Patronii din România preferă deţinuţii în locul angajatului clasic. "E un lucru care ne ajută şi pe noi"

×
Publicitate

Sunt punctuali, nu vin băuţi la muncă, nu fură şi te poţi baza pe ei. Deşi aşa sună, nu sunt portretele unor angajaţi model, ci ale unor deţinuţi dispuşi să ia viaţa de la zero.

Tot mai mulţi patroni îi preferă, inclusiv în domenii în care este nevoie de calificare, şi asta pentru ca cer bani puţini şi sunt eficienţi.

În plus, angajatorul este scutit de contribuţiile sociale către stat, iar Penitenciarul câştigă 60% din munca remunerata a unui puşcăriaş.

Andrei are 23 de ani şi a ajuns la închisoare pentru că a tâlhărit un om. După primul an, i s-a permis să iasă la muncă. Aşa a ajuns la un depozit de biciclete din Capitală.

Nu ştia nimic despre recondiţionarea vehiculelor pe două roţi, dar a învăţat repede şi îi place ce face.

ANDREI: "Dacă eram afară, nu ştiu dacă eram angajat la aşa ceva, nu mi-aş fi depus CV-ul. Iţi doreşti să munceşti, să nu mai ai conflicte cu legea şi îţi dai seama că pentru noi e un ajutor".

Cot la cot cu el lucrează un alt deţinut, Florin, condamnat pentru furt la 3 ani de închisoare. El ar vrea să-şi facă propriul atelier de reparat biciclete.

Viaţa lor s-a schimbat, după ce şefii penitenciarul Jilava au primit o cerere de la patronii depozitului de biciclete.

CORNELIU BELCIUG: "Cauţi oameni, încerci să le oferi salarii bune, să le creezi condiţii de muncă , nu găseşti. De asta când ni s-a oferit această posibilitate, am zis ok, e un lucru care ne ajută şi pe noi. "

Este adevărat, şi patronul câştiga. Nu plăteşte la stat contribuţiile sociale pentru angajaţii deţinuţi, iar apoi că are siguranţa că lucrătorul vine zilnic şi la timp la muncă.

Deţinutului i se dă un salariu, însă 60% se duce la bugetul închisorii, iar restul de 40 într-un cont deschis pe numele celui condamnat.

În plus, cei închişi primesc 3 zile de libertate pentru 4 muncite efectiv.

În prezent, la nivelul Capitalei sunt peste 700 de posturi vacante în diverse domenii, însă nu există doritori. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61920466
Campania puternică de oprire a bullyingului în școlile românești. Măsurile luate de unii părinți

''Opriți bullyingul sau desfiinţaţi recreaţiile!''. Este mesajul prin care organizaţia ''Salvați copiii'' doreşte să atragă atenţia asupra unui fenomen periculos.

61920430
Adolescenta dată dispărută de familie plecase cu iubitul și a uitat să-și anunțe părinții

Adolescenta din Brăila dată dispărută de familie în weekend s-a întors acasă luni seară și s-a arătat surprinsă de toată agitația provocată de plecarea ei

61920441
Gestul incredibil făcut de studenţii din Alba Iulia. Bolnavii cu scleroza multiplă au parte de tot ajutorul lor

Zeci de studenţi din Alba Iulia fac voluntariat şi vin să-i ajute pe bolnavii de scleroza multiplă, o boală a sistemului nervos care duce, treptat, la paralizie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.