Și-a violat fiica în noaptea nunții crezând că este soția lui. Mesajul trimis apoi victimei

viol
iStock

Un danez a fost condamnat la închisoare după ce și-a violat fiica în noaptea nunții lui, crezând că aceasta este de fapt soția sa, după cum s-a apărat bărbatul. 

Faptele au avut loc în sudul Danemarcei, în apropiere de Kolding, în august 2018. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, s-a căsătorit iar în noaptea nunții și-a violat ”din greșeala” fiica, crezând că este soția lui, relatează Daily Mail.  Se pare că, beți fiind, cei trei au adormit în patul din camera de hotel a mirilor.

Tatăl și fiica în vărstă de 20 de ani nu au fost în contact timp de mai mulți ani și și-au reluat relația cu puțin timp înainte de nunta acestuia.

În timpul petrecerii de la nuntă tânăra s-a îmbătat serios iar rudele s-au temut că nu ajunge singură unde era cazată. Tatăl ei și un alt bărbat au cărat-o în camera de hotel a mirilor. 90 de minute mai târziu aici au ajuns și el împreuna cu soția lui.

Bărbatul a susținut la tribunal că nu-și aduce aminte să fi întreținut relații sexuale cu fiica lui. Aceasta însă a povestit că pe la ora 4:00 dimineața bărbatul a apucat-o, deși aceasta a opus rezistența în repetate rînduri, a violat-o. Pentru că era beată nu s-a putut apăra de tatăl ei.

Citește și
politie
Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani

Într-un schimb de mesaje telefonice la câteva zile după atac, bărbatul și-a cerut scuze, motivând că a crezut că întreține relații cu soția lui. Fiica lui i-a răspuns: ”Cred că trebuie să întrerupem orice contact. Nu pot aceepta ceea ce mi-ai făcut. Te-am rugat frumos să te oprești și ai continuat. Am strigat, ai continuat. Te-am lovit, ai continuat.

”Îmi pare rău. A fost o greșeală. Am crezut că ești (numele soției sale). Putem să păstrăm legătura? Îmi pare rău” a răspuns acesta.

Bărbatul a fost găsit vinovat de viol și condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani
Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani

O ceartă între doi bărbați s-a transformat într-un episod de o violență extremă, într-o localitate din județul Brăila. Unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în zona gâtului.

Minori obligați să întrețină relații intime între ei, în Buziaș, pentru mucuri de țigară. Cei care refuzau erau bătuți
Minori obligați să întrețină relații intime între ei, în Buziaș, pentru mucuri de țigară. Cei care refuzau erau bătuți

Anchetă la Centrul Educativ Buziaș. Doi gardieni sunt cercetați penal după ce mai mulți adolescenți i-au acuzat că au fost obligați să întrețină relații sexuale între ei. Potrivit liderilor sindicali, dacă minorii refuzau, erau bătuți crunt.  

Profesor de muzică din Galați, condamnat în primă instanță la 17 ani jumătate de închisoare după ce ar fi violat trei elevi
Profesor de muzică din Galați, condamnat în primă instanță la 17 ani jumătate de închisoare după ce ar fi violat trei elevi

Nu mai puțin de 17 ani și jumătate de închisoare a primit, drept condamnare, un cântăreț de muzică populară, din Galați. În primă instanță, a fost găsit vinovat pentru că ar fi violat trei elevi, iar ororile au fost filmate.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.