Paște 2022. Pe ce dată sărbătoresc catolicii Învierea Domnului anul acesta

62242611
Getty

În anul 2022, Paștele Catolic se sărbătorește mai devreme decât Paștele Ortodox, mai exact la o săptămână distanță între ele.

Așadar, în acest an, Paștele Catolic va fi sărbătorit pe 17 aprilie, în vreme ce Paștele Ortodox va fi celebrat o săptămână mai târziu, pe 24 aprilie.

Întâmplarea ca Paștele Catolic și cel Ortodox să pice în aceeași zi este foarte rară, deoarece Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă se ghidază după două calendare diferite.

Modul în care este stabilită ziua în care cade Paștele a fost stabilit în anul 325, în cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea. Data Paștelui este influențată de două fenomene naturale importante: echinocțiul de primăvară, care are loc pe 21 martie, și luna plină. Deoarece luna plină variază, data Paștelui variază și ea. Dar tot în secolul al IV-lea s-a stabilit că ziua de Paște trebuie să fie întotdeauna duminică.

Când vor coincide Paștele Ortodox și Paștele Catolic?

Paștele Ortodox și Paștele Catolic au de obicei date diferite, deoarece cele două biserici folosesc calendare diferite pentru calcul. Paștele catolic este calculat conform calendarului gregorian. Paștele ortodox este calculat în conformitate cu Calendarul Iulian. Rareori, sărbătoarea Paștelui (ortodox și catolic) va cădea în aceeași zi. Următoarea dată la care cele două sărbători vor coincide va fi 20 aprilie 2025.

Potrivit calendarului ortodox, Paștele 2022 se sărbătorește pe 24 aprilie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62242543
"Moneda rusească", jocul periculos care face furori printre elevi

Un joc periculos, popular printre elevi, stârneşte îngrijorare. În sute de fimulețe postate pe Tik Tok cei mici apar cu răni serioase la mâini.

62242534
Ziua Națională a Lecturii în România, pe 15 februarie. 35 la sută dintre români declară că nu au citit niciodată o carte

România sărbătorește Ziua Națională a Lecturii pe 15 februarie. În toate școlile au fost organizate ore de lectură, dezbateri, expoziții și donații de carte.

62126538
Ministrul Rafila: Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt încă subraportate în România

Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt încă subraportate în România, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.