Alertă de poluare pe râul Jiu, după ce o conductă de țiței s-a fisurat

×
Publicitate

Este alertă de poluare pe Jiu, în judeţul Dolj, după ce o conductă de ţiţei s-a fisurat. În urma avariei, pata de petrol a ajuns să se întindă pe o distanţă de aproximativ 7 kilometri, aşa că a fost nevoie de intervenţii de urgenţă.

Au fost amplasaţi sute de saci cu material absorbat, dar şi baraje de protecţie pentru a limita dezastrul.

Primii care au intervenit au fost angajaţii companiei care deţine conducta. Aceştia au încercat să oprească scurgerea de petrol şi au aruncat material absorbant în apă. Între timp, au fost anunţaţi şi cei de la Apele Române.

Lupta cu poluarea durează deja de două zile. Eforturile muncitorilor par a fi însă în zadar.

"Văzând că totuşi a scăpat o cantitate de ţiţei, ne-am organizat la podul de la Podari unde am ancorat cantitatea de spilsor să menţină din cantitatea de poluare", a explicat Marian Talău, directorul administrației bazinale de apă Jiu.

La rândul lor, comisarii Gărzii de Mediu Dolj urmează să evalueze situaţia şi să vadă dacă au fost afectate fauna şi vegetaţia.

"Nu ştiu exact dacă pe acest traseu: Jiu - Amaradia, în amonte, există situaţii din acestea grave, urmând ca împreună cu echipa de comisari să merg acum pe traseu să constatăm din punct în punct cum se prezintă factorul ecologic", a transmis Gheorghe Călinoiu, directorul Gărzii de Mediu Dolj.

La fața locului au fost trimise şi echipaje de la pompieri, care au intervenit alături de muncitori.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61963236
Percheziţii în Galaţi, la o bandă de spărgători de locuinţe. Metoda prin care au furat 80.000 de lei

Au fost descinderi miercuri dimineaţă la indivizi suspectaţi de furturi din locuinţe. Poliţiştii din Prahova au percheziţionat 6 locuinţe din Galaţi şi Braşov şi vor audia trei bărbaţi bănuiţi că se ocupau cu spargeri de apartamente.

61963233
Tibi Ușeriu a terminat încă o cursă extremă în Himalaya: ”Sunt avalanșe din 20 în 20 de minute”

Tibi Uşeriu, românul care a câştigat de 3 ori consecutiv Ultramaratonul de la Polul Nord, a reuşit să ducă la bun sfârşit încă o cursă extremă: Ultramaratonul Everestului, în munţii Himalaya.

61963226
Șoferiță rănită după ce mașina s-a blocat pe șine și a fost lovită de tren. Ce a făcut soțul ei

Impact violent, marți seară, pe calea ferată, în Dâmboviţa. O maşină condusă de o femeie s-a oprit brusc pe şine, iar soţul ei a coborât şi a încercat să împingă automobilul.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.