Platforma caritabilă a Premier Energy România, bilanț intermediar pentru primul său an de activitate

62434988

“În căutarea fericirii”, anul 2024. În aproape jumătate de an de activitate, Fundația Premier Energy România a reușit să facă fericiți aproape jumătate din copiii ale căror cazuri au fost prezentate pe platforma sa de fapte bune.

Platforma este deschisă atât publicului larg, cât și altor ONG-uri care o pot folosi pentru a strânge bani pentru propriile cauze.

Copiii ajutați de Fundația Premier Energy România

La aproape șase luni de la începerea activității, Fundația Premier Energy România, parte a grupului Premier Energy, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de energie din România, anunță că din cele 69 de cazuri care au fost publicate pe platformă, peste jumătate și-au găsit donatori generoși.

„În primul rând, aș dori să vă mulțumesc din suflet că existați. Datorită ajutorului primit, Cezar a putut face mai multe ore de terapie și acest lucru a ajutat la progrese foarte mari în dezvoltarea lui, chiar după prima lună. A început să aibă atenție distributivă, a început să rostească cuvinte, a început să folosească toaleta, este mult mai fericit, mult mai inteligent pe zi ce trece”, mărturisește mama lui Cezar despre ajutorul primit de la numeroși donatori, care au ales cazul micuțului prin platforma Fundației Premier Energy. Dragoș, deși s-a născut prematur, cu probleme grave de sănătate, având diagnosticul de tetrapareză spastică, este un luptător și un model pentru colegi. Îi place să citească, să scrie povești și poezii, învață mereu și spune că este fericit în preajma matematicii și a limbii engleze pe care o îndrăgește în mod particular. Are nevoie de mai multe intervenții ortopedice și se fac eforturi mari inclusiv în comunitatea școlară pentru a-i oferi șansa de a se bucura de viață ca orice copil normal, de a fi fericit.

Este apoi povestea lui Tudor. Și-a impresionat antrenorul după prima sesiune în care a rulat pe un kart profesionist, iar de la prima lui cursa a arătat instincte remarcabile. Mi-am dat seama că acest sport sigur este pentru el”, mărturisește antrenorului băiatului de zece ani care visează să devină campion mondial la motorsport. La fel și Andrei (17 ani), care ar putea duce numele României pe circuitele Formulei 1.

Irina are 11 ani și s-a calificat la un concurs de balet ce va avea loc vara aceasta în Los Angeles. “Ceea ce o diferențiază cu adevărat este voința puternică, sensibilitatea și dăruirea ei incontestabilă față de procesul de învățare și auto-descoperire”, spune cel care garantează pentru Irina, Kristof Lajos, reprezentantul Asociației de Tineret pentru Prietenie și Educație.

Care este scopul și cine sunt beneficiarii fundației 

Fundația Premier Energy România are ca scop să susțină un număr cât mai mare de copii din România care au nevoi de natură socială, educațională sau medicală. Cei care pot beneficia de ajutorul Fundației sunt copiii cu vârsta de până la 18 ani, dacă îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate și depun o cerere în acest sens prin intermediul platformei online www.fundațiapremierenergy.ro.

Suntem un broker de fapte bune, nu oferim direct ajutor financiar diferitelor cauze, ci direcționăm donațiile primite pentru a acoperi financiar nevoi medicale, sociale, educaționale. Este o formulă care ne permite să gestionăm fiecare caz individual în mod transparent și eficient”, explică președintele Fundației Premier Energy din România, Jiří Kottas. Tot el conduce și fundația soră din R. Moldova, lansată acum mai bine de un an.

Pentru a avea încredere că fondurile strânse ajung la copii, una dintre condițiile pentru aprobarea cererii este un garant terț - asistent social, medic, profesor sau oricare altă persoană, cu excepția rudelor de gradul întâi, care va confirma veridicitatea cazului și cererea adresată Fundației Premier Energy. Platforma din România este deja accesibilă publicului larg.

Orice persoană fizică sau juridică este încurajată să contribuie și poate deveni donator al Fundației Premier Energy România. Fiecare donație va ajunge în proporție de 100% direct la beneficiari, iar cheltuielile administrative sunt acoperite integral de Fundație. De asemenea, subliniem că Fundația Premier Energy nu percepe nici un comision din sumele donate.

Fundația din România face parte grupul Premier Energy, deținut de fondul de investiții Emma Capital, fondat și condus de antreprenorul ceh, Jiří Šmejc.

Antreprenorul ceh are deja șase ani de experiență în proiecte caritabile derulate prin platforma “Patron Deti” (în traducere Patronul copiilor) din Cehia. Platforma, un proiect caritabil al Fundației Sirius, este un proiect inițiat în 2017, la Praga și are ca scop ajutorarea copiilor cehi cu dizabilități și a celor social dezavantajați. În ultimii trei ani, platforma a fost desemnată unicul partener oficial non-profit al Festivalului Internațional de Film Karlovy Vary.

În ultimii șase ani, fundația din Cehia a ajutat aproxiativ 50.000 de copii, iar cea din R. Moldova aproximativ 4.000 de copii.

#

Despre Premier Energy

· Premier Energy este furnizor de gaze pentru consumatori casnici şi non-casnici (din zona de retail, industrie, comerţ), operează şi deţine o reţea de distribuţie de gaz în București şi în zonele limitrofe capitalei: zona de Sud şi de Vest a ţării, cât şi în localităţi mai mici din partea de nord a României.

· Compania reprezintă al treilea cel mai mare jucător din piața de profil.

· Grupul Premier Energy este deţinut de fondul ceh de investiţii, Emma Capital, controlat de antreprenorul ceh Jiří Šmejc, care exercită și funcție de CEO al PPF, cel mai mare fond de investiții din regiune cu active de peste 14,5 miliarde de euro.

· Premier Energy PLC este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică în Republica Moldova, cu o cotă de piață de circa 70%. 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Conor McGregor a rezistat doar 63 de secunde la revenirea în ring! Cum s-a încheiat meciul cu Max Holloway
VIDEO EXCLUSIV Conor McGregor a rezistat doar 63 de secunde la revenirea în ring! Cum s-a încheiat meciul cu Max Holloway
Citește și...
Metrorex extinde accesul bicicletelor și trotinetelor la metrou, din 15 iulie. Care sunt intervalele orare

Compania Metrorex extinde intervalul în care utilizatorii de biciclete și trotinete au acces cu aceste vehicule în metroul bucureștean. Este un proiect-pilot menit să încurajeze transportul sustenabil.

„9 ore pe zi, este foarte mult!” Cum trece timpul pentru tinerii români în fața ecranelor, în vacanță

Adolescenții români sunt printre cei care petrec cel mai mult timp pe telefon din toată Uniunea Europeană. 

Proiecție INS: Populaţia României ar urma să scadă la 15,633 milioane de locuitori, în 2080

Populaţia României va ajunge la 15,633 de milioane de persoane, în 2080, faţă de 19,043 de milioane la 1 ianuarie 2025, arată cele mai recente proiecţii realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Recomandări
Rezultatele finale de la Bacalaureat 2026 au fost publicate. Rata de promovare a crescut după contestații

Rezultatele finale la bac 2026, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate duminică, 12 iulie, online. Aceste note sunt definitive și nu mai pot fi modificate, indiferent dacă sunt mai mari sau mai mici decât cele inițiale. 

Ilie Bolojan: Dacă statul nu ar fi risipit bani, România ar fi avut sute de poduri și pasaje în fiecare an

Ilie Bolojan afirmă că economiile făcute doar de către Cancelaria premierului în 2025 şi 2026 echivalează cu valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crişul Repede sau valoarea unui pasaj rutier suprateran. 

Sorin Grindeanu, înainte de negocierile de la Cotroceni: „Brătienii second-hand s-au trezit în conștiință și luptă cu PSD”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea „clar” cine vrea să găsească o soluție „rațională” și „rezonabilă” și cine vrea „să țină România blocată în continuare pentru propriile privilegii”.