Surse Reuters: OMS va declara aspartamul, folosit și în Coca Cola Zero, drept substanță cu posibile riscuri cancerigene

×
Publicitate

Aspartamul, unul dintre cei mai folosiți îndulcitori din lume, ar urma să fie declarat de Organizația Mondială a Sănătății drept posibil cancerigen, scrie agenția de presă Reuters.

Acest îndulcitor este folosit ca înlocuitor al zahărului în băuturi carbogazoase, în guma de mestecat, dar și în multe produse dietetice.

Aspartamul este o substanță chimică de sinteză, un înlocuitor pentru zahăr, care se utilizează de cele mai multe ori în produsele alimentare cu un conținut redus de calorii.

Alexandru Cîrîc, directorul Institutului pentru Cercerări Alimentare: „Îl găsim în sucurile light, în produse de patiserie sau chiar în unele băuturi alcoolice, îl putem găsi în produse din legume fructe cu îndulcitori, în prăjituri. Niciunul dintre îndulcitorii de sinteză nu este foarte sigur pentru consum”.

Conform agenției Reuters, care invocă două surse, luna viitoare, Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului divizia de cercetare a Organizației Mondiale a Sănătății va publica un studiu privind aspartamul. Îndulcitorul va fi trecut la categoria posibil cancerigen, celelalte categorii fiind probabil cancerigen și cancerigen.

În cercetare sunt trecute 1.300 de studii referitoare la aspartam.

Prof. dr. Bogdan Timar, medic primar diabetolog: „Trebuie subliniat că nu face referire la cantitatea de aspartam, care ar putea fi considerată cu un potențial carginogen în cazul consumului uman. Aspartamul la care se face referire este un îndulcitor sintetic, care are un potențial de îndulcire de 200 de ori mai mare decât al zahărului în condițiile unui aport foarte redus de calorii, fiind considerat un îndulcitor noncaloric”.

Unele companii au scos deja aspartamul de pe lista ingredientelor. De exemplu, un mare producător de băuturi și alimente a eliminat aspartamul din sucuri în 2015. L-a introdus înapoi un an mai târziu, ca să îl elimine din nou, în 2020. Totuși, el se găsește încă în unele produsele pentru diabetici și produse de dietă.

Mihaela Bilic, medic nutriționist: „Aceste produse cu îndulcitori au fost fabricate pentru persoanele cu diabet. Relația dintre obezitate și îndulcitori a fost, aici, pusă sub semnul întrebării și da, îndulcitorii nu o să rezolve niciodată obezitatea la nivelul unei țări precum America și, dacă apar complicații precum diabet, este cu siguranță din cauza obezității”.

Reprezentanții asociațiilor din industria alimentară au îndoieli privind noile informații și spun că cercetarea nu este suficient de elaborată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62361162
Scandal la Colegiul Medicilor Stomatologi. O decizie controversată ar duce la închiderea cabinetelor mici. Cine câștigă

Este scandal în rândul medicilor dentiști, după ce o modificare legislativă făcută de Colegiul Medicilor Stomatologi le interzice acestora să mai efectueze proceduri pe care le-au învățat încă din facultate, și pe care le-au practicat ani de zile.

62316323
Alexandru Rafila: Se va deconta radioterapia stereotactică pentru pacienții care suferă de cancer

Se va deconta radioterapia stereotactică pentru pacienții care suferă de cancer. Declarația ministrului sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a fost făcută în cadrul Conferinței Naționale Melanom România 2023. 

62360672
O doctoriță din Târgu Mureș a primit un ficat în ultimul moment. Nu ar mai fi trăit dacă nu apărea unul compatibil

Drama unor familii s-a transformat în lacrimi de bucurie şi o șansă nesperată la viață pentru 12 oameni.

Recomandări
Id240918 inquam photos george calin
Șoc valutar în România. Euro a atins un nou record istoric: 5,3447 lei la cursul BNR

Euro a atins un nou maxim istoric în raport cu leul. Banca Națională a României (BNR) a anunțat vineri un curs oficial de 5,3447 lei/euro, peste precedentul record de 5,2788 lei/euro, înregistrat pe 23 septembrie.

Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.