Primele roşii româneşti de anul acesta, în magazine. Cât o să ne coste "gustul romanesc"

×
Publicitate

Mai aveţi răbdare doar câteva zile până când vom găsi în magazine primele roşii româneşti de anul acesta, coapte în sere ultra moderne.

În prezent se vând doar roşii din Turcia, Spania şi Olanda, relativ scumpe şi cam fără gust. Pe de altă parte, sute de fermieri din Dobrogea au început plantarea răsadurilor în solarii tradiţionale, însă culturile pot fi recoltate abia la sfarsitul lunii mai.

În comuna Nicolae Bălcescu, din judeţul Constanța, membrii unei familii au învestit, acum şase ani, peste un milion de euro într-o afacere în care au crezut.

Cei mai mulţi bani provin din credite bancare. A apărut astfel o seră modernă ca în filmele de ficţiune: ambient controlat de computer şi încălzire doar din surse regenerabile, peleti din coji de floarea soarelui, paie sau rumeguş.

Polenizarea plantelor se face cu bondari, iar dăunătorii sunt distruşi cu prădători naturali tocmai pentru a nu folosi tratamente chimice. Poate de aceea sunt printre puţinii fermieri din ţara care în câteva zile vor inunda hipermarketurile cu roşii româneşti.

Ştefan Ianţoc, proprietar sera: "Secretul ar fi ca noi punem răsaduri la jumătatea lunii decembrie, investim foarte mult în încălzirea serei ceea ce nu este uşor, este o investiţie destul de mare şi acum depindem foarte mult şi de vremea de afară, în rest alt secret nu ar fi, multă muncă şi seriozitate."

40 de tone de roşii sunt acum în sera din judeţul Constanta, iar toată recolta este deja contractata. La solariile clasice din folie simplă, abia acum se adună ultima recoltă de salată, ridichii şi ceapă.

Fermierii din Dobrogea care sunt incluşi în programul "Roşia românească" spun că anul acesta şi-au dublat suprafaţa cultivată. Pentru a putea beneficia de ajutorul de la Guvern de 3.000 de euro, ei trebuie să deţină cel puţin 1.000 de mp de teren şi să obţină o producţie de minimum 2 kilograme de roşii pe metrul pătrat.

Până acum s-au înscris în program aproape 17.000 de producători agricoli. Unii dintre ei nu se aşteptau la o iarnă aşa de blândă în sud estul ţării şi nu au riscat.

Petrică Mihai, legumicultor: "A fost o iarnă blândă, dacă eram pregătiţi puteam să plantăm, aveam şi solarile încălzite, dar asta e, sperăm, undeva la 15 mai, să începem recoltatul".

Potrivit producătorilor, un kilogram de roşii va pleca din sere în medie cu 4 lei 50, însă românii vor da între 6 şi 12 lei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62021042
Ce-ți dorești pentru București? Alege cele mai importante proiecte de modernizare a orașului

Zonele metropolitane și aglomerările urbane sunt motoarele economice ale unei economii. De-a lungul istoriei, nicio regiune sau țară nu a reușit să se dezvolte fără a se urbaniza în paralel.

62020774
Cum s-a apărat Isărescu în fața acuzațiilor: ”Nu scoatem dobânda din pălărie!”

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu s-a apărat marți în fața membrilor comisiei economice din Senat împotriva acuzațiilor legate de creșterea artificială a indicelui ROBOR și a dobânzilor bancare.

60547775
De ce vrea Ungaria să extragă România gazele din Marea Neagră. Legătura cu Rusia

Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a cerut unui înalt oficial american să faciliteze o decizie finală a grupului ExxonMobil pentru a produce gaze naturale în Marea Neagră.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.