Cât mai sunt tinerii ajutați cu bani de părinți, chiar și pentru cheltuielile de zi cu zi. ”Depinde cât ești de nesimțit”

×
Publicitate

O treime dintre tinerii cu vârste peste 30 de ani se bazează pe sprijinul financiar al părinților, arată un studiu internațional.  

Nu este vorba numai despre cheltuieli serioase, cum ar fi cumpărarea unei case. Ci și despre ajutor pentru cheltuieli de zi cu zi - de pildă, plata chiriei sau a serviciilor medicale.

Alexandru are 32 de ani, iar recent le-a cerut părinților ajutorul pentru a-și cumpăra o locuință, fără rate la bancă. Nu avea decât o parte din banii necesari.

Alexandru: ”Indiferent de vârsta pe care o avem, părinții ne susțin. Sigur o să fie alături de mine. E o bază care niciodată nu m-am îndoit de ea".

Tatăl a găsit în scurt timp o soluție: a vândut un teren și astfel a făcut rost de 23.000 de euro.

Iacob Nechiti, tatăl: „A reușit să își cumpere apartament la roșu și apoi l-a finisat și acum dacă are nevoie de ceva, cu ce putem să îl ajutăm, îl ajutăm”.

Tinerii primesc ajutor de la părinți, sub diverse forme. Unii admit cu sfială.

Tineri: "Da, cu mâncare. Ne mai aduc ei produse de la țară, ca să nu mai cumpărăm de aici".

Alții, mai hotărâți.

”Reporter: Când a fost ultima dată când părinții v-au ajutat?
Femeie: Chiar recent. Să spun sau să nu spun… 15.000 de lei".

Bărbat: "Am primit de la părinți ajutor ca să cumpăr o casă la țară. Câteva mii de euro. În pandemie".

Femeie: "Realitatea este că mă ajută și în prezent”.

Sociologii spun că situațiile de criză se gestionează mai ușor în familie.

Ioan Hosu, sociolog: „Situațiile de criză găsesc cel mai rapid sprijni și suport în familie, la părinți. Părinții sunt o plasă de siguranță".

Plasa de siguranță financiară e benefică, dar până la un anumit punct.

Adrian Coroian, economist: „Este o tradiție ca părinții să te finanțeze și acum, depinde cât ești de nesimțit. O împingi până nu mai poți sau când faci vârsta necesară te oprești și rămâi pe propriile picioare”.

Un studiu internațional, realizat de un centru de cercetare din Statele Unite, arată că o treime dintre tinerii cu vârste peste 30 de ani se bazează pe ajutorul financiar oferit de cel puțin un părinte.

Dintre aceștia, mai bine de jumătate folosesc banii primiți pentru cheltuieli curente: cele casnice, facturi ori abonamente, 17% au nevoie de ajutor pentru plata chiriei, iar 15% - pentru serviciile medicale. Mult mai puțini cer bani pentru studii.

CE FAC TINERII CU BANII DE LA PĂRINȚI

28% - cheltuieli casnice
25% - facturi și abonamente
17% - chirie
15% - servicii medicale
11% - educație

SURSA: PEW RESEARCH CENTER

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62437873
Angajații de la Poșta Română, despre greva generală: 90% dintre angajaţi vor avea din luna iulie salariul minim pe economie

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România transmite că 18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie.

62436652
Grevă generală, luni, la Poşta Românâ. Ce se întâmplă cu cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale

Conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie.

62159487
Oficial BNR, către români: ”Nu vă mai aștepți să vă crească nivelul de trai. Deja trăiți cu mult peste posibilități”. Reacții

Declarațiile economistului-șef al BNR, care le-a transmis românilor să nu se aștepte să le mai crească nivelul de trai, întrucât trăiesc deja mult peste posibilități, a atras critici aspre din partea economiștilor și a oamenilor de rând.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.