Spitalul Marie Curie, o nouă victimă a chirurgului Burnei. Despăgubiri uriașe în cazul său

×
Publicitate

Scandalul din jurul chirurgului Gheorghe Burnei ar putea avea un deznodământ catastrofal, inclusiv pentru spitalul unde a profesat: Marie Curie din Capitală.

Părinţii care îşi consideră copiii victimele profesorului îi cer daune morale impresionante, 5 milioane de euro în total. Dacă instanţa le va da câştig de cauză, iar profesorul nu va avea atâţia bani, spitalul trebuie să suporte diferenţa. "Nu comentăm situaţia, atâta vreme cât suntem în faza de administrare a probatoriului", a reacţionat medicul, prin intermediul avocatului.

Rodica Andreiaș: ”Unde am fost eu, mi-au zis că operaţia nu e de România, să fie dus în afară. Și nu a fost de acord să plec din ţară. S-a bătut cu pumnii în piept că el face operaţia, în premieră mondială. La 21 de zile, zicea că o să joace fotbal. Uitaţi-vă cum arată. Are doi ani de la operaţie.”

Rodica Andreiaș este unul dintre părinţii care cer judecătorilor dreptate. Vrea ca medicul Burnei să plătească pentru traumele provocate copilului ei. Mama susţine că medicul i-a pus băiatului o proteză de bazin neomologată, care i-ar fi provocat o infecţie majoră. O nenorocire, în condiţiile în care, la 11 ani, Mihai a fost diagnosticat cu tumoare osoasă la bazin.

Iar acum 3 săptămâni, a trecut printr-o altă intervenţie pe creier, unde s-au extins celulele canceroase.

Rodica Andreiaș: ”A făcut experienţe pe copil. Mi-a făcut citostatice, nu mi-a scos proteza. Am la procuratură toate dovezile. E clar. Dacă mă lăsa să plec din ţară, nu se ajungea aici. Și dacă scotea proteza, nu după 9 luni.”

Femeia cere 1 milion de euro plată pentru operaţiile ce ar urma să fie făcute în străinătate. Sunt încă 4 părinţi care simt la fel şi care, în total, îi cer medicului Burnei 5 milioane de euro.

Avocat acuzare: ”Nu cred că suma va acoperi un prejudiciu atât de mare precum clienţii mei îl relatează. Lăsăm instanţa să constate dacă este mare, mică, prin rapoartele de expertiză medico-legală.”

Judecătorul a impus o taxă de timbru minimă de 6000 de lei pentru două dintre familii, cu toate că procentul însemna vreo 50 de mii de euro, iar banii vor fi plătiţi în transe. Pentru alte trei familii, judecătorul a decis să le scutească de plata taxei prin ajutor public judiciar. Un eventual prejudiciu ar fi achitat nu doar de Burnei, ci şi de spitalul Marie Curie.

”Dată fiind situaţia delicată, vom comenta pe marginea acestui subiect doar atunci când instanţa va da o decizie definitivă” - este singura menţiune făcută de reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Marie Curie. Delicat, puţin spus, ţinând cont de sumele uriaşe aflate în joc: 1 milion de euro, pentru spital, înseamnă bugetul pe o lună.

Avocat: ”Ne-au venit în ajutor medici români plecaţi în străinătate şi în acest moment beneficiem de expertize extrajudiciare. 

Concluziile arată erori medicale. Cei care au mers pe civil au concluzii fondate care reies şi din aceste expertize.”

Contactat prin intermediul avocaţilor săi, chirurgul Gheorghe Burnei nu a vrut să comenteze situaţia. Ne-a transmis doar că procesul este în faza de administrare a probelor şi se desfăşoară în sală.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61954471
Un medic din Vrancea şi-a împărţit salariul cu infirmierele. ”Statul a luat de la necăjiți”

Impresionat de situația colegilor care au primit salarii mai mici odată cu aplicarea noilor reglementări legislative, un medic din Vrancea a făcut un gest care a impresionat pe toată lumea.

61873738
Cum puteți intra în posesia unui nou card de sănătate, dacă expiră

Încă din anul 2015, românii au nevoie de un card de sănătate valabil, pentru a putea să beneficieze de consultații, tratamente sau de rețete compensate.

61954589
Sindicaliștii din Sănătate au anunțat grevă generală pe 11 mai. Apelul către guvernanți

Sistemul de Sănătate este la un pas de colaps. Protestele au continuat şi joi în multe spitale din ţară, iar sindicaliştii au anunţat că vor declanşa greva generală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.