Cum putem scăpa de dinții strâmbi și cum să alegem cel mai potrivit aparat dentar

×
Codul embed a fost copiat

După ce am aflat care sunt cauzele dinților strâmbi, vedem cum putem îndrepta situația. În această ediție a emisiunii Smile with Style, medicul stomatolog Alexandra Mircea explică avantajele și dezavantajele fiecărei soluții.

Alexandra Mircea este unul dintre cei mai urmăriți dentiști din România pe rețelele de socializare. Emisiunea sa se difuzează exclusiv online pe stirileprotv.ro și VOYO.

Dr Alexandra Mircea:

Vârsta de 6-7 ani este cea mai bună pentru a merge cu copilul la medicul ortodont, pentru că oasele maxilare sunt foarte maleabile, ca o plastilină. Iar creșterea lor poate fi direcționată corect încă de pe atunci, pentru ca dinții să aibă loc pe arcadele dentare și să apară în secvența corectă și în mușcătura corectă.

Aparatele dentare la copii sunt mobile, adică se îndepărtează. Este și unul dintre motivele pentru care, de multe ori, pacienții vin pe scaun și ne spun "am avut aparat din acela care se îndepărta, când eram mic și nu l-am purtat și îmi pare tare rău că acum am dinții foarte înghesuiți, și a venit momentul să-mi pun aparat dentar."

Citește și
Ce trebuie să facem când avem o carie, pentru a nu pierde dintele și pentru a evita tratamentele scumpe
Ce trebuie să facem când avem o carie, pentru a nu pierde dintele și pentru a evita tratamentele scumpe

Cum să alegem cel mai potrivit aparat dentar

Sunt mai multe tipuri de aparate dentare mobile, care au scopuri diferite. Fie lărgesc arcadele dentare, fie ajută la poziționarea dinților proaspăt apăruți, fie dezobișnuiesc copilul de a ține limba între dinți atunci când înghite sau atunci când vorbește, deci decondiționează obiceiurile vicioase.

Ajută copilul să scape de obiceiurile care pot face rău dinților. În momentul în care apar toți dinții definitivi, se poate începe tratamentul cu aparatele dentare fixe - cu brackets (brecheți), sau sârme, cum le cunoaște toată lumea. Aceste aparate funcționează prin brecheți, adică bulinuțe de metal care, după ce se lipesc pe suprafața dinților, într-o anumită poziție există un arc - sau un fir de nichel, care leagă dinții.

Ce e important să știți este că brecheții se fixează pe suprafața dintelui într-o anumită poziție de care depinde restul tratamentului, o poziție pe care o hotărăște medicul ortodont în funcție de cum vrea el să decurgă tratamentul și în ce poziție vrea să aducă dinții. Acești brecheți pot fi metalici, pot fi de safir, transparenți sau ceramici, dar din ce am înțeles, cei ceramici se sparg un pic mai ușor.

Ca să ții firul despre care vă povesteam, -sârma sau arcul, cum îl numesc ortodonții - lipit de brechet, acesta se prinde cu un modul - copiii îl numesc elastic colorat. Este bucuria copiilor să-și aleagă fel de fel de culori de elastice la fiecare control lunar la medicul ortodont. Există și alt tip de aparat fix care funcționează cu brecheți autoligaturanți. Sunt un pic diferiți, în sensul că arată ca o casetă care se închide automat.

Aici nu punem elastice colorate, vorbim doar de brecheții autoligaturanți și de firul sau arcul care îi leagă. Diferența la tratamentul cu acești brecheți autoligaturanți este că perioada de control se prelungește un pic, adică pacienții vor veni la fiecare 6-8 săptămâni la control, spre deosebire de controalele obligatorii la patru săptămâni, în cazul brecheților obișnuiți. Există și varianta în care brecheții se lipesc pe suprafața dinspre limbă a dinților. Sunt aparate linguale, așa le numim.

Acești brecheți pot fi obișnuiți, adică standard, sau există brecheți care se toarnă, se fabrică după suprafața pe care o aveți voi a dinților. Sunt niște brecheți individualizați, personalizați. Partea de ușor disconfort aici se referă la faptul că se micșorează destul de mult spațiul în care stă limba, și durează un pic până pacientul se obișnuiește cu existența acestui aparat pe partea dinspre limbă a dinților.

Cea mai bună soluție estetică: aliniatorii transparenți

Avantajul, în schimb, este că nu se vede, dar pentru o estetică avem o soluție mult mai bună: aliniatorii transparenți.

Putem apela la ei pentru tratament încă de la vârste fragede, când dentiția este mixtă, adică există și dinți de lapte și dinți definitivi, și este o variantă confortabilă pentru copil să i se ghideze creșterea dinților, să se lărgească oasele maxilare.

Dar dacă nu apucă părinții, sau nu se întâmplă acest tip de tratament atunci când sunt micuți, aliniatorii transparenți sunt super preferați de adulți până la 60-70 de ani.

Sistemul prin care funcționează acești aliniatori transparenți sunt gutiere transparente, dintr-o rășină specială, care sunt personalizați, adică sunt potriviți pentru dinții unui pacient. Se fac seturi de gutiere, care reprezintă tratamentul secvențial al dinților tăi. Adică din zece în zece zile, dinților li se imprimă o mișcare către o nouă poziție perfectă, unde vrem noi să ajungem.

Gutierele se schimbă la zece zile și, practic, nu mai e nevoie să mergi lunar sau la șase săptămâni la control, ci poți stabili controalele cu medicul tău ortodont, la trei-patru luni. Există situații în care e o diferență foarte mare de mărime a oaselor maxilare, raportat la cum ar trebui ele să fie.

Și vă dau un exemplu: osul mandibular de jos este foarte mare, osul maxilar e micuț, iar dinții de jos vin peste dinții de sus. Sau poate fi varianta inversă: mandibula este foarte, foarte mică și în spate și dinții din față acoperă mult dinții de jos și există un spațiu foarte mare între dinții de jos și cei de sus.

Diferențele dintre aparatele fixe și gutierele transparente

Aceste situații se rezolvă ideal cu tratamente de chirurgie ortognată, prin care se repoziționează oasele. Hai să vorbim despre diferențele dintre un aparat fix și un aparat cu gutiere transparente.

În primul rând, vorbim despre aspect. Gutierele transparente aproape că nu se văd. Vorbim de confort, -aparatele transparente se îndepărtează, în timp ce aparatul fix rămâne pe dinți pe toată durata tratamentului.

Dacă avem un aparat fix, este foarte important să acordăm o atenție sporită igienei. În momentul în care mâncăm e mult mai ușor să rămână printre brecheți alimente, și e foarte ușor să facem carii și să se inflameze gingiile din cauză că nu reușim să spălăm suficient de bine.

Și atunci trebuie să crească timpul pe care noi îl alocăm igienei dentare, să folosim periuțe electrice cu vârfuri specifice, cu capete specifice, să folosim duș bucal sau diverse ațe dentare care curăță mai bine spațiile dintre brecheți și suprafața dinților. Din fericire, aceste probleme nu există în cazul aliniatorilor transparenți, pentru că se îndepărtează gutiera, se spală dinții ca și când n-ar exista nimic și se pune gutiera la loc.

După cum am menționat anterior, este confortabil pentru că se face igiena ușor și pentru că nu apar carii sau inflamații ale gingiilor. Un alt aspect despre care aș vrea să vorbim este durerea, care poate fi destul de intensă în cazul unui aparat dentar fix cu brecheți.

Toată forța se pune într-un singur punct în brechet, și atunci e puțin mai dureros decât în cazul unui aparat unde forța se pune pe toată suprafața dintelui prin intermediul gutierei.

Este o jenă dureroasă, care durează o zi, în timp ce la aparatul fix poate dura 3-4 zile, chiar și două săptămâni, după montare. Din punctul de vedere al restricțiilor alimentare, este important să știți că vi se modifică regimul alimentar dacă folosiți un aparat fix.

Trebuie să nu mai mâncați miere, piersici, pizza, trebuie să tăiați, să mâncați tot pe zona laterală și să nu mâncați lucruri tari - caju, popcorn - care ar putea să dezlipească brecheții, lucru care se întâmplă destul de frecvent și atunci trebuie să veniți la control și vi-l relipește medicul ortodont.

Nu aveți problema asta la gutiere, pentru că se îndepărtează, mușcați, mestecați fără probleme, vă spălați pe dinți și puneți gutierele la loc. Dar, ca să porți aliniatori transparenți, trebuie să fii tu responsabil. Pentru că poate fi foarte tentant să îndepărtezi aparatul și să-l uiți pe masă.

Așa, aparatul fix este legat de dinții tăi, și tratamentul tău sigur va funcționa pentru că nu-l poți îndepărta. Dacă purtați un aparat fix cu brecheți, controalele trebuie să le faceți la medicul ortodont cam la patru-șase săptămâni. Dar dacă purtați aliniatori transparenți, timpul de control este mult mai flexibil.

Hotărâți asta împreună cu ortodontul vostru. Într-adevăr, la aliniatorii transparenți nu o să puteți avea atâtea elastice colorate pe care vreți să le schimbați în fiecare lună. Așa că ține de voi să mergeți la medicul ortodont să vă informați ce tip de aparat vi se potrivește și să alegeți felul în care veți conduce tratamentul vostru ortodontic către zâmbetul perfect.

Articol recomandat de sport.ro
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Citește și...
Care sunt avantajele implantului dentar și ce alte soluții există pentru dinții lipsă
Care sunt avantajele implantului dentar și ce alte soluții există pentru dinții lipsă

Atunci când ai pierdut un dinte, există două posibilități de tratament: fie un implant dentar - varianta cea mai bună, fie se realizează o punte dentară, explică medicul stomatolog Alexandra Mircea, în acest episod al emisunii Smile with Style.

Ce trebuie să facem când avem o carie, pentru a nu pierde dintele și pentru a evita tratamentele scumpe
Ce trebuie să facem când avem o carie, pentru a nu pierde dintele și pentru a evita tratamentele scumpe

Cea mai frecventă afecțiune din lume este răceala, și pe locul doi este caria dentară. Ce tratamente trebuie urmate pentru a rezolva problema, aflăm de la medicul stomatolog Alexandra Mircea, în acest episod al emisunii Smile with Style.

Recomandări
Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări. PROGRAMUL
Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări. PROGRAMUL

Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..