Doi soţi din Borșa sunt acuzaţi că ar fi agresat sexual un băieţel de care aveau grijă în Italia

×
Codul embed a fost copiat

Caz şocant în Maramureş. Doi soţi din Borșa sunt acuzaţi că ar fi agresat sexual un băieţel de care aveau grijă în Italia, iar îndată ce s-au aflat ororile, autorităţile din peninsula au cerut arestarea celor doi, întorşi între timp în România.

Familia are o fetiţă de 5 ani, rămasă acum în grija bunicilor materni.

Povestea a şocat o întreagă comunitate. Cei doi soţi sunt acuzaţi că, după ce au luat în grijă un copil în Italia, l-ar fi agresat sexual, în mod repetat, şi chiar că ar fi întreţinut relaţii intime, în faţa băieţelului.

Autorităţile italiene au intrat pe fir şi, pe baza probelor, au emis câte un mandat european de arestare pe numele celor doi.

Agent Romeo Tămășan, reprezentant IPJ Maramureș: "Au fost depistate şi prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cele 2 persoane, un bărbat şi o femeie din localitatea Borşa, faţă de care a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore. Aceştia au fost prezentaţi Curţii de Apel Cluj care a dispus arestarea preventivă. Cei doi sunt acuzaţi de agresiune sexuală, fapta cercetată de autorităţile din Italia."

Citește și
ambulanta
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Cei doi mai au o fetiţă în vârstă de 5 ani care a rămas în grija bunicilor materni. Reprezentanţii Protecţiei Copilului fac propriile cercetări.

Adrian Mândru, purtător de cuvânt DGASPC Maramureș: "Dacă bunica îşi va asuma responsabilitatea creşterii şi îngrijirii minorului va fi instituită măsura plasamentului la familia extinsă. În evidenţele compartimentului adopţii nu figurează nicio cerere pe numele celor 2 soţi în vederea eliberării atestatului de familie aptă să adopte."

Apropiaţii celor doi soţi spun că aceştia s-au întors în ţară, din Italia, în urmă cu aproape un an şi şi-au reluat ritmul obişnuit de viaţă, s-au angajat şi nu au atras în niciun fel atenţia asupra lor. În urmă cu 2 săptămâni însă, au fost ridicaţi de poliţişti şi urmează să fie predaţi autorităţilor italiene. În cazul lor exista deja o primă condamnare la 2 ani şi 8 luni de închisoare, pentru abuz sexual.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Caz șocant în Alba! O femeie de 42 de ani din Aiud a fost arestată preventiv, pentru acuzații îngrozitoare! Și-ar fi ucis bebelușul nou-născut.

Tânărul acuzat că și-a ucis mama în Franța a fost reținut în Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Femeia a fost carbonizată
Tânărul acuzat că și-a ucis mama în Franța a fost reținut în Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Femeia a fost carbonizată

Un român de 23 de ani, căutat în Franța, pentru uciderea mamei sale, a fost arestat în Cluj. Polițiștii l-au prins în timp ce se plimba într-un mall din oraș.

Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani
Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani

O ceartă între doi bărbați s-a transformat într-un episod de o violență extremă, într-o localitate din județul Brăila. Unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în zona gâtului.

Recomandări
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține reforma lui Bolojan
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține reforma lui Bolojan

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.