Reabilitarea unui bloc din Galați, în vizorul DNA. Oamenilor le plouă în case

×
Publicitate

Reabilitarea blocurilor cu fonduri europene s-a lăsat cu necazuri, la Galați. La doar un an și jumătate de la finalizarea lucrărilor, mai mulți locatari se plâng că în apartamentele lor a apărut igrasie și mucegai.

 

1,3 milioane de lei au costat lucrările pentru un singur bloc cu 100 de apartamente, iar oamenii spun că prețul a fost de două ori mai mare decât în cazul altor clădiri prinse în același program. Scandalul a intrat și în atenția DNA.

Blocul a fost reabilitat în bună parte cu bani europeni în urmă cu un an și jumătate, iar lucrarea a fost garantată cinci ani.

Lucrările au costat 1,3 milioane de lei. De câteva luni însă, toți proprietarii apartamentelor de la ultimul etaj au probleme la fiecare ploaie.

Costel Stratulat, locatar: "În urmă ploilor din ultimile două săptămâni s-au făcut infiltrațiile, n-am știut de unde sunt, am sesizat administratorul.
Reporter: Dvs. cât ați plătit?
Costel Stratulat, locatar: Pe apartament costurile au fost de 20 de milioane, 2000 de lei, și suntem în grafic cu plățile."

Aneta Sava, administrator Asociația de Proprietari, Galați: "Au făcut niște cârpeli pe acoperiș. Cea mai mare problemă sunt infiltrațiile care sunt în apartamente. Plouă în casă. Am făcut destule reclamații, am primit destule răspunsuri dar problemele nu s-au rezolvat.

Mandatarul lucrării este Primăria Galați care susține că ales constructorul în urmă unei licitații. Ciudat este că firma aleasă a reușit să obțină bani și de la Consiliul Județean, dar și acolo au fost probleme.

Raluca Ardean, purtător de cuvânt Primăria Galați:
"Constructorul a intervenit și a efectuat remedieri constatate în urmă infiltrațiilor."

Aneta Sava, administrator Asociația de Proprietari, Galați:
“I-am reclamat la DNA și după aceea a fost foarte recalcitrant."

Managerul firmei susține că muncitorii lui au făcut lucrarea așa cum era prevăzută în contract. Pe de altă parte, procurorii DNA au cerut lămuriri primăriei și societății de construcții în această problemă.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61920730
Elevii consideră temele ”grele și nașpa”. Autoritățile le cer părerea părinților, online

Temele pentru acasă ocupă prea mult timp, sunt inutile și neinteresante, se plâng elevii, iar părerea lor ar putea fi luată în seamă de Ministerul Educației.

61920750
Arhitecţii vor ghid de construcţie pentru cei care vor să renoveze clădirile din zona Branului

Satele româneşti sunt o adevărată debandada arhitecturală şi până acum autorităţile au făcut prea puţin ca să îndrepte situaţia.

61920720
Primele obstacole pentru campania ”Alege Oaia”: ciobanii nu au unde să sacrifice animalele

Prin campania "Alege Oaia", ministerul Agriculturii vrea să impulsioneze consumul de carne de oaie şi propune înfiinţarea unor centre unde ciobanii să îşi poată vinde produsele.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.