Paștele Catolic 2021. Cum a fost sărbătorită Învierea în pandemie

×
Publicitate

Duminică este zi de mare sărbătoare pentru catolicii și protestanții din întreaga lume. În țară, sâmbătă seară, sute de mii de credincioși au primit vestea Învierii. Iar unii au mers în biserici pentru a lua Lumina Sfântă.

Ceremoniile religioase, cu încărcătură emoțională uriașă, au fost urmărite și pe internet, pentru că în lăcașurile de cult, enoriașii au putut intra în număr restrâns.

Bisericile nu au fost la fel de pline ca în anii obişnuiţi, când mulţimi de oameni ascultau slujba de Înviere şi se bucurau împreună de cea mai mare dintre sărbători.

La Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, preoţii, cu mască de protecţie pe față, au împărţit Lumina Sfântă a Învierii credincioşilor adunaţi în lăcaşul de cult.

În Catedrala Romano-Catolică Maria Regina din Iaşi au fost sâmbătă seară 300 de oameni. Alţii au ascultat slujba afară, pe o ploaie mocănească.

Zeci de enoriaşi s-au adunat sâmbătă seară şi la Biserica Romano-Catolică "Sfânta Treime" din Sibiu, unde a ajuns şi cuplul prezidenţial.

Klaus Iohannis, președintele României: "Tuturor creştinilor care acum serbează Învierea Domnului le doresc sărbători binecuvântate, Hristos a Înviat! La mulţi ani!"

La Catedrala din Alba Iulia, câteva zeci de credincioşi, cu lumânări în mâini şi aşezaţi la distanţă, s-au rugat şi au primit cu inimă deschisă vestea Învierii.

Stelian Vereș, directorul economic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia: "A fost o bucurie să putem să fim împreună, să cântăm, să ne bucurăm, să aprindem lumina cea sfântă şi să o ducem acasă în casele noastre."

În Timiş, aproximativ 50.000 de creştini romano-catolici serbează duminică Paştele.

În Maramureş este respectat obiceiul sfinţirii bucatelor, iar oamenii au dus în fața preoţilor coşuri cu bunătăţi.

Credincioşii care au mers la Înviere au putut circula - în mod excepţional - fără declaraţie pe proprie răspundere până la ora 2:00. Cei care nu au ajuns într-un lăcaş de cult au putut asculta slujba pe internet.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62182795
Catolicii și protestanții sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile de Paște. Ce trebuie să știe cei care merg la Înviere

Catolicii şi protestanţii se pregătesc de cea mai mare dintre sărbători. În noaptea de sâmbătă spre duminică vor lua cu toţii Lumina Sfântă a Învierii.

62182775
Vânzările de ciubere s-au triplat în ultimul an. Cât costă un astfel de „jacuzzi” popular românesc

Ciubărul, acest jacuzzi popular românesc, a devenit un obiect extrem de căutat, de când s-au închis piscinele.

62182653
Tot mai mulți tineri ajung la spital în stare critică din cauza drogurilor. Avertismentul specialiștilor

Numeroşi tineri au căzut în patima drogurilor sau a jocurilor de noroc. Depresia, lipsa altor activităţi, dar şi uşurinţa cu care au avut acces la aceste adicţii pe internet i-au făcut pe unii să le încerce.

Recomandări
Judecata instanta tribunal judecator id46109 inquam photos octav ganea
Justiția în programul de guvernare. Luca Niculescu vrea o colaborare „loială” cu Ministerul Public, CSM şi Instanţa supremă

Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul "Justiţie" din programul de guvernare o colaborare "loială" cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii şi Instanţa supremă.

Vlcsnap 2026 10 16 07h50m04s941
Trump a blocat pe ascuns accesul Ucrainei la sateliții care ghidează dronele pentru a proteja Rusia. „Vor muri mai mulți”

Donald Trump a lansat un nou val de critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.