Românii, cei mai expuși cetățeni din UE la radon, gazul radioactiv din locuințe. Cum ne afectează

×
Publicitate

România are cele mai mari valori din Europa pe harta expunerii la radon, un gaz radioactiv care se poate acumula în locuinţe. Informaţia apare pe site-ul Comisiei Europene.

Medicii susţin că aerul poluat cu radon este principala cauză de cancer pulmonar, după fumat. Radonul este un gaz degajat prin descompunerea în sol şi roci a radiului şi uraniului. Autorităţile, care sunt obligate acum de Comisia Europeană să facă legi care să ne protejeze de aceste radiaţii, susţin însă că nu avem o problemă cu acest gaz.

La nivel mondial, radonul este unul dintre cele mai nocive elemente din aerul pe care-l respirăm în locuinţe. Potrivit Comisiei Europene, între 8 şi 15 % din totalul cazurilor de cancer pulmonar pot fi atribuite radonului din casele şi apartamentele în care stăm.

Dr. Ioana Munteanu, medic pneumolog: ''Poate să determine diverse mutaţii şi inflamaţii la nivelul plămânului şi să inducă cancer pulmnonar. Pot fi şi diverse alte bronşite, enfizem pulmonar.''

Este un gaz fără miros şi fără culoare. Pentru că nu poate fi detectat decât de specialişti, guvernul britanic, de exemplu, a lansat o adevărată campanie de informare a oamenilor şi oferă gratuit testere.

"Pentru că radonul este un gaz radioactiv, îl respirăm şi poate îmbolnăvi celulele corpului nostru, în special cele ale plămânilor. Dacă se întâmplă asta, poate provoca cancer pulmonar. Şi în fiecare an 1.000 de oameni mor de cancer pulmonar provocat de radon. De-asta e atât de important să facem ceva" - este mesajul autorităților britanice.

Europa ne obligă să luăm măsuri de protecţie. Directiva care spune că nivelul de 300 de becquereli pe metru cub, unitatea de măsură pentru gazul radioactiv, este periculos pentru oameni, trebuie aplicată anul acesta şi de România. Responsabil de asta e şi preşedintele Comisiei Naţionale de Control a Activităţii Nucleare, Rodin Traicu. Însă, contrar cercetătorilor, acesta susţine că radonul nu este o problemă în România.

Rodin Traicu, preşedintele Comisiei pentru Controlul Activităţilor Nucleare: "Radonul este un gaz care face parte din fondul natural, iar periculozitatea sa la nivelul României este cvasi-nula. După cum vedeţi partea asta verde cea mai mare nu are niciun potenţial de niciun fel, galbenul ca peste tot este o limită puţin mai mare decât verdele, unde e albastru nu există de niciun fel..."

Am căutat la Comisia Europeană harta expunerii românilor la radon, în propriile locuinţe. Surpriză! Situaţia este cu totul alta decât cea prezentată de şeful CNCAN, una mult mai gravă, aşa că am mers din nou să cerem exeplicatii.

Preşedintele CNCAN nu pare îngrijorat de procent, deşi vorbim despre un potenţial de 800.000 de case, din cele 8 milioane existente în ţară. E drept, până acum cercetările s-au făcut pe o treime din localităţile de la noi.

Prof. Tiberiu Cătălina, cercetător, Facultatea de Instalaţii UTCB: "Acest gaz radoactiv care este o sursă naturală, care provine din sol, se propagă în clădire fie prin structura clădirii, fie prin materialele de construcţii, dacă au fost folosite materiale din anumite pământuri care erau deja cu concentraţii mari de radioactivitate. În Bucuresti-Ilfov, din 200 de case 20 de case aveau valori peste valorile maxime admise pe perioade de un an monitorizare cu senzori pasivi, în diferite perioade ale anului. Noi putem spune că în Bucureşti avem 17% dintre case care depăşesc valorile de 300 de becqereli pe metru cub."

Directiva europeană va impune condiţii stricte şi pentru constructori, dar şi pentru producătorii de materiale de construcţii.

Claudiu Georgescu, preşedintele APMCR: "Noi acceptăm orice reglementare venită de la legiuitor atâta timp cât ea se încadrează în limitele legale. N-o să putem să reducem la zero cantitatea de radon, atâta vreme cât este un element natural. Deci nu există pe lumea asta un produs de construcţii sau o bucată de pamanat care să nu aibă o radioactivitate naturală."

Singurul institut acreditat din România este cel al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, iar analizele sunt contra cost: 230 de lei. Ne putem proteja de radon simplu, spun cercetătorii, aerisind în timpul zilei o dată la 3 ore, timp de 5 minute, toate camerele, sau prin sisteme de ventilaţie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Dele Alli a pozat topless și fanii i-au ”invadat” conturile sociale: ”Mulțumim, ești un înger!”
FOTO Fosta iubită a lui Dele Alli a pozat topless și fanii i-au ”invadat” conturile sociale: ”Mulțumim, ești un înger!”
Citește și...
Sute de persoane la coadă la Policlinica Bistriţa, pentru programări la analize. La 7:50 s-au epuizat locurile disponibile

Sute de persoane s-au aşezat la coadă în faţa Policlinicii Bistriţa, de la primele ore ale zilei de joi, pentru a se programa la analize medicale decontate de stat, ceea ce a dus la depăşirea capacităţii de procesare a cererilor.

Peste 1.000 de șomeri din Gorj au luat cu asalt o bursă a locurilor de muncă. Ce salarii s-au oferit

Peste 1.000 de șomeri din Gorj s-au înghesuit miercuri la o bursă a locurilor de muncă. Mulți dintre aceștia sunt foști angajați din minerit care și-au pierdut slujbele la 1 aprilie.

Sute de mii de români nu-și caută de lucru. Câți șomeri sunt în România

Un număr de 204.500 de persoane inactive doreau să lucreze în anul 2005, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Recomandări
Ce este moțiunea de cenzură. Cum funcționează și ce se întâmplă la votul din 5 mai în România

Moțiunea de cenzură revine în prim-planul scenei politice din România, în contextul votului programat pentru 5 mai, care ar putea decide soarta Guvernului condus de Ilie Bolojan. 

Ninge în centrul României, la final de aprilie. Utilajele de deszăpezire au fost scoase pe drumurile montane în două județe

Autoritățile din două județe din centrul României au scos utilajele de deszăpezire pe drumuri, după ce un strat de zăpadă s-a depus în noaptea de joi spre vineri pe șosele.

Bolojan: Exemplu de ce înseamnă să îţi baţi joc de banul public nefăcând investiţii - Hidroelectrica. A preferat profiturile

Premierul Ilie Bolojan afirmă că sistemele guvernamentale au tolerat blocarea accesului furnizorilor în sistemul de energie, prin eliberarea unor autorizaţii de racordare scriptice către companii care nu au angajaţi.