Nicușor Dan anunță dezastrul bugetar în București: "Venituri reale" la jumătate față de 2021

62229251
Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că, potrivit proiectului actual al bugetului naţional, în 2022 veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti ar urma să fie înjumătăţite faţă de cele din acest an.

El a precizat că, în contextul în care suma pentru subvenţii ar urma să crească de la 2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, va rămâne doar un miliard de lei pentru investiţii, instituţii de cultură, spitale, infrastructură sau consolidarea clădirilor cu risc seismic.

"Aşa cum arată proiectul de buget naţional în acest moment, veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti în anul 2022 vor fi la jumătate din veniturile reale ale PMB în 2021, ceea ce va pune Primăria Municipiului Bucureşti în imposibilitate de a asigura serviciile publice pe care le are în atribuţii. Nicio instituţie nu poate să funcţioneze cu un buget la jumătate. În criza din 2010, România a fost constrânsă să reducă salarii în mod semnificativ, având mari probleme, în condiţiile în care a avut o scădere de 10%, nicidecum de 50%, cum, din păcate, se preconizează pentru PMB în 2022", a explicat primarul, într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii.

 

Buget de 10 miliarde lei pentru 2022

 

Potrivit acestuia, în 2021, Bucureştiul a avut un buget total de 10 miliarde de lei: 6 miliarde de lei pentru sectoare şi 4 miliarde de lei pentru PMB, dintre care 2 miliarde de lei au mers la subvenţii pentru termie şi transport public, iar bugetul real a fost 2 miliarde de lei.

În 2022, bugetul Capitalei ar urma să fie tot de 10 miliarde de lei, dintre care 6 miliarde de lei pentru sectoare şi 4 miliarde de lei pentru PMB, dar subvenţiile ar urma să se majoreze la 3 miliarde de lei.

"Chiar dacă vom dubla tariful pentru populaţie, subvenţiile vor fi de trei miliarde, în loc de două miliarde. Adică subvenţia pe termie va fi de 2 miliarde, în loc de un miliard. Atunci, bugetul real care ne rămâne pentru celelalte servicii va fi de un miliard, adică la jumătate", a susţinut el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură pentru Cristi Chivu: Inter Milano vrea alt antrenor! ”L-au contactat deja”
NEWS ALERT Lovitură pentru Cristi Chivu: Inter Milano vrea alt antrenor! ”L-au contactat deja”
Citește și...
Comitetul Consiliului Europei pentru prevenirea torturii: Situații îngrijorătoare în unele spitale de psihiatrie din România

Comitetul Consiliului Europei pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) a descoperit cazuri de pacienți chinuiți cu electroșocuri și bătuți cu pumnul în spitale de psihiatrie din România.

Clădiri industriale vechi renasc în proiecte urbane, din bani europeni. Ce spații moderne apar în Timișoara, Arad și Reșița

Unele dintre vechile clădiri industriale prind din nou viaţă şi se transformă în spații moderne. De exemplu, hale unde, în trecut, se reparau tramvaiele, vor deveni acum locuri pentru concerte sau expoziţii.

Declinul populației se adâncește. Cu 20% mai puține nașteri în februarie față de ianuarie, și mai puține ca anul trecut

Suntem tot mai puțini, iar declinul populației se adâncește de la o lună la alta. Potrivit datelor INS, în luna februarie au venit pe lume aproximativ 10.000 de copii, cu 20% mai puțini ca în ianuarie. 

Recomandări
Specialiștii români au dat verdictul după ce au analizat artefactele recuperate în Țările de Jos. Când vor reveni în România

Procesul celor trei olandezi suspectați că au furat Coiful de aur de la Coțofenești și brățările dacice a început în Țările de Jos. Noi imagini înregistrate de camerele de supraveghere arată că hoții ar fi stat în muzeu mai puțin de un minut. 

Surse: PSD vrea să îi dea ultimatum lui Ilie Bolojan: demisia până în 23 aprilie. Premierul a mers să discute cu Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a discutat miercuri cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, timp de două ore, potrivit unor surse oficiale.

„Grădinița groazei” din Craiova aparține de Mitropolia Olteniei. „Educatoarea îi punea să se bată între ei”

Este anchetă la o grădiniță din Craiova, după ce mai mulți părinți au depus plângeri pe numele unei educatoare în vârstă de 27 de ani.