Hanul 3 Sarmale, pe unde au trecut Eminescu și Creangă, a fost demolat în toiul nopții. Reacția sfidătoare a proprietarului

×
Publicitate

Este anchetă la Iași, după ce o clădire simbol a orașului a fost pusă la pământ cu un excavator, fără să existe și un aviz care să îi permită proprietarului să facă acest lucru.

Instituțiile statului s-au sesizat abia după ce imaginile cu demolarea au devenit virale pe rețelele sociale.

În urmă cu trei zile, la lăsarea serii, fără aviz şi fără să se ia vreo măsură de siguranță suplimentară pentru trecători, a fost pus la pământ Hanul 3 Sarmale.

Hanul 3 Sarmale, pe unde au trecut Eminescu și Creangă, a fost demolat în toiul nopții. Reacția sfidătoare a proprietarului

Circulația rutieră nu a fost oprită, iar unul dintre muncitori a folosit o mătură pentru a strânge bucățile de tencuială căzute în stradă. Abia după ce imaginile cu demolarea au apărut în spațiul public, autoritățile s-au sesizat și acum fac verificări.

Mihai Chirica, primarul Iașiului: „El avea autorizație pentru consolidare, recompartimentare, extindere, într-o documentație care i-a fost avizat în condițiile legii. A fost ceva haotic, probabil că s-a petrecut după o noapte de gânduri neliniștite, nu știu ce a fost în mintea domniei lui”.

Totuși, construcția a fost dărâmată pentru că, susține investitorul privat, devenise un pericol iminent și nu a mai avut timp să facă demersurile pentru a obține autorizația.

„Nu mai era timp să stau și să depun documentație pentru demolare, când se știe cât durează și cât timp se pierde. S-a securizat zona, s-a tras bandă, au fost muncitori care au stat în zonă și s-a dezafectat, practic, zona unde era pericol să se despartă perete din han", susține Marian Panaite, investitorul privat.

Hanul 3 Sarmale avea aproape 350 de ani

Oamenii de cultură regretă acum decizia omului, chiar dacă imobilul nu era încadrat în categoria monumentelor istorice.

Bobi Apăvăloaie, director Direcția Județeană de Cultură Iași: „A fost un loc în care, printre miile de trecători, sutele de mii de trecători, pe acolo au trecut și Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri și Ion Creangă”.

Hanul 3 Sarmale a fost ridicat în anul 1675, iar în 1969 a fost demolat și reconstruit. Din anul 2005, a intrat în posesia unei firme private, care a decis reabilitarea completă, dar și o extindere a clădirii existente.

Acum, tot ce a rămas din han a fost distrus, iar investitorul privat riscă o amendă cuprinsă între 10.000 și 100.000 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62255449
Românii cumpără de Paște de zece ori mai multă ciocolată decât într-o zi obișnuită

De Paște, pe lângă pască și cozonac, mâncăm mai multă ciocolată decât de obicei. De altfel, este greu să reziști simpaticelor figurine în formă de iepuri, găinușe sau oițe.  

62255375
Zeci de copii au încondeiat ouă într-un centru de refugiați din Botoșani și au primit cadouri datorită pompierilor

Oamenii cu suflet mare de la noi din țară au sărit în ajutorul ucrainenilor și acum, în prag de Paște.

62170812
Cu depozitele deja pline, România mai trebuie să primească 9 milioane de vaccinuri anti-Covid până în iunie

Ministerul Sănătăţii mai are de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID, a declarat ministrul Alexandru Rafila. Marcel Ciolacu a spus recent că România a cumpărat 100 de milioane de doze, pentru 15 milioane de cetățeni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.