Mai multe intrebari decat raspunsuri, in cazul dublului asasinat din Brasov

×
Publicitate

La aproape o saptamana de la dublul asasinat din Brasov, politistii nu reusesc sa dea detalii despre criminal. Surse neoficiale sustin ca ar exista o proba ADN a asasinului. Chiar si asa, ancheta pare a fi in impas.


Expertiza balistica nu este gata, iar cercul de suspecti pare sa fie format doar din Gorbunov, iar el nu poate fi audiat, pana nu este gata raportul. 

Surse din interiorul anchetei sustin ca asasinul ar fi spart cu mana un geam al masinii in care se aflau banii casei de schimb. S-ar fi ranit si ar fi lasat o pata de sange. Urmeaza ca profilul ADN al ucigasului sa fie realizat la Institutul Criminalistic din Bucuresti. Ar fi un indiciu extrem de important.

In rest, anchetatorii nu se pot lauda cu performante. Nu au stabilit nici pana acum cu ce fel de arma s-a tras in fata casei de schimb valutar si daca s-a tras cu mai multe arme. Au trecut sapte zile, in care criminalistii nu au reusit sa masoare gloantele gasite, sa le cantareasca si sa le compare cu modele standard. In mod normal, o astfel de expertiza dureaza intre trei zile si doua saptamani.

In acest timp, Gorbunov, pe care politistii l-au declarat in week-end principalul suspect, este in continuare in arest. Fara ca anchetatorii sa aiba probe impotriva lui, dupa cum spun surse neoficiale. 

Cazul Serghei Gorbunov scoate la iveala birocratia din politie justitie si penitenciare, atunci cand se pune problema prinderii unui condamnat, lasat sa plece cateva luni din puscarie si care a uitat sa se si intoarca.

Modul in care s-au invartit hartiile in cazul lui Gorbunov intre institutiile statului, aproape sase luni, este o dovada a ineficientei.

Conducerea politiei romane a decis sa-i verifice pe cei din politia Brasov, si de la judet, si de la municipiu, pe angajatii sectiei 4 si doi ofiteri de la Urmariri. Practic, politia isi reevalueaza procedurile de lucru pentru prinderea urmaritilor. Vizati sunt inclusiv sefii de inspectorate.

Serghei Gorbunov este liber din 5 mai 2008. Atunci, cei de la Tribunalul Dolj le-au comunicat celor din Politia Brasov decizia prin care s-a intrerupt executarea pedepsei.

11 zile mai tarziu, in data de 16 mai, tribunalul face o revenire pe acelasi subiect. Ambele comunicări ajung la politia Brasov, mai exact la sectia 4.

Politistul care primeste cazul trebuie sa verifice daca condamnatul s-a prezentat la domiciliul sau din Brasov.

Cum a primit doar numele strazii, nu si numarul, agentul a facut o adresa la Craiova. A primit raspunsul dorit, s-a dus iar la adresa. Acolo, supriza, spune el, a aflat ca nu locuieste nimeni cu numele Serghei. Prin urmare, omul nostru a trimis datele inapoi la Tribunal.

Judecatorii ar fi trebuit sa revoce intrerupterea pedepsei, pentru ca politia sa-l poata da in urmarire generala. Acest lucru nu s-a intamplat.

In paralel, cei de la penitenciarul Craiova au transmis, in 16 mai, o adresa prin care anuntau politia ca Serghei este liber. Au omis sa precizeze cand expira intervalul in care acesta este asteptat la puscarie si au dat ca adresa de domiciliu a acestuia o strada din Republica Moldova.

Au trecut si cele trei luni libere ale lui Gorbunov. Penitenciarul a trimis documentele ca detinutul n-a revenit.

Politistii care trebuiau sa-l caute au mers iar la adresa din Brasov si i-au lasat o citatie. Au intrebat in stanga si dreapta daca il cunoaste cineva, au verificat in baza de date si au vazut ca Serghei nu a fost retinut de colegii lor din alt judet si cam atat.

O luna si ceva mai tarziu, in decembrie 2008, Gorbunov este in sfarsit dat in urmarire generala.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
60236721
Romania - Ucraina 1-0 in "meciul" de la Haga!

Reparatie istorica, dupa 40 de ani de asteptare. Curtea Internationala de Justitie de la Haga a intrecut marti pana si cele mai optimiste asteptari si a dat dreptate Romaniei in procesul cu Ucraina, in privinta Platoului Continental.

60201557
A facut pe grozavul la volan si a distrus sase masini

S-a cinstit cu mai multe pahare si apoi a facut praf cinci masini, cu a lui - sase! Este povestea unui bucurestean care a crezut luni seara ca lumea e a lui.

60213071
A murit dupa ce a intrat la 100 km la ora cu masina intr-un copac

Capat de drum pentru un sofer de 37 de ani din Constanta!Barbatul a murit, dupa ce a intrat cu masina intr-un copac, in localitatea Nicolae Balcescu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.