Referendum eșuat pentru unirea unei comune cu orașul Buzău. Oamenii sperau că vor avea și ei canalizare și trotuare

×
Publicitate

Eșec la referendumul pentru unificarea municipiului Buzău cu o comună limitrofă - Țintești.

 

În timp ce în comună prezența la vot a sărit bine de pragul de 40%, la oraș cetățenii s-au lăsat cu greu convinși să meargă la urne, astfel că referendumul nu va fi validat.

Dacă cele două unităţi administrativ teritoriale s-ar fi unit, suprafaţa municipiului aproape s-ar fi dublat, ceea ce ar fi permis, spun iniţiatorii, dezvoltarea municipiului, atragerea de noi investiţii, mai multe locuri de muncă şi construirea de locuinţe pentru tinerele familii.

Dintre cei peste 100.000 de buzoieni înscrişi pe listele permanente ar fi trebuit să se prezinte la vot cel puţin 30%.

Constantin Toma, primar Buzău: "Eu cred că buzoienii au înțeles că nu este un vot pentru un om sau un partid, este un vot pentru viitorul lor".

La Buzău locuitorii nu s-au înghesuit la urne. În cele 80 de secții de votare s-au prezentat puțin peste 10% dintre votanți. Cei care au mers la vot spun că această unire ar fi fost benefică pentru dezvoltarea celor două comunități.

 

Peste 15 milioane de lei s-au cheltuit pentru referendumul eșuat

 

”Locuitor Buzău: Se va dezvolta mai mult orașul și vom avea extindere.
Reporter: Prezența este foarte mică, de ce credeți?
Locuitor: Nu pot să-mi explic".

Comuna care spera să se unească cu municipiul Buzău are o suprafață aproape egală cu cea a oraşului reşedinţă de judeţ. Primarul comunei a mers la vot împreună cu familia, şi era convins că în comună prezenţa la urne va fi mare.

Aurel Stoica, primar Țintești: "Am venit cu mic cu mare, pentru a fi Buzăul mare, noi ne dorim asta".

În comuna Țintești prezenţa la urne a fost de peste 40%. Cum este obiceiul la ţară, localnicii s-au înghesuit la urne după ce au ieşit de la biserică. Ei sperau ca în localitatea lor să ajungă facilităţile de la oraş.

Localnic Țintești: "Să avem și noi trotuare, să avem canalizare, să avem gaze, să avem ca și la oraș".

Localnic Țintești: "Dacă nu se face acum, nu o să se mai facă niciodată, că am avut primari aha... și au făcut pentru ei, pentru noi mai puțin".

Pentru organizarea referendumului, Primăria Buzău a cheltuit peste 15 milioane de lei. La nivel național este cel de-al doilea referendum de unire a două localităţi, după ce în 2015 Oradea a încercat acelaşi lucru cu Sânmartin - şi nu a reuşit.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62215460
Platforma prin care poți să îți ”dăruiești” altora ziua de naștere. Donațiile la ajung la copii sau spitale

Târguri caritabile sau strângeri de fonduri prin intermediul platformelor din online - aceste metode sunt practicate tot mai des de cei care vor să își "doneze" ziua de naștere.

62215119
Rămas văduv la 50 de ani, un tată se chinuie din răsputeri să-și crească cei doi copii

Un bărbat din județul Vaslui își crește singur cei doi copii, după ce soția s-a prăpădit în urmă cu câteva luni. Omul face eforturi supraomenești să țină loc și de mamă și de tată, dar să-și pună zilnic pâinea pe masă.

62214483
Adio, filatori corzi pentru piane, bine ați venit, operatori metraconiști. Ce meserii dispar și apar în Codul Ocupațiilor

Arhitect de interior, expert în securitate cibernetică sau specialist în robotică și inteligență artificială. Iată câteva dintre meseriile vremurilor noastre care până acum nu se regăseau în Codul Ocupațiilor din România.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.