Pacienții cu HIV-SIDA nu sunt în pericol să rămână fără tratamentul de la stat, spune Ioana Mihăilă

62189766
Inquam Photos / Octav Ganea

Pacienții bolnavi de HIV-SIDA nu sunt în pericol să rămână fără tratamentul care le poate asigura o viață normală, susține ministrul sănătății, Ioana Mihăilă. Mai multe asociații au transmis că nu ar mai fi bani pentru acest program național.

 

Ministerul Sănătății va asigura tratamentul bolnavilor, nefiind niciun risc de discontinuitate în asigurarea tratamentului necesar, a spus Ioana Mihăilă, aflată weekendul trecut în campanie de vaccinare anti-COVID desfășurată în satele din județ.

„Este adevărat că bugetul Ministerului Sănătății a fost greu încercat în această perioadă de pandemie, și în anul 2020 și în anul 2021. Am făcut deja demersurile pentru a pune la dispoziție acele sume care au fost reținute pentru execuții brute. Încă de săptămâna viitoare, vom reglementa și vom reuși să alocăm suficient buget pentru tratament, astfel încât să nu existe discontinutăți în tratament. La nivelul ministerului luăm toate măsurile tocmai pentru a prevedea și pentru a asigura tratamentul acestor pacienți”, a precizat Ioana Mihăilă pentru publicația Vremea Nouă.

Asociațiile pacienților HIV/SIDA din România au tras un semnal de alarmă, arătând că de la 1 iulie, aproape toate spitalele de boli infecțioase vor rămâne fără tratamentul vital pentru cei peste 16 000 de bolnavi. Asociațiile spun că, din cauza cheltuielilor mari din pandemie, Ministerul Sănătății a rămas fără bani pentru acest program național.

Oricum, pacienții cu HIV/SIDA au avut de suferit din cauza pandemiei, deși și-au primit tratamentul. Cum spitalele la care se tratau au preluat exclusiv cazurile de COVID, ei nu au mai avut acces la medici decât prin telefon, arată sursa citată. Potrivit datelor oficiale, în România sunt peste 16.800 de pacienți cu HIV/SIDA pentru care ministerul Sănătății alocă anual în jur de 70 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62194184
Episcopia Hușilor acuză statul de cenzură. Ce cuvinte ar fi refuzat autoritățile să apară într-o carte
Episcopia Huşilor a lansat un volum de documente dedicat personalităţii arhimandritului Mina Dobzeu, de la decesul căruia se împlinesc trei ani, ierarhul Huşilor, Ignatie, amintind că a întâmpinat o serie de piedici în editarea cărţii.
60496035
Festivitatea de absolvire a liceului, cu restricții de pandemie. ”Anii de liceu nu se mai întorc, facultăți mai faci”
Toate liceele din țară au fost pline vineri de culoare, râsete și planuri. Absolvenții claselor a XII-a au îmbrăcat robele și și-au luat rămas bun de la cea mai frumoasă perioadă din viață: liceul.
62193918
Clotilde Armand cere stare de urgență în Sectorul 1 din cauza situației sanitare. De când nu a mai fost ridicat gunoiul
Primarul Clotilde Armand cere declararea stării de alertă în Sectorul 1 al Capitalei din cauza situației sanitare. Potrivit edilului, compania de salubritate nu a mai ridicat nicio pungă de gunoi de la 1 iunie.