S-a bagat moaste!

Dar nu se ridica sa-i dea locul gravidei de langa ei. Am retrait scenele de pe vremuri, cand oamenii se omorau cand se baga carne la alimentara: o haita flamanda, capabila sa te sfasie daca-i stai in cale si care, acum, cand carnea s-a terminat, tanjeste dupa oasele uscate de maduva ale Sfantului.

Reporterul nostru care a fost la Patriarhie ne povestea scene revoltatoare - jandarmi manand oameni ca pe vite, smintiti fara simturi rasturnand caruciorul unei femei doar ca sa mai inainteze cativa pasi pana la racla, preoti exasperati care tipau la navalitori: „Nu aveti nici cel mai elementar bun simt...”

Cu alte ocazii, as fi scris indignat despre politicienii care si-au facut un obicei din a linge moastele tuturor sfintilor sau despre pilosii lui Dumnezeu care intra prin spate, mana-n mana cu gestionarii lacasului. Ei sunt credinciosii de lux, un fel de soferi ai tovarasului prim, care nu stau la rand, iau direct prin spate. Ne-am obisnuit cu ei, asa cum ne-am obisnuit cu toate relele, si prea multe lucruri nu mai sunt aici de spus.
In schimb, despre noi, oamenii dusi sau nedusi la Biserica, merita sa vorbim putin.

Daca foamea de Dumnezeu ar fi provocat o imbulzeala sfanta sau daca am fi asistat la scene cutremuratoare de devotiune mistica, toata povestea aceasta ar fi avut un sens. Daca turma ar fi fost intarita de credinta, atunci am fi putut vorbi de speranta. Nu ma indoiesc ca la Patriarhie au fost multi oameni decenti si buni.

Dar, ca multime, oamenii acestia au dat un spectacol ingrozitor. Credinta uneste, insa, din imaginile pe care televiziunile le-au transmis pe parcursul intregii zile, n-am vazut o turma unita de credinta, cu frica de Dumnezeu si pastorita bland. Am vazut, in schimb, o multime de fiinte singure, egoiste si inspaimantate. Caci frica i-a facut sa se calce in picioare, frica inconstienta ca nu vor ajunge sa-si frece hainele de racla si ca, astfel, vor mai pierde un prilej sa-i ajute Dumnezeu. Fiecare a dorit sa aiba linia lui directa si personala cu Cel de Sus, chiar daca, pentru asta, a trebuit sa-i calce pe gat pe cei de jos.

Sunt multi in autobuz care-si fac cruce, sa-i ajute Dumnezeu, sa aiba noroc. Soferii isi duc masinile la sfintit si poarta iconite la oglinda sa nu pateasca vreun accident. De Boboteaza, se ia apa sfintita, din care se bea sa nu te loveasca vreo boala. Nu stiu cat e credinta in ritualurile acestea si cat e superstitie. De multe ori, imi pare insa ca Dumnezeu a plecat din gesturile noastre zilnice, lasandu-ne sa facem o gimnastica mecanica, lipsita de continut, pe care n-o intelegem. Redevenim, astfel, primitivi, in fricile noastre atavice, in lipsa noastra de rusine si de compasiune, in egoismul si insingurarea noastra. Oameni fara Dumnezeu. 

Editorial de Florin Negrutiu

Vezi aici portret www.stirileprotv.ro: ".....si cu sufletu-n rai!"

Articol recomandat de sport.ro

Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”