Primul spital social din România se va deschide la Iași. Vor fi tratați bolnavii sărmani, care nu au asigurare

×
Publicitate

Primul spital social din România se va deschide, la Iași, pe 8 martie, de Ziua Mamei. Aici vor fi tratați bolnavii sărmani, care nu au asigurare de sănătate în sistemul național.

 

Cu o investiție de aproape 4 milioane de euro, preotul Dan Damaschin a reușit să facă un spital dedicat persoanelor care, din cauza sărăciei, nu-și permit să se îngrijească de propria stare de sănătate.

La aproape un an de când Asociația Glasul Vieții a început lucrările la Spitalul Veronica din Iași, unitatea medicală este acum comparabilă cu cele mai moderne clinici din țară. În clădirea cu patru etaje sunt cabinete medicale de ginecologie, medicină internă, cardiologie și pediatrie, dar și alte specialități.

Există chiar și un compartiment de imagistică, dotat cu RMN și computer tomograf de ultimă generație care au costat, în total, peste 2 milioane de euro. Unele dintre cabinete sunt complet dotate, dar altele încă au nevoie de mobilă sau instrumentar. În unele cazuri, necesarul ajunge până la 30.000 de euro.

Adnana Sandu, asistent manager: „În primul rând avem secția de imagistică, unde avem un aparat RMN și un CT de care suntem mândri, servicii absolut vitale pentru salvarea viitoarelor mămici și a copiilor. Faptul că nu au o asigurare de sănătate, nu au acces la serviciile de care au nevoie pentru a preveni anumite situații sau pentru a combate anumite boli”.

Dan Damaschin, fondatorul Asociației Glasul Vieții: „Sunt foarte mulți oameni neasigurați, sunt foarte mulți oameni care nu își permit co-plata unor investigații medicale de calitate, unor tratamente speciale. În special la mamele mele, bolile nu fac decât să se acutizeze și complicațiile lasă răni mult prea adânci. Uneori ne răpesc oameni dragi pentru că nu au avut acel puțin la momentul potrivit pentru a-și căuta de sănătate. Clinica Veronica asta va face, va salva vieți”.

Printr-o asemenea dramă a trecut Alexandra, o mămică de 38 de ani care, fără asigurare de sănătate și fără acces la servicii medicale, a murit la finalul lui ianuarie, la patru luni după ce i s-a descoperit un ganglion inflamat. Acum, cei doi copii pe care îi creștea singură au ajuns într-un centru de plasament din Iași.

Otilia Cozaciuc, prietenă: „Alexandra a avut nefericirea să nu cunoască calea pe care să meargă să se trateze și a fost prea târziu, din păcate. Multe mame nu au posibilitatea să aibă acces la un tratament adecvat. Este important să fie tratate cu respect. Să li se pună la dispoziție un plan de tratament și să nu se mai simtă așa umile”.

În acest moment, Spitalul Veronica mai are nevoie de o serie de avize de la Ministerul Sănătățîi pentru secțiile în care se vor face și internări. Dar, după inaugurarea care va avea loc pe 8 martie, cabinetele destinate consultațiilor în regim ambulator, cum este ginecologia, pediatria și stomatologia, își vor începe activitatea. La început, cu 10 medici și 15 asistente medicale, urmând ca în timp echipa să crească.

În Spitalul Veronica, pe lângă consultații, toți pacienții vor avea acces gratuit și la medicamente. Înainte de a pleca acasă, vor primi și o masă caldă.

Cei interesați să sprijine proiectul umanitar o pot face cu o donație în contul asociației Glasul Vieții.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62393942
Câți ani trebuie să aștepte un fumător care a renunțat la țigări pentru a avea o speranță de viață ca a unui nefumător

Fumatul ucide anual mai mult de 8 milioane de persoane în întreaga lume, conform Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

62425696
De ce lipsesc antibiotice din farmacii, deși autoritățile spun că sunt pe stocuri. Sunt vândute în alte țări din UE

Bolnavii reclamă faptul că anumite antibiotice se găsesc foarte greu în farmacii. Liliana Curea a studiat piața și are mai multe detalii.

62426273
„O poză pe WhatsApp nu ne ajută”. Haosul din farmacii se acutizează după noile reguli pentru antibiotice

Haosul din farmacii se acutizează după noile reguli pentru antibiotice.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.