Cum a ajuns Armata Română agenție de turism. Vilă ridicată ilegal la Stâna de Vale, cazarmă militară închiriată turiștilor

Shutterstock 2091016060
Shutterstock

O unitate militară din Oradea a permis ridicarea ilegală a unei vile pe teritoriul său, după care beneficiarul a scos cabana aflată în interiorul cazarmei militare la închiriere, pe site-urile de turism, potrivit ministrului Apărării. 

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a adus în atenţia publică, joi, o serie de nereguli descoperite în urma controalelor dispuse în ţară, între care posturi de medic înfiinţate ilegal "din pix" la Spitalul Militar Central Bucureşti, lucrări recepţionate fără îndeplinirea integrală a clauzelor contractuale şi peste 1.000 de achiziţii directe de la aceeaşi firmă la Brigada 122 Logistică Muntenia.

"Într-un minister în care urmează să intre sume importante de bani în perioada următoare, se impune o igienizare serioasă, acolo unde este cazul. S-au întors o parte dintre controalele dispuse în săptămânile trecute", a scris Radu Miruţă, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, s-a descoperit o cabană ilegală, cu cinci camere şi trei băi, construită fără autorizaţie la Stâna de Vale şi oferită spre închiriere pe site-uri turistice.

"Firma SC Emilian Funghi SRL a primit prin închiriere, de la UM 01232 Oradea, o cazarmă militară, cu scopuri limitate şi bine definite prin contract. În afara acestor scopuri, pe terenul unităţii militare a fost construită o cabană turistică în toată regula, fără autorizaţie şi fără ca cineva să intervină. Apoi, a umplut internetul cu anunţuri de închiriere în mirifica unitate militară. Măsuri luate: trimiterea celor vinovaţi la Parchetul Militar, rezilierea contractului de închiriere şi dispunerea eliberării terenului", arată ministrul.

* În ceea ce priveşte Spitalul Militar Central Bucureşti, Miruţă spune că au fost înfiinţate ilegal, "din pix", cinci posturi de medic care nu existau în organigramă.

"Pentru aceste posturi au fost angajaţi medici care lucrau deja în acelaşi spital, ca al doilea loc de muncă. Patru dintre cei cinci sunt medici militari, care nu aveau dreptul la un al doilea contract de muncă tot cu MApN. Situaţia descoperită este una nouă, suplimentară cazului deja cunoscut de la finalul anului trecut şi nu s-a produs sub actuala conducere interimară. Măsuri luate: sesizarea DNA şi declanşarea cercetării disciplinare interne", informează Radu Miruţă.

Corturi defecte pentru Armata Română, cumpărate cu 44 milioane lei și peste 1.000 de contracte fără licitație pentru aceeași firmă

* La Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială, controalele au descoperit, conform ministrului, un medic care avea prevăzute în contract încă 3,5 ore suplimentare zilnic, peste programul de bază, fără a se putea face dovada pontajului pentru aceste ore, fiind sesizat Parchetul Militar şi declanşarea cercetării administrative.

* În urma controlului efectuat la Cazarma 957 Cincu s-ar fi descoperit recepţionarea unei lucrări în valoare de aproximativ un milion de lei fără îndeplinirea integrală a clauzelor contractuale, fiind demarată cercetarea administrativă şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului.

* O altă verificare vizează o licitaţie pentru corturi de adăpost destinate Armatei Române, procedură analizată deja de DNA pentru introducerea unor condiţii restrictive nejustificate.

"Corturile livrate şi acceptate au prezentat deficienţe majore. Valoarea totală a contractelor-cadru este de 44 milioane lei. Firma în cauză apare în numeroase achiziţii ale MApN. Măsuri luate: DNA", mai arată Miruţă.

* Nereguli ar fi fost descoperite, conform ministrului, şi la Brigada 122 Logistică Muntenia, unde, în doi ani, au fost realizate 1.083 de achiziţii directe de la aceeaşi firmă.

"Au fost identificate situaţii în care, deşi criteriul de atribuire era 'preţul cel mai mic', achiziţia s-a făcut de la aceeaşi firmă, la preţul cel mai mare, în detrimentul altor ofertanţi", transmite ministrul, care adaugă că s-a decis sesizarea Parchetului Militar şi declanşarea cercetării administrative.

"Da, Armata Română are mecanisme interne pentru a scoate în faţă şi a extirpa astfel de cazuri, trebuie doar să vrem. Toleranţa faţă de abateri, improvizaţii şi înţelegeri de culise a luat însă sfârşit. Într-un minister care gestionează bugete consistente şi responsabilităţi esenţiale pentru siguranţa naţională, regulile nu sunt opţionale", subliniază Radu Miruţă.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Radu Miruţă: Patru piloţi de F-16 trimişi trei ani în SUA au primit 575.000 de dolari pentru închirierea maşinii

Radu Miruţă a declarat că patru piloţi români de F-16 Fighting Falcon trimişi trei ani la pregătire în Statele Unite primeau 575.000 de dolari doar pentru închirierea unei maşini între locuinţă şi baza de antrenament.

România ar putea deveni parte al lanțului european de apărare. Radu Miruță avertizează asupra războiului hibrid

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă, vineri, că România are o şansă reală să devină parte din lanţul european de producţie al industriei de apărare, dar efortul rămâne incomplet dacă nu contracarăm mai ferm războiul hibrid care ne afectează pe toţi. 

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.