Condițiile în care ar putea avea loc nunțile anul acesta. Planul organizatorilor de evenimente

×
Publicitate

Imaginaţi-vă o nuntă în care mirele şi mireasa sunt testaţi anti-covid înainte să spună „DA!”.

Sună straniu, dar acestea sunt timpurile, aşa că organizatorii de evenimente încearcă să se adapteze şi solicită autorităţilor acceptul pentru punerea în scenă a unor nunți-experiment. Conform scenariilor de lucru, accesul ar putea fi permis doar invitaţilor vaccinaţi şi celor care ies negativ în urma testelor rapide. Desigur, toate acestea vor ridica şi costurile, dar şi darul.

Vorbim de zona de triaj, dar nu de la spital, ci de la nuntă. Pratic, înainte de masă şi dans, invitaţilor li se vor face teste rapide, într-un spaţiu special amenajat, cum ar fi un cort instalat la intrarea în restaurant.

Testele anti-covid vor fi făcute de oameni calificaţi, care vor asigura şi fluxurile de intrare-ieșire din sala de mese. Accesul va fi permis doar persoanelor cu rezultat negativ. La nuntă sunt primiţi fără probleme nuntaşii vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală şi prezintă anticorpi.

Reguli noi sunt însă şi în interior. La mese vor sta cel mult opt persoane, iar distanţa dintre invitaţi va fi de cel puţin un metru.
Toate regulile vor fi trecute într-un ghid de bune practici, pe care îl vor primi nuntaşii împreună cu invitaţia.

Firmele de specialitate promit că vor suporta costurile legate de testare care sunt oricum mult mai mici, prin comparaţie cu pierderile suferite.

Alin, organizator de evenimente: ''Este mult mai uşor ca organizatorul să aibă nişte pachete speciale din partea anumitor clinici private pentru efectuarea acestor teste, decât mirii să îşi găsească pentru un astfel de eveniment o astfel de soluţie. Costurile pe care noi le estimăm sunt undeva între 4 şi 8 euro.”

Anumite cupluri sunt dispuse să-şi transforme nunta într-un eveniment-test, ca să nu sufere încă o amânare. Georgiana, de pildă, are pe listă 400 de invitaţi şi speră că în toamna să spună „DA!”, de două ori dacă nu are voie să îi adune pe toţi la un loc.

Georgiana Martoiu, mireasă: „Dacă se poate realiza nunta în condiţiile astea o să facem. Cât putem să mai amânăm, totuşi?! Am amânat de două ori până acum! Fiecare om îşi doreşte să îşi organizeze nunta, mai ales dacă şi-a propus lucrul acesta. Ca mine sunt o grămadă de tineri.”

Variantele de lucru pentru nunţile experiment trebuie, însă, acceptate de autorităţi. Peste 250.000 de nunţi sunt programate anul acesta.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62187253
Câte ouă este recomandat să consumăm pe zi și ce riscăm dacă mâncăm prea multe
În fiecare lună, românii mănâncă 330 de milioane de ouă. Iar de Paşte este vârful anului în materie de consum.
62172394
Un polițist s-a dus la pensat în timpul programului de muncă. Anchetă a Poliției Capitalei
Poliţia Capitalei a anunţat, marți, că a demarat o anchetă internă în urma informaţiilor referitoare la un poliţist care s-a dus la un salon de cosmetică în timpul programului de lucru.
62187043
Tot mai mulți copii din România sunt victime ale abuzurilor părinților. „Simt o tristeţe permanentă”
Anul care ne-a schimbat tuturor vieţile a amplificat, din păcate, multe rele. Bătaia, bruscatul şi ţipătul, au dus la o creştere de peste 46 la sută a cazurilor de abuz asupra copiilor.