Godină: Mesajul unui șef din poliție ar demonstra că polițiștii au ”normă de amenzi”

62122363
Facebook.com

Polițistul Marian Godină a publicat pe Facebook un mesaj despre care susține că i-ar aparține comisarului Cristian Tomi Dumitru, șeful Poliției orașului Popești-Leordeni - mesaj care ar pune presiune pe subordonați să dea cât mai multe amenzi. 

Godină spune că a luat legătura cu comisarul Dumitru, care a confirmat că mesajul îi aparține, însă a negat că ceea ce a scis acolo ar forța polițiștii din subordine să dea amenzi.

”Mi-a răspuns că îi aparține, mi-a scris fraze întregi și, după ce l-am corectat, pentru că limba română nu părea a-i fi chiar cea mai bună prietenă, m-a sunat "pentru o mai bună înțelegere și pentru a evita greșelile", după cum mi-a spus. I-am zis că eu văd mesajul dumnealui ca fiind o presiune pusă pe agenți și un îndemn de a da cât mai multe amenzi și că sunt unul dintre cei care și-au tot bătut gura că nu există normă de amenzi.

Mi-a explicat că e o interpretare greșită, că situația operativă de acolo impune sancțiuni și că agenții s-au cam învățat doar să verifice declarația, fără să verifice temeinic toate documentele șoferilor. De asemenea, mi-a spus că au loc multe spargeri din societăți pentru că agenții de pază nu sunt verificați și sancționați. Mi-a mai spus că într-o oră vede zeci de șoferi fără centură. Alții circulă beți, alții fără permis. De aceea le-a cerut agenților să muncească și să verifice, nu neapărat să dea amenzi.” - spune Marian Godină.

Tot el afirmă că nu a fost convins de explicațiile șefului din Popești Leordeni.

”Pe mine nu m-a convins. Pentru mine "o slabă activitate"= puține amenzi, iar "îndreptarea indicatorilor"= trebuie să dați mai multe amenzi. Chiar mă întreb ce o însemna "îndeplinirea indicatorilor". O fi un număr fix de amenzi? 50, 100, 150? Cum îndeplinești indicatorii ăia?”

Care este mesajul șefului Poliției Popești Leordeni pentru subordonați:

 

”În antenția întregului efectiv, în special agenții de OP și FR!!! S-a constatat o foarte slabă activitate în luna martie și aprilie pana in prezent, privind aplicarea de sancțini la legile speciale - Lg 61, Lg 333, lg 12, oug 195 și implementarea de R.I. !!!

AVAND IN VEDERE ACEST ASPECT, FIECARE POLITIST OP, FR si restul, până la sfârșitul lunii, veți desfășura activități de îndreptare a acestor indicatori, VOR INTOCMI RAPORT JUSTIFUCATIV ÎN ACEST SENS PE CARE ÎL VOR PREZENTA CONDUCERII!!!”

IGPR: Poliţiştii au aplicat amenzi de peste 9 milioane de lei persoanelor care nu au respectat interdicţiile privind circulaţia

 

Poliţiştii au aplicat, în doar 24 de ore, 4.757 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, în valoare de 9.043.120 de lei, a anunţat, luni, Inspectoratul General al Poliţiei Române.

"În ultimele 24 de ore, poliţiştii au verificat 36.413 persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina. 500 de autovehicule (cu 1.698 de persoane) au fost preluate din zonele de frontieră", informează un comunicat de presă al IGPR, citat de Agerpres.

Poliţiştii au prins în flagrant delict 168 de persoane în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea.

De asemenea, poliţiştii au realizat 2.785 de intervenţii la evenimente, dintre care 2.307 au fost sesizate de cetăţeni prin 112, fiind organizate 285 de acţiuni. În trafic, poliţiştii au constatat 128 de infracţiuni rutiere, fiind reţinute 439 de permise şi retrase 151 de certificate de înmatriculare.

Aproape 12.000 de poliţişti au fost la datorie, duminică, în misiunile pentru menţinerea ordinii publice în zona spitalelor şi locaţiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulaţiei, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată DSP.

Poliţiştii au verificat şi respectarea interdicţiilor impuse, pe timpul stării de urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice.

În misiunile lor, poliţiştii au fost sprijiniţi de aproape 3.400 de poliţişti locali, alăturându-se, în activităţile în sistem integrant, jandarmi şi efective ale MApN.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62122359
Adriana Nica a fost demisă de la conducerea Spitalului Universitar București

Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că Adriana Nica a fost demisă din funcția de manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

62117944
Statistici surprinzătoare. Ce au început să cumpere cel mai mult europenii, pe timpul pandemiei

Frişca şi floricelele de porumb apar tot mai des pe listele de cumpărături în unele ţări europene, în timpul pandemiei de coronavirus, arată o analiză de piaţă pentru martie, preluată luni de dpa.

62122088
Viața de părinte în vreme de pademie. Sfaturile specialiștilor pentru această perioadă

Părinții sunt supuși unei presiuni uriașe în aceste zile. Mulți lucrează de acasă și împart spațiul cu fetițe și băieți plini de energie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.