De ce canicula ucide în special femeile. Explicațiile sunt neliniștitoare

62371313

Femeile vor duce greul încălzirii climei, în contextul în care valurile de căldură tot mai frecvente reprezintă o ameninţare din ce în mai mare pentru munca, veniturile şi vieţile lor, avertizează cercetători citaţi vineri de Reuters.

 

Efectele arşiţei sunt în mod disproporţionat periculoase şi costisitoare pentru femei - fie acasă, fie la locul de muncă -, au stabilit autorii unui raport intitulat "The Scorching Divide" ("Decalajul arzător"), al organizaţiei Adrienne Arsht-Rockefeller Foundation Resilience Center (Arsht-Rock).

Organizaţia non-profit din SUA, care a realizat raportul în India, Nigeria şi Statele Unite, a constatat că, în anii fierbinţi, căldura extremă ar putea ucide 204.000 de femei anual în cele trei ţări.

"Căldura extremă le agresează pe femei în tăcere, dar profund la nivel mondial', a subliniat Kathy Baughman McLeod, directoarea Arsht-Rock. Potrivit raportului, arşiţa generează pentru femei "o povară dublă".

"Femeile nu sunt doar mai susceptibile fizic să fie afectate de căldură, dar se aşteaptă, de asemenea, în mod disproporţionat din partea lor să aibă grijă de toţi ceilalţi care se îmbolnăvesc din cauza căldurii, indiferent dacă este vorba de îngrijire plătită sau neplătită", a explicat McLeod pentru Thomson Reuters Foundation.

Citește și
Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”
Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”

1,2 miliarde de oameni vor trăi fără soluții de răcire

Cu un număr mediu de zile cu caniculă estimat să ajungă la cel puţin dublu până în 2050 în India, Nigeria şi Statele Unite, femeile din comunităţile cele mai sărace şi marginalizate vor suferi cea mai grea lovitură adusă productivităţii, arată raportul.

Mare parte din aceste pierderi de productivitate legate de căldură - estimate la aproximativ 120 de miliarde de dolari în fiecare an în cele trei ţări - sunt înregistrate în contextul muncii casnice neremunerate şi sunt legate de lipsa de acces la echipamente de răcire casnice, potrivit cercetătorilor.

Este de aşteptat ca în 2030 aproximativ 1,2 miliarde de persoane sărace din mediul rural şi urban la nivel global să trăiască fără soluţii de răcire, 323 de milioane dintre acestea numai în India, conform Sustainable Energy for All (SEforALL), o organizaţie susţinută de ONU.

Or, femeile petrec aproape de două ori mai mult timp decât bărbaţii muncind acasă, având grijă de copii sau rude vârstnice şi gestionând casa, iar persoanele care nu îşi permit aer condiţionat se confruntă cu un impact mai mare asupra productivităţii, menţionează raportul.

În ţări precum Nigeria, unde căldura exacerbează simptomele bolilor tropicale, de la malarie la febră galbenă, mamele poartă "dubla povară" de a avea grijă de ele însele şi de a-i îngriji pe membrii de familie bolnavi, ceea ce reprezintă ore de muncă neremunerată.

”Actuala criză doar se va agrava”

Medicii din Nigeria, care se confruntă cu întreruperi frecvente de curent, cer spitale mai bine ventilate şi ca femeile însărcinate să poată lua pauze de cel puţin trei ore dacă lucrează în aer liber.

"Femeile însărcinate prezintă un risc mai mare de deces cauzat de căldură întrucât creşterea temperaturii afectează dezvoltarea fătului şi complică sănătatea generală a unei viitoare mame", a notat Samuel Adebayo, medic ginecolog din Lagos.

În Nigeria sunt înregistrate 20% din decesele materne globale - 58.000 femei pe an, precizează raportul Arsht-Rock, citând datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), iar căldura îngreunează şi mai mult situaţia.

În Marea Britanie, unde femeile din comunităţile de culoare sunt de aproape patru ori mai expuse riscului de a muri la naştere decât femeile albe, schimbările climatice nu vor face decât să agraveze provocările cu care se confruntă, potrivit lui Selvaseelan Selvarajah, medic din estul Londrei.

Dacă cei bogaţi îşi permit aer condiţionat şi costurile electricităţii, cei săraci nu pot, potrivit medicului. "În gospodăriile sărace, chiar dacă ai primit echipamentul de aer condiţionat de la primărie, trebuie să plăteşti sute de lire pe lună pentru electricitate şi nu o să vrei să-l porneşti", remarcă el.

În India, femeile pierd aproape o cincime din munca lor remunerată din cauza arşiţei, iar căldura extremă împinge salariile femeilor sub pragul sărăciei în sectoare cum este agricultura, unde lucrează 70% din totalul femeilor care muncesc, arată raportul.

Potrivit cercetătorilor, intensificarea căldurii a agravat problema, în special în cazul populaţiei sărace din mediul rural. În condiţiile în care seceta afectează recoltele şi alimentează migraţia bărbaţilor din sate în căutarea unui loc de muncă alternativ, femeile sunt lăsate în urmă să aibă grijă de ferme şi familii.

Totuşi, potrivit directoarei Arsht-Rock, oamenii au început să înţeleagă efectele căldurii, din perspectivă financiară şi a sănătăţii. Ea a subliniat însă necesitatea de a se lua măsuri urgente în legătură cu această problemă.

"Actuala criză, având în vedere nivelul emisiilor noastre, doar se va agrava", a spus McLeod. "Nimeni nu trebuie să moară de căldură. Toate aceste decese şi boli pot fi prevenite. Sperăm doar ca oamenii să fie atenţi". 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”
Ieșenii vor arunca gunoiul doar cu cardul sau aplicație pe telefon. Cum funcționează ”insulele ecologice”

Municipalitatea va schimba aproximativ 35 la sută din punctele gospodăreşti din Iaşi, cu ajutorul a 175 de ansambluri de containere supraterane şi subterane digitalizate pentru colectarea separată de deşeuri menajere.

Postare cu o fetiță de nici 3 ani din Maramureș care fumează. Ce a urmat
Postare cu o fetiță de nici 3 ani din Maramureș care fumează. Ce a urmat

O fetiţă de doi ani şi şapte luni din judeţul Maramureş a fost filmată în timp ce fumează, imaginile fiind postate pe o reţea de socializare. 

Suma uriașă pe care o prostituată trebuie să o achite Primăriei Arad după ce a fost amendată de câteva mii de ori
Suma uriașă pe care o prostituată trebuie să o achite Primăriei Arad după ce a fost amendată de câteva mii de ori

Primăria Arad are de recuperat 3.000.000 de lei din amenzi aplicate în ultimii ani către 30 de prostituate, însă a constatat că sumele sunt foarte greu de recuperat în instanţă, care de regulă decide ca femeile să presteze muncă în folosul comunităţii.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.