Peste 100 de tineri care au învins cancerul s-au întâlnit într-o tabără

×
Publicitate

"Să ne bucurăm de fiecare clipă, să alegem meseria care ne place şi să petrecem timp cu familia şi prietenii" - este îndemnul celor care au învins cancerul şi şi-au schimbat complet vieţile.

Peste 100 de tineri care au fost încercaţi de boala cumplită participă la o tabără, pe Valea Prahovei, dedicată supravieţuitorilor de cancer din România.

Fac sport, se joacă, primesc încurajări, află poveşti de succes şi, cel mai importat, leagă prietenii.

110 copii cu vârste între 13 şi 17 ani, dar şi 20 de tineri care au peste 18 ani se bucura de aerul de munte, de peisaje şi de relaxare. Cu toţii au ceva în comun - au fost trataţi de diferite forme de cancer în secţiile onco-pediatrice din ţară şi sunt acum învingători.

Diana Andreea Necșulescu: "Am fost diagnosticată cu cancer la 13 ani, eram în clasa a 7-a. M-am maturizat înainte de termen şi după ce am ieşit din spital nu a mai fost nimic la fel, altfel percepeam şi vedeam lucrurile dându-mi seama că fiecare clipă contează."

Diana a reuşit să depăşească această grea încercare după 6 luni de chimioterapie. Şi a decis să-i ajute pe copiii care trec prin ce a trecut şi ea. Face voluntariat în spitale, iar în tabăra de la Cheile Grădiștei e văzută ca un lider.

În fiercare zi, pe lângă activităţile în aer liber, tinerii participă şi la întâlniri în cadrul cărora primesc suport emoţional, socializează cu cei de vârsta lor şi primesc sfaturi şi.. speranţă!

Emanuel Schipor: "Contează să fii optimist să te gândeşti ce vrei să faci a doua zi, astea sunt paşii cei mai uşor pe care poţi să îi faci. Cancerul nu e o sentinţă, există viaţă după cancer."

În aceste situaţii, contează enorm sprijinul familiei, spun medicii.

Natalia Lișiță, medic oncopediatru: "Rugăm părinţii să fie cât mai pozitivi pentru ei, lacrimile să le lase într-un colţişor doar pentru ei."

Katie, fondatorul asociaţiei Little People: "Ei nu au avut oportunitatea de a se distra, de a se bucura unii de ceilalţi şi de a petrece timp cu copii de vârsta lor. "

Anual, în România, aproximativ 500 de copii sunt diagnosticaţi cu diverse forme de cancer.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61979751
30.000 de credincioși, la mănăstirea de la Nicula: „Eşti un alt om”

Mare sarbatoare miercuri pentru creștini: Adormirea Maicii Domnului. În toate bisericile s-au tinut de dimineață slujbe, iar la Manastirea Nicula din judetul Cluj are loc cel mai mare pelerinaj din Ardeal.

61979648
România devine pe zi ce trece o imensă ladă de gunoi. Autoritățile, incapabile de a găsi soluții

Pe de o parte, cei care merg în natură lasă dezastru în urma lor, pe de alta, autorităţile sunt incapabile să găsească soluţii.

61979724
Sfânta Maria. Lucrurile de care trebuie să se ferească credincioșii în această zi sfântă

Sfânta Maria. Creştinii prăznuiesc, miercuri, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

62578253
Avertismentul lui Nazare după reconfirmarea ratingului de țară: „România are un record negativ în Europa”

România a trecut cu succes evaluarea Standard & Poor’s (S&P), reușind să își mențină ratingul suveran în categoria recomandată investițiilor (investment grade).