Școala din Fâstâci, de 10 ani în construcții. Elevii vor învăța la Ocolul Silvic

×
Publicitate

A mai trecut un an la Fâstâci, în Vaslui, scoala devenită simbolul incompentenței şi nepăsării autorităţilor va rămâne ferecată pentru elevi. Lucrările au înghiţit peste 3 milioane lei, dar nu s-au încheiat.

Copiii vor merge din nou să înveţe la Ocolul Silvic. De altfel, în Vaslui, sute de elevi vor învăţa şi anul acesta în clădiri şubrede - pentru că autorităţile nu sunt capabile să le ofere condiţii decente.

În 2007, Ştefan şi Nicusor, doi băieţi din Fâstâci, judeţul Vaslui, arătau tării ruinele din sat care le serveau despre şcoală. Aflată în paragină, clădirea fusese dărâmată pentru consolidare.

La 10 ani distanţă, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. De afară, scoala pare terminată, dar la interior mai sunt multe de făcut. Sătenii nu se mai miră că va rămâne închisă, iar elevii vor fi trimişi să înveţe la Ocolul Silvic.

Cei care au răspuns de lucrări de-a lungul anilor, foşti primari, directori de şcoală şi inspectori de la judeţ - se pot considera campioni la neputinţă şi dezinteres.

Scoala neterminată din Fâstâci a înghiţit până acum peste 3 milioane de lei. Lucrările au fost sistate după ce constructorul a început să ceară bani în plus de la Primărie. Nu i-a primit şi părţile au ajuns la judecată. Până când se termină procesul, suferă copiii.

Tot în Vaslui, la Movileni, şcoala veche de 70 de ani are acoperişul plin de găuri, pereţii crăpaţi şi podelele putrede. 20 de elevi de clasa primară vor învăţa din toamnă aici în aceleaşi bănci în care au stat părinţii şi bunicii lor.

Cristi Lungu, primarul comunei Coroiești: "E de plâns, dar mai mult nu s-a putut face. Un sediu de astfel de şcoală e 900 mii de lei, bugetul comunei pe câţiva ani. Trebuia să se ridice acum 5 ani o şcoală nouă, dar s-au schimbat guverne, mentalităţi, noi am rămas cu ce avem."

Şcoli cu clădiri şubrede, acoperişuri sparte şi pereţi scorojiţi sunt în tot judeţul Vaslui. Dintre cele 700 de unităţi de învăţământ, câte există în zonă, aproape jumătate nu au autorizaţie de funcţionare.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61906712
Tot mai multe cherhanale s-au deschis pe litoral. Preferințele românilor

Românii încep să îşi diversifice gusturile culinare şi să asocieze vacanţa pe litoral cu peştele şi fructele de mare. Şi pentru că există cerere s-au deschis 30 de cherhanale numai în ultimul an.

61906711
Românii preferă să culeagă viile italienilor: ”Se fac bani mai ușor”. Cât câștigă

Toamna ne dă târcoale, viile sunt în pârg, păcat însă că nu are cine să culeagă strugurii. Românii de la ţară pleacă să îi ajute pe italieni şi pe spanioli la cules. În străinătate câştigă într-o singură lună cât în 4 aici.

61906707
Pacienți aduși cu targa la ghișeele Casei de Sănătate Bihor. Premierul cere demiteri

Doi pacienţi imobilizaţi la pat au fost duşi pe targă la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor pentru că adeverinţele care le atestă calitatea de asigurat, de care au nevoie, se eliberează doar personal sau cu procură notarială.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.