Închiderea piețelor, lovitură grea pentru micii fermieri. "Ce viaţă e asta, să ne mutăm toţi pe Internet?"

×
Publicitate

Responsabilii au hotărât să închidă piețele, o măsură care nu a fost luată nici măcar în starea de urgență.

De luni însă, mai pot funcționa doar cele în aer liber. Nu și halele. Vestea s-a dovedit teribilă, pentru micii producători agricoli. Unii spun că vor ieși în stradă, pentru că nu mai au alte venituri. Alții caută soluții să vândă online sau chiar către magazine, dar tot se tem că vor fi nevoiți să arunce mare parte din recoltă.

Vânzător: „Nu se poate așa ceva! Să închidă tot atunci! Să închidă mall-uri, tot, să vedem ce mâncăm!”

Așa a fost primită vestea în cea mai mare piață din Capitală, cea de la Obor. 250 de producători și 200 de mici firme vând aici legume și fructe și din asta trăiesc o mulțime de familii. Doar că piața funcționează într-un spațiu închis.

Magazinele, pe de altă parte, rămân deschise, dar cu reguli noi.

Magazinele trebuie să se închidă cel târziu la ora 21 si pot fi deschise cel mai devreme la 5 dimineața. Prin excepție, pot rămâne deschise farmaciile, benzinăriile și cei care fac livrări la domiciliu.

Vizate au fost si restaurantele, din nou.

Mulți dintre ei nu au atâta marfă încât să o plaseze în marile lanțuri comerciale și nici nu se pricep să înființeze și să promoveze magazine online.

Iar clienții lor sunt la fel de suparăți, pentru că erau obișnuiți să cumpere alimente proaspete, în special fructe, legume și brânzeturi, direct de la sursă.

Este revoltă în cea mai importantă piață agroalimentară a Brașovului. După ce au muncit un an până au ajuns să culeagă roadele, țăranii se tem că nu vor mai reuși să le vândă.

Producător: ”Normal că suntem supărați. Suntem producători, pe noi aici ne închide și ce facem? Ne mutăm toți pe internet? Ce viață mai e asta, dacă ne mutăm toți pe internet? Nu văd bine treaba asta”.

Victor Țecu, producător legume: ”E normal să se închidă piețele? Unde mergem? Ce facem cu marfa, unde o ducem?”.

Supărare mare și în rândul clienților.

Client: Nu e bine, unde o să mergem?
Reporter: Cât de des veniți în piață?
Client: În fiecare vineri, iau brânză de vaci și lapte numai de la țărani”.

Oprea Vâlsan cultivă cartofi, ceapă și rădăcinoase pe un hectar, în Ghimbav, județul Brașov. Se teme că acum va rămâne cu marfa în beci.

Oprea Vâlsan, producător: ”Am vreo 12-13 tone de cartofi, pătrunjel n-am scos. Oi vedea eu ce-oi face. Mai duc pe la țară, că acolo e sărăcie mare. Degeaba o dau la neamuri, așa, duc câte o mașină”.

Și la Timișoara, producătorii agricoli nu înțeleg de ce sunt izgoniți cu tot cu marfa.

În loc să ne lase pe noi care avem românească, îi lasă pe ei care au marfă de afară și noi cu asta ce să facem?”.

 

”O să accesăm hypermarketurile, nu avem ce face”

 

Oamenii cer să fie lăsați să vândă în aer liber.

Virgil, producător de murături: Noi am investit tot, până acum am tot investit, iar acum când să facem un ban, hop că se închid piețele. Să ieșim afară aici pe platou, cu butoiul de varză, ne punem frumos aici, în aer liber.
Reporter: Vă gândiți și la livrat acasă? La comenzi online?
Virgil: Nu, nici vorbă. Vine la 12 noaptea, la 1 noaptea pentru un kil de castraveți, nu ni se merită nici... mai bine le arunc”.

Rodica, producător: ”Ce facem cu produsele? Sunt fructe care se strică, nu stau”.

Producător: Le împărțim la neamuri, la vecini, ce să facem?
Reporter: Vă gândiți să vă și reorientați? Să livrați acasă, online?
Producător: Nu, nu mi se pare un lucru normal”.

Iar clienții se vor îndreaptă, de voie-de nevoie, către marile lanțuri de retail.

Client: ”O să accesăm altceva, hypermaketurile, nu avem ce face”.

Oamenii speră că autoritățile vor reveni asupra deciziei măcar peste 30 de zile, când situația epidemiologică va fi reanalizată.

Se redefinește și noțiunea de terasă, ca în legea care interzice fumatul în interior: atât timp cât există un tavan și cel puțin doi pereți, indiferent de materialul din care sunt făcuți, spațiul respectiv va fi considerat spațiu închis. Asadar, multe dintre terasele amenajate astfel, cu panouri de plastic și cu încălzitoare ar putea fi considerate neconforme și închise de luni.

Autoritățile au decis, în schimb ca mall-urile să rămână deschise.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
FOTO Ashlyn Castro, apariție sclipitoare pe rețelele sociale: ”Iubitul tău e cel mai norocos. Are două Baloane de Aur acasă”
Citește și...
Insula Belina revine în domeniul statului, prin Hotărâre de Guvern. Dancă: ”Este o reparație a unei monstruozități”

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Insula Belina revine în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Apelor Române, a anunţat, vineri, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Ministrul Mediului: ”Rabla pentru electrocasnice" se suplimentează cu două noi categorii de produse, tablete şi laptopuri

Programul "Rabla pentru electrocasnice" va fi suplimentat cu două noi categorii de produse, respectiv tablete şi laptopuri, a declarat, joi, în conferinţa de predare - primire mandat, noul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Ce riscă românii care vor case ieftine. Ţeava de gaze, racordată la o butelie ascunsă în pământ

Odată cu criza sanitară oamenii se uită din ce în ce mai mult după case ieftine. Dar asta înseamnă și că locuințele sunt în cartiere mărginașe, fără drumuri, mijloace de transport în comun sau acces la școli și grădinițe.

Recomandări
Au trecut 100 de zile de când România este condusă de un guvern demis. Scurtă cronologie a evenimentelor politice

Astăzi se împlinesc 100 de zile de când România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la data de 5 mai 2026, în urma unei moțiuni de cenzură.

Schimbări la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Calendarul examenelor va fi modificat în 2027, sistem diferit de evaluare

Ministerul Educației și Cercetării propune reguli noi pentru evaluarea lucrărilor de la Evaluarea Națională și Bacalaureat din 2027, dar și un nou calendar la BAC potrivit căruia probele ar urma să aibă loc mai devreme, din cauza temperaturilor ridicate.

Soluția găsită de Ungaria ca să nu închidă centrala nucleară de la Paks. Cu cât ar putea crește nivelul Dunării

Guvernul Ungariei începe o serie de lucrări în zona centralei nucleare de la Paks, pentru a preveni oprirea reactoarelor în cazul în care nivelul fluviului continuă să scadă. Lucrările vor începe vineri și se vor desfășura non-stop.