Primul defibrilator extravascular implantat în România. Intervenția s-a realizat în Cluj-Napoca

×
Publicitate

Pentru prima dată în România, medici din Cluj-Napoca au implantat unui pacient un nou tip de defibrilator, care nu necesită introducerea firelor direct în inimă, dar păstrează toate funcțiile unui dispozitiv clasic.

Potrivit specialiștilor, tehnologia este o alternativă mai puțin invazivă, care reduce din riscuri. Deja, la Institutul Inimii din Cluj au avut loc două astfel de intervenții.

Sorin Deji este primul pacient de la noi căruia i-a fost montat un tip nou de defibrilator. Are 71 de ani.

Sorin Deji, pacient: „Cordul meu nu făcea față la eforturi normale și oboseală.”

Față de celelalte aparate, acesta este unul extravascular — sonda lui nu ajunge în inimă, se pune sub stern. Astfel, este suficient de aproape de cord, dar riscul de infecție este redus. Iar bateria sa ține 12 ani, în loc de șase.

Stelian avea un stent cardiac de peste 10 ani. Spune că, la 59, cât are acum, dispozitivul nu mai făcea față.

Stelian Dăscăloiu, pacient: „Eram foarte stresat, nefiind protejat, știind care sunt problemele cu inima, oricând se putea întâmpla orice. Pe fond de stres, am avut un episod de tahicardie și am ajuns la spital. Acum sper să fie mult mai bine.”

Aparatele implantate la noi în premieră se folosesc în Europa de mai bine de doi ani.

Dr. Horia Roșianu, medic primar cardiolog: „Putem trata pacienți care au riscuri de implantare a unui defibrilator convențional, cum este primul pacient pe care l-am avut. Din cauza unor particularități anatomice, nu permitea efectiv introducerea sondei în inimă și nu puteam face nici extragerea sondelor pe care le are, pentru că riscul de moarte intraprocedurală ar fi fost foarte mare.”

Prețul unui astfel de defibrilator ajunge la 20.000 de euro, însă este decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
OMS cere acces global la medicamente moderne pentru obezitate și solicită companiilor farmaceutice să reducă prețurile

Organizația Mondială a Sănătății recomandă folosirea medicamentelor moderne pentru tratamentul obezității și pune accent pe nevoia urgentă ca aceste terapii să fie accesibile peste tot în lume.

Persoanele cu simptome ale virusului hepatic B și C vor beneficia de testare gratuită. Anunțul Ministerului Sănătății

Persoanele cu semne sau simptome sugestive, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, pot beneficia gratuit de testare pentru virusurile hepatitice B şi C, au anunţat marţi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Studiu japonez revoluționar. Alzheimer, combătut cu un aminoacid folosit zeci de ani

Un aminoacid utilizat clinic timp de decenii în diverse afecțiuni cardiovasculare a redus plăcile amiloide în studiile pe animale bolnave de Alzheimer, anunță oamenii de știință.

Recomandări
Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.