Premieră în România. Un judecător a stabilit, ca în cazul custodiei unui copil, la cine rămâne bichonul unui cuplu divorțat

×
Publicitate

Povestea unui bichon din Arad a făcut ca o instanță din România să decidă, în premieră, că respectivul este "persoană" într-un proces de divorț și nu bun mobil, cum sunt socotite la noi animalele de companie.

Doar în Franța și în Spania au mai existat situații similare.

Fiecare dintre cei doi soți și-a dorit să păstreze cățelul, un bichon de care s-au atașat foarte mult.

Astfel că judecătorul din Chișineu-Criș a decis ca în cazul custodiei unui copil și a hotărât ca animalul să rămână cu femeia. Motivarea a fost că ea este cea care are grijă de el și că, din punct de vedere juridic, jurisprudența internațională nu este uniformă în astfel de cazuri. Unele instanțe spun că dreptul asupra animalului trebuie analizat la partaj. Altele o privesc drept custodie asupra unei ființe vii.

Cristian Rusu, unul dintre avocații femeii: „Este o premieră națională. Părțile care divorțau, iar apoi au făcut partajul. Au solicitat că situația aninalului de companie să fie analizată separat de televizor, de mașină, de recamier, să fie analizată exact ca o ființă vie.”

Iar întrebarea - cu cine rămâne animalul crescut și iubit câțiva ani? - apare în multe cupluri care se despart.

Bianca Brândușa, psiholog: „Un animal de companie poate însemna alinarea, poate însemna ajutorul, poate însemna motivul pentru care persoana respectivă se simte mai bine. De multe ori trebuie să cadă de acord ce se va întâmpla pe viitor, am văzut cazuri în care au căzut de acord ca animalul să fie vizitat de ambii parteneri.”

La noi, în situația unui divorț, animalele sunt tratate ca bunuri mobile, care pot fi mutate pur și simplu dintr-un loc în altul și situația lor este discutată la partaj.

Decizia de acum nu reprezintă un precedent, ca în Statele Unite. În România, fiecare dosar este tratat separat, în funcție de argumentele fiecărei părți din dosar.

Conf. univ. dr. Cristian Clipă, Facultatea de Drept Timișoara: „Judecătorul probabil că a construit un raționament în cadrul căruia afecțiunea pe care una dintre părțile litigiului a dezvoltat-o justifică atribuirea acelui animal uneia dintre părți. Decizia nu schimbă ideologia dreptului civil.”

Totuși în Europa mai sunt cazuri care nu văd animalul ca pe un obiect. În Codul Civil din Franța a fost introdusă noțiunea de "custodie a animalului de companie”. Judecătorul trebuie să țină cont de legăturile afective pe care cei doi parteneri le au cu acesta, dar și cine îi poate oferi cea mai bună îngrijire. În timp ce în Spania, animalele de companie au devenit prin lege ”ființe vii înzestrate cu sensibilitate”. În cazul despărțirii unui cuplu, soarta lor este tratată precum cea a unui copil.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
A crescut speranţa de viaţă în România. Peste 7.000 de români au peste 100 de ani

A crescut speranţa de viaţă în România. Potrivit datelor de la recensământ, în jur de 900.000 de români au trecut de 80 de ani, iar peste 7.000 se bucură de peste 100, petrecuţi pe pământ.

O adolescentă și-a înscenat răpirea din cauza unor neînțelegeri cu familia. A trimis un bilet de răscumpărare părinților

Au fost ample acțiuni de căutare la Ocna Sibiului, a unei adolescente care, în final, s-a dovedit că și-a înscenat răpirea. Găsită după aproape 24 de ore, fata de 14 ani a mărturisit că a vrut să le facă o farsă părinților.

Acte necesare pentru asigurare de sănătate fără venit. Cum poți beneficia de servicii medicale dacă nu ești angajat

Persoanele care nu sunt angajate și care nu au niciun venit, pot beneficia de asigurare de sănătate. Sunt câteva acte necesare pentru asigurare de sănătate fără venit, pe care persoanele în cauză trebuie să le completeze și să le depună.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.