Accident grav în București. Șapte oameni sunt răniți după ce două tramvaie s-au ciocnit

×
Publicitate

Două tramvaie s-au ciocnit, miercuri, în zona Şura Mare din București, iar 7 oameni au fost răniți. Șase dintre aceștia au fost transportați la spital.

Printre cele șapte persoane care au suferit răni ușoare a fost și unul dintre vatmani. Circulația tramvaielor a fost oprită mai bine de o oră. A fost reluată după ce au fost tractate cele două tramvaie. Polițiștii încearcă să afle câți călători se aflau în tramvaie în momentul accidentului. Mulți dintre cei care nu au suferit răni au plecat înainte de sosirea autorităților, care vor să îi identifice pentru a le lua declarații.   

Potrivit Brigăzii Rutiere, citată de Agerpres, conducătorul unui tramvai de pe linia 7, care se deplasa pe Şoseaua Olteniţei către Şoseaua Giurgiului, nu ar fi schimbat macazul şi a intrat în coliziune frontală cu un tramvai de pe linia 11 care circula regulamentar.

accident tramvai

 

Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile producerii accidentului rutier.

Vatmanii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost 0.

accident tramvai

 

La faţa locului acţionează patru ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru victime multiple.

accident tramvai

 

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele "Bagdasar-Arseni", "Sfântul Ioan" şi Universitar, potrivit ISUBIF.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62127504
Data până la care ar putea fi suspendate festivalurile. Ce se va întâmpla cu concertele în aer liber
Concertele, piesele de teatru şi proiecţiile de film ar putea fi reluate de la 1 iunie. Cu condiţia să fie organizate în aer liber şi cu un număr maxim de 500 de participanţi, a declarat pentru Ştirile PRO TV, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
62127469
Cum poate fi recunoscut un copil victimă a unui abuz sexual. Sfaturile specialiștilor
Mihaela Dinu, psiholog la Asociația Salvați Copiii, a explicat, pentru Știrile Pro TV, cum poate fi recunoscut un copil care este victima unui abuz și cum poate fi acesta ajutat.
62127182
Viorica din Clejani, după ce Margherita a fost prinsă drogată: ”Toți greșim. E firesc”
Viorica de la Clejani a oferit, luni, primele detalii despre cazul fiicei sale, Margherita, după ce aceasta a fost prinsă drogată la volan de către poliție