Face terapie de la 2 ani, ca să înveţe să spună "mama" sau "mă doare". Afecţiunea de care suferă

×
Publicitate

Dignosticarea autismului cât mai devreme creşte semnificativ şansele de recuperare a copilului. Iar specialiştii spun că părinţii pot sesiza primele semne de boală încă de la vârsta, de 6-7 luni.

Mama este cea care poate observa prima dacă ceva nu este în regulă cu bebeluşul prin simplul fapt că nu se uită la ea atunci când îl alăptează. Şi odată pus diagnosticul este foarte important ca terapia să fie continuă, acasă, şi într-un centru special.

Ines are 6 ani, iar de 4 face terapie zi de zi pentru a sparge barierele autismului. Nu ştia să spună mamă, să ceară ceva ori să spună dacă o doare. Nu acceptă în jurul ei persoane străine şi nici cu părinţii nu ştia să se joace.

Teodora Dumitrof, mama lui Ines: „Ea nu plângea după mama. Nu ştia cine e mama. Nici acum nu mă îmbrăţişează des. Cerşesc după o îmbrăţişare sau după un sărut. Noi am început terapia a doua zi după diagnosticare. Imediat, nu am stat să ne întrebăm „de ce? de ce noi? unde mergem, ce facem?''

Acum copila vorbeşte în propoziţii, spune ce o deranjează şi ştie să ceară când are nevoie de ceva.

Ines: „Mami, o să mi fie dor de tine.''

Boala este genetică, însă primele semne pot fi identificate chiar de la 6 - 7 luni explică specialiştii.

Psihoterapeut, Sorina Patru, cooronator centru Horia Moțoi: „Nu se uită când e alăptat sau când e purtat în marsupiu, au mişcări repetitive: iau un cub şi îl învârt, o uşă o închid şi o deshid permanent.Ssunt anumite abilitaţi care se testează. De exemplu, să lovească 2 cuburi între ele, să urmărească un obiect cu privirea.''

În astfel de situaţii, părinţii trebuie să ceară ajutorul specialiştilor, singurii care pot pune un diagnostic corect. 

Psiholog Anca Dumitrescu, preşedinta ATCA: „Un cumul de comportamente neadevate sau abiliăaţi care lipsesc. Și este observat minimum o oră pentru diagnoistic şi minimum trei ore pentru o evaluare complexă: cum vorbeşte, cum se joacă, dacă înţelege ce vorbesc cei din jur.''

Pentru că terapia să aibă efect, părinţii nu trebuie sub nicio formă se se mulţumească doar cu orele de recuperare de la centru. Ele trebuie continuate şi acasă. Este singura variantă care poate face ca rezultatele să fie vizibile în câteva saptămâni.

Doar că şedinţele sunt foarte scumpe. Familiile copiilor cu autism plătesc lunar 5-6000 de lei doar pe terapie. Statul deconteza cel mult 2 ore pe săptămână, iar centre nu sunt în toate oraşele. Specialiştii spun că în România snt înregistraţi doar 7200 de copii cu autism, însă numărul real trece de 30.000.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61882773
Alte 82 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână. 59 de decese

Alte 82 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor raportate a ajuns la 15.109, din care 59 de decese.

61983059
Autoritățile ar putea declara epidemie cu virusul West Nile. 12 oameni, morți din cauza înțepăturilor de țănțari

Dacă autoritățile nu fac eforturi să stârpească țânțarii din cauza cărora au murit 12 oameni, ne pândeşte o epidemie cu virusul West Nile, spun cu îngrijorare oficialii din Sănătate.

61982862
Promisiuni făcute doi ani la rând, nicio secție de arși gata. Pacienții mai au de așteptat

Secţiile de arşi din ţară mai au de așteptat până îşi vor deschide porţile, în ciuda promisiunilor făcute de oficiali.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.