Învierea Domnului, cea mai veche sărbătoare creştină, sărbătoarea bucuriei
Sărbătoarea Paştilor pentru creştini semnifică trecerea de la moarte la viaţă a lui Iisus Hristos. Este prima sărbătoare din istoria Bisericii şi centrul tuturor celorlalte sărbători care s-au adăugat în timp.
Trupul cu care Hristos a înviat este trupul lui Iisus din Nazaret, trup care a fost răstignit pe Cruce, încheind opera de răscumpărare prin acel suspin: "Săvârşitu-s-a" (Ioan 19,30).
Iisus Hristos se afla cu trupul în mormânt de vineri seara iar duminică diminea?a Sa arătat mai întâi femeilor care veniseră la mormânt apoi ucenicilor Săi.
În Cuvântul la Învierea Domnului din "Omilii la Postul Mare", Sfântul Ioan Gură de Aur arată pentru ce totuşi Hristos nu S-a arătat şi mulţimilor după Învierea Sa. "Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credinţă, negreşit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor", spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Nu puteau însă să creadă, pentru că iudeii nu au crezut nici când a fost înviat Lazăr. Acesta murise de patru zile, aşa că trecuse în putreziciune. Hristos l-a rechemat, însă, la viaţă înaintea ochilor lor; dar cu toate acestea, nu a putut să îi aducă la credinţă; dimpotrivă, i-a făcut şi mai mari vrăjmaşi ai Săi. Căci după minunea învierii lui Lazăr din Betania s-a hotărât uciderea Sa.
Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, s-ar fi înverşunat mai mult dacă li S-ar fi arătat El însuşi ca înviat, iar păcatul lor s-ar fi făcut şi mai mare.
S-a arătat însă prin minunile Apostolilor Săi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care le-au făcut în numele Său, aşa cum Sfântul Apostol Petru l-a vindecat pe un om care din slăbiciune nu putea să meargă, spunându-i: "În numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă" (Faptele Apostolilor 3, 6).
Când mulţimea care era de faţă, a văzut ce a făcut Sfântul Apostol Petru cu slăbănogul, a primit credinţa, într-un număr mare.
De ar fi rămas Hristos, după moartea Sa, în mormânt şi n-ar fi înviat, nici nu s-ar fi înălţat la cer, atunci nu numai că minuni mai mari nu s-ar fi putut face în numele Lui, dar nici una, căci, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, niciodată n-a făcut cineva după moartea sa lucruri mai mari decât în viaţa sa.
Marele părinte al Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, arată că totuşi cea mai mare şi mai extraordinară minune este lucrarea acestor oameni, apostoli ai lui Iisus Hristos, în număr numai de doisprezece, care au făcut să-i urmeze, fără minuni, aşa de multe cetăţi şi popoare, aşa de numeroase provincii, principi şi domnitori, învăţaţi şi oratori, ba mai tot globul pământului.
Dacă Hristos n-ar fi murit şi Înviat, spune părintele arhimandrit Ilie Cleopa pentru noi, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără Înviere, moartea nu poate fi învinsă. În esenţă aceasta este mântuirea, biruinţa vieţii asupra morţii.
Iar întreaga istorie a mântuirii este concentrată în Jertfa Fiului lui Dumnezeu: "În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (I In 4, 10) (Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, 1994).
