Tot mai mulți copii din România sunt victime ale abuzurilor părinților. „Simt o tristeţe permanentă”

×
Publicitate

Anul care ne-a schimbat tuturor vieţile a amplificat, din păcate, multe rele. Bătaia, bruscatul şi ţipătul, au dus la o creştere de peste 46 la sută a cazurilor de abuz asupra copiilor.

Aproape 70 la sută dintre fetiţele şi băieţii care au căutat sprijin la ''Telefonul Copilului", au mărturisit că simt frică și anxietate. Ministrul Educaţiei a fost sesizat şi a anunţat că va demara un proiect în parteneriat cu facultăţile de profil pentru a instrui 3000 de consilieri.

''Am 13 ani și locuiesc cu părinții și cu sora mai mică. Abuzurile au existat întotdeauna, când eram mici dormeam sub pătură de frică. În ultima perioadă, de când cu pandemia, mi-e greu să fac față situației sunt din ce în ce mai agresivi. Simt o tristeţe permanentă, nu am nicio bucurie şi oricum sunt o povară pentru cei din jurul meu. Am nevoie să vorbesc cu un psiholog, însă mama mi-a spus că nu are bani pentru toate mofturile mele. Ce să fac, oare? O să fiu vreodată bine?"

Este doar una dintre mărturisirile de care au avut parte psihologii care se ocupă de copii.

Grav este ca în foarte multe cazuri nu au putut dialoga cu victimele. Copiii sunau să raporteze un abuz, să se plângă, însă închideau imediat pentru că erau surprinşi de adulţi.

Georgiana Spătaru, instructor de dezvoltare emoţională: ''Jumătate din cei care suntem părinți ne-am abuzat copiii în această perioadă astfel încât ei au sunat la acest număr de telefon. Am făcut asta pentru că noi la rândul nostru avem niște bagaje grele, avem niște greutăți, avem niște traume, am fost la rândul nostru niște copii abuzați.''

Iar scene de acest tip se petrec şi sub ochii noştri.

Numărul copiilor care au recunoscut că sunt abuzaţi acasă şi au cerut ajutorul psihologilor la telefonul copiilor a crescut în ultimul an de la 18 la peste 46 la sută. În cele mai multe cazuri, agresorii copiilor au fost ambii părinţi. Din cele peste 100 de mii de apeluri înregistrare de la începutul pandemiei, în aproape 31 de procente dintre acestea copiii au spus că vor să plece din sânul familiei pentru că nu mai suporta abuzurile.

Cătălina Surcel, directorul executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului: ”Copiii ne-au spus că în familie au intervenit foarte multe neînțelegeri, abuzuri, din păcate copiii nu aveau obișnuința de a petrece atât de mult timp împreună din cauza restricţiilor."

Aproape 70% dintre copii au mărturisit că simt frica şi anxietate iar peste 60% spun că se simt ai nimănui.

Iar atunci când în astfel de situaţii nu se intervine la timp, devenim părtaşii unor situaţii ca cele în care părinţii îşi trântesc copiii la pământ ori dascălii îşi traumatizează elevii cu strigăte şi înjurături.

Ministrul Educaţiei ştie despre această situaţie alarmantă şi a anunţat va înfiinţa printr-o ordonanţă de urgenţă cabinete de psiho-pedagogie în fiecare școală.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: ''Problema rămâne a personalului cu competenţe adecvate. E nevoie de conlucrarea cu universităţi, avem 10 universităţi cu expertiză în acest domeniu, avem nevoie de 2-3 mii de consilieri, dar nu sunt pregătiţi. Nu există persoane cu pregătire specifică pentru a ocupa un astfel de post, dacă vrem să fie util.''

În câteva luni din 2020 cei de la Protecţia copilului au înregistrat peste 10 mii de abuzuri.

Articol recomandat de sport.ro
Marin Takahashi își pune fanii pe jar! Pictorial incendiar cu japoneza tatuată
Marin Takahashi își pune fanii pe jar! Pictorial incendiar cu japoneza tatuată
Citește și...
Cum ajung românii să plătească sute de lei lunar pe abonamente digitale fără să realizeze. Dezabonarea, tot mai dificilă

În România, beneficiem de tot mai multe servicii pe bază de abonament, de la filme și muzică, până la livrări și aplicații de fitness. Sunt variante confortabile, pentru că plățile sunt automate, iar accesul este instantaneu.

Babele și Sfinxul au proprietar. Decizie definitivă a instanței cu privire la simbolurile Bucegilor

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat vineri, după decizia instanţei privind disputa cu judeţul Prahova referitoare la apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele - Sfinxul că s-a făcut dreptate.

Wizz Air și Ryanair mai au kerosen pentru avioane până în iulie, biletele se scumpesc cu certitudine. Ce se va întâmpla apoi

Wizz Air și Ryanair, companiile aeriene cele mai folosite de români, au anunțat că mai au kerosen până în luna iulie. După aceea, situația devine imposibil de prevăzut, criza combustibililor urmând să dureze și dacă războiul din Iran se oprește.  

Recomandări
LIVE UPDATE. Consultări politice la Cotroceni. Kelemen Hunor: UDMR nu susţine un guvern în spatele căruia se află AUR

La Palatul Cotroceni, astăzi, au loc consultări cu toate partidele parlamentare pentru formarea unui nou Executiv, după ce cabinetul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

Negocieri la Cotroceni. Este tot mai clar ce fel de Guvern exclud din start forțele parlamentare. Varianta fără susținere

După consultările politice de luni, de la Palatul Cotroceni, între președintele Nicușor Dan și marile partide parlamentare, este tot mai sigur că nu vom mai avea o coaliție cu PSD și PNL, iar ideea unui Executiv tehnocrat nu are momentan susținere clară.

Ce arată primele sondaje după moțiunea de cenzură. Diferențe mari privind intențiile de vot

AUR se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile parlamentare, iar PNL a crescut faţă de aprilie şi a trecut pe locul al doilea, devansând PSD, care a ajuns pe poziţia a treia.