilometri de Praid, pe malul râului Târnava Mare, își iau și acum apă cu bidoanele, din containerele special amenajate.

Oamenii sunt îngrijorați că apa va îngheța

Este cu atât mai greu în această perioadă, cu cât temperaturile sunt din ce în ce mai mici, iar oamenii sunt îngrijorați că apa din rezervoare va îngheța. În rețea, apa are, în continuare, salinitate ridicată.

Până acum s-au strâns 13.000 de semnături în campania „SOS Praid!” pentru reconstrucția zonei, profund afectată în urma dezastrului.

Pe de altă parte, conducerea demisă a Slarom a transmis că acuzațiile ministrului Economiei sunt nefondate și că directorii și-au făcut treaba.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62555944
Ce spune șeful Armatei despre românii care vor fugi din țară în cazul unui război. ”Despre asta este vorba”

Stă în natura umană instinctul de a fugi din țară în cazul izbucnirii unui conflict, dar România ”are o populație responsabilă” și se poate baza pe o masă mare de cetățeni ”dispuși să ducă efortul de război”, a spus șeful Armatei, gen. Gheorghiță Vlad.

62584948
Un bătrân din Rucăr a spart de mai multe ori roțile, apoi și parbrizul la mașinile vecinei. Motivul bizar al ranchiunei

Un bărbat de 74 de ani din Rucăr a fost reținut după ce ar fi avariat mașinile unei vecine. Pensionarul este acuzat de distrugere în formă continuată.  

62560543
Angajatori: ”România are nevoie de mult mai mulți lucrători străini”. Care a fost limita aprobată pentru 2025

România are nevoie de mult mai mulți lucrători străini în 2026 decât au fost aprobați pentru anul în curs, susține patronatul importatorilor de forță de muncă. Potrivit acestuia, resursa internă este din ce în ce mai scăzută.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.