Chiriile în marile oraşe au explodat. Cât vor scoate părinţii studenţilor din buzunare

×
Publicitate

Piața chiriilor din marile orașe dă în clocot, pe măsură ce se apropie începutul anului universitar și mii de studenți se întorc la cursuri.

Cei care sunt din alte localități și nu au loc la cămin își caută o cameră cât mai aproape de facultate. Nu găsesc însă garsoniere sub 200 de euro, iar pentru un apartament se strâng mai mulți ca să împartă costurile.

Bucureştiul conduce clasamentul oraşelor cu cele mai mari chirii. O garsonieră se închiriază cu 330 de euro, în medie, cu aproape 90 de euro mai mult decât în toamna anului trecut. Cel mai mult s-au scumpit însă apartamentele cu două camere, de la 350 de euro, anul trecut, la 480 de euro acum.

Tarife mari sunt şi la Cluj-Napoca: o garsonieră costă, în medie, 300 de euro pe lună, iar apartamentele cu două camere ajung la 460 de euro.

Preţurile au crescut cu 10% faţă de anul trecut, susţin specialiştii imobiliari.

Specialist imobiliar: „Apartamente finisate modern, utilate în centrele universitare, sunt undeva la 400-500 de euro două camere, 500-600 de euro la trei camere, iar cele de la periferie au preţurile mai mici decât construcţiile noi."

Studenţii stau mai mulţi într-un apartament ca să poată împărţi chiria.

Studentă: „Apartamentul are patru camere. Stăm cinci persoane, cheltuielile sunt mai mici aşa, e mult mai rentabi. 120-130 de euro camera."

Nici la Timişoara tarifele nu sunt mici. Cu două săptămâni înainte de începerea anului universitar, apartamentele cu două camere din Timişoara se închiriază cu preţuri care pornesc de la 300-350 de euro, însă, cu cât locuinţele sunt mai aproape de universităţi, cu atât tarifele cu mai piperate.

Proprietarii cer pentru un apartament cu trei camere de la 400 de euro în sus, dar studenţii care aleg acest tip de locuinţe îşi caută de cele mai multe ori colegi de apartament, ca să împartă cheltuielile. Iar pentru o garsonieră se cer cel puţin 200 de euro.

În Iaşi, chiriile au crescut cu 10 la sută faţă de anul trecut. Pentru o garsonieră, tinerii plătesc în medie 260 de euro pe lună şi 385 de euro, dacă vor un apartament cu două camere. Proprietarii sunt dispuşi să închirieze şi unor grupuri de studenţi, dacă nu găsesc un singur chiriaş.

În Constanța chiria medie pentru o garsonieră este de 245 de euro de euro pe lună, iar în Braşov, 260 de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Asociația Pro Consumatori. Ce conțin cu adevărat pungile cu pufuleți din comerț

Un raport al Asociației pentru Protecția Consumatorului realizat pe diverse tipuri de pufuleți simpli și cu arome arată ce ingredinte conțin aceștia.

Ziua internațională a gândirii pozitive. Sfaturile psihologilor pentru a fi mai fericiți

De Ziua Internaţională a gândirii pozitive, psihologii ne îndeamnă să găsim neapărat ceva de sărbătorit.

Eurostat: Angajatorii români plătesc cu 12% mai mult ca anul trecut pentru o oră de muncă

Costul forţei de muncă a crescut semnificativ în Roânia în trimiestrul doi din 2019, în condiţiile în care angajatorii nu găsesc oameni. 

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.