Număr impresionant de divorțuri. Câte cupluri s-au despărțit în septembrie: ”Românii nu mai au încredere în căsătorie”

×
Publicitate

În luna septembrie a acestui an, 1.956 de cupluri au divorţat în România, cu 203 mai multe decât în august şi cu 105 mai multe comparativ cu septembrie 2022, arată cifrele Institutului Naţional de Statistică.  

Adulterul, gelozia şi violenţa fizică sunt cele mai răspândite trei cauze care duc la divorţ, spune psihologul clinician Cristina Şoldan.

Conform Cristinei Şoldan, drd. Medicină şi Antropologie Medicală în cadrul Institutului Francisc I. Rainer al Academiei Române, sunt mai mulţi factori care perturbă echilibrul cuplului şi care conduc la divorţ, cei mai importanţi fiind adulterul, gelozia, violenţa fizică, consumul excesiv de alcool şi substanţe.

Psihologul subliniază faptul că societatea românească de după 1990 se confruntă cu o scădere a încrederii populaţiei în instituţia căsătoriei.

”Numărul mare al divorțurilor și lipsa unor politici publice de sprijin pentru familiile divorțate a determinat scăderea încrederii în instituția căsătoriei și, implicit, a seriozității implicării adulților în familii. În condițiile în care celula de bază a societății, familia, înregistrează un declin, forța societății în ansamblul ei slăbește, fiind promovat din ce în ce mai mult individualismul”, a afirmat Cristina Şoldan.

Creșterea numărului de copii proveniți din divorțuri duce la relații adulte instabile

Potrivit acesteia, pe termen lung, se poate previziona deja, pe fondul creșterii numărului copiilor proveniți din divorțuri, că vor fi mai multe relații adulte instabile sau de calitate scăzută, care pot conduce la creșterea numărului de divorțuri în viitor, dublată de atitudini și de așteptări negative față de căsătorie.

Trei schimbări necesare pentru relaţii de cuplu rezistente

Psihologul clinician atrage atenţia că este important să fie identificaţi factorii care conduc la propriul eşec în cuplu, dar şi pe cei care consolidează cuplul, respectiv familia.

Ea recomandă acţiuni concrete care contribuie la crearea şi menţinerea unor relaţii de cuplu sănătoase şi durabile:

1. Consultarea de specialişti cu scopul de a identifica ce stă cu adevărat în spatele fragilităţii propriului cuplu.

2. Constienţizarea modelului de cuplu, care îşi are originea, de cele mai multe ori, în modelul din familia de origine. Atmosfera din căminul parental se regăseşte în căminul actual. Un mediu familial caracterizat prin practici educative coerente, care oferă afecţiunea necesară, pregăteşte individul într-un mod mai adecvat pentru relaţii intime satisfăcătoare, în timp ce un mediu familial distorsionat, dezorganizat, caracterizat de violenţă, abuzuri, neglijenţă, incoerenţă educativă - favorizează moduri de reacţie afective, cognitive şi comportamentale considerabil dăunătoare stabilităţii relaţiilor intime şi satisfacţiei conjugale.

3. Generarea schimbării - după caz. Acţiuni concrete care să ducă la schimbarea tiparelor disfuncţionale, la cultivarea încrederii reciproce în cuplu, la ieşirea din dependenţe.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
„Pot ajunge să bea și zece pahare și să nu aibă nimic.” Bărbații din România, campioni la consumul de alcool

Bărbații din România nu lasă pe nimeni să îi întreacă la băutură și reușesc să bage sub masă orice european și nu numai.

Fundația Premier, lansată oficial în România. Nu se percepe niciun comision din donații

O platformă a faptelor bune, care susține cazurile sociale, medicale și educaționale, fără să perceapă niciun fel comision din sumele donate, s-a lansat și în România.

Scumpirile îi îndreaptă pe români spre margarină. Cât ar costa o merdenea dacă s-ar folosi unt

După ce o vreme untul a câștigat bătălia cu margarina, iar oamenii au încercat să își schimbe obiceiurile, iată că scumpirile modifică ierarhia.  

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.