Situație dramatică în unele spitale. Paturile ATI destinate bolnavilor de Covid sunt ocupate în totalitate

×
Publicitate

Situaţia devine din ce în ce mai gravă în ceea ce priveşte îmbolnăvirile de covid. În ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 1520 de cazuri. 33 de oameni au murit, iar la terapie intensivă sunt internaţi 345 de pacienţi.

În unele spitale toate paturile ATI destinate bolnavilor de Covid sunt ocupate. Aşa că medicii sunt nevoiţi să recomande transferul în alte unităţi medicale, unde mai sunt locuri libere.

Secţia de anestezie şi terapie intensivă a spitalului de urgenţă din Galaţi este plină, iar medicii caută să suplimenteze numărul de locuri.

Dr. Violeta Sapira, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă Galaţi: ”Toate cele 9 paturi din secţia ATI Covid sunt ocupate cu pacienţi în stare critică. Sunt pacienţi mai tineri, cel mai tânăr este în vârstă de 37 de ani, au mai puţine afecţiuni asociate comparativ cu pacienţii din celălat val şi de asemenea toţi pacienţii sunt nevaccinaţi”.

Numărul infectărilor a crescut vertiginos în ultimele 3 săptămâni. Unii pacienţi ajung la spital târziu, cu simptome severe. Alţii se simt rău, chiar şi sub tratament.

Dr. Mihai Polinschi - purtător de cuvânt ambulanță Galaţi: ”S-a triplat numărul de cazuri. Vorbim de pacienţi care nu sunt foarte grav iniţial, dar care se agravează pe parcursul spitalizării, pacienţi cu o medie de vârstă mai mică, 40-50-50 şi ceva de ani”.

Medicii sunt mâhniţi când ştiu că situaţia putea fi evitată, prin vaccinare. La nivelul judeţului Galaţi doar 22% dintre oameni s-au imunizat complet.

Teodora Diaconiță - Purtător de cuvânt Prefectura Galaţi: ”Creşte numărul de infectări, în ultimele 7 zile am avut 178 de cazuri ceea ce înseamnă o jumătate din toată luna august, iar comparativ cu luna iulie avem de 7 ori mai multe îmbolnăviri”.

Medicii se aşteaptă la o creştere şi mai accentuată, având în vedere că oamenii nu prea respectă regulile de protecţie sanitară. Iar începerea şcolii cu prezenţa copiilor în clase presupune un risc, susţin specialiştii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62210979
Ministrul Sănătății: Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă la fete până la 18 ani

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete.

62210955
Noua unitate de primiri urgenţe - deschisă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni"

Noua unitate de primiri urgenţe a fost deschisă vineri dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar - Arseni".

62209078
Spitalul din Câmpina oprește internările pentru mai multe secţii pentru a redeveni unitate suport COVID

Spitalul Municipal Câmpina a sistat internările în două dintre cele mai importante secţii ale unităţii - cea de Chirurgie şi cea de Boli interne - în contextul creşterii numărului cazurilor de COVID-19 în judeţul Prahova.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.