Obezitatea, asociată cu depresia, în special la femei, potrivit unui studiu

62349351
Shutterstock

Un grup de cercetători în domeniul sănătăţii mentale şi fizice a găsit dovezi care indică o sănătate mintală mai precară la persoanele de vârstă mijlocie sau mai în vârstă cu obezitate, independent de boală şi de factorii legaţi de stilul de viaţă.

 

 

Ei spun că intervenţiile specifice ale profesioniştilor din domeniul sănătăţii ar trebui să includă asistenţă pentru gestionarea greutăţii.

Într-o cercetare publicată recent pe site-ul cu acces liber, PLOS ONE, o echipă de cercetători irlandezi descrie modul în care a analizat datele de sănătate pentru mai mult de 1.800 de voluntari adulţi, comparând scorurile referitoare la Indicele de Masă Corporală (IMC) şi cele pentru sănătatea mintală.

Cercetări anterioare şi dovezile anecdotice au sugerat o legătură între obezitate şi depresie, dar puţine studii au analizat legătura dintre cele două folosind dovezi concrete de la persoanele în vârstă.

Pentru acest nou studiu, grupul de cercetare a cerut voluntarilor de la un centru de îngrijire primară să participe la un studiu privind obezitatea.

Citește și
Bebelușii, expuși la peste 40 de „substanțe chimice eterne” înainte de naștere. Riscurile ridicate asupra sănătății
Bebelușii, expuși la peste 40 de „substanțe chimice eterne” înainte de naștere. Riscurile ridicate asupra sănătății

Ca parte a studiului, fiecare dintre cei 1.821 de voluntari (cu vârste cuprinse între 46 şi 73 de ani) au permis accesul la dosarele lor medicale şi au ţinut post peste noapte înainte de a furniza probe de sânge, care au fost testate pentru hemoglobina glicată (GHb) şi nivelurile de glucoză.

De asemenea, participanţilor li s-au măsurat greutatea, înălţimea şi circumferinţa taliei, care au fost folosite pentru a calcula IMC.

Fiecare voluntar a completat formulare care descriau stilul de viaţă, datele demografice şi alţi factori de sănătate sau de boală.

Analizând datele şi luând în considerare factorii legaţi de stilul de viaţă, cercetătorii au descoperit ceea ce ei descriu ca fiind o asociere între IMC/măsurile corporale compatibile cu obezitatea şi depresia, împreună cu sentimente scăzute de bunăstare.

Aceştia au observat că astfel de relaţii au fost mai frecvente în cazul femeilor din studiu decât în cazul bărbaţilor.

De asemenea, grupul a remarcat că rezultatele au fost în concordanţă cu cele găsite în alte eforturi de cercetare similare.

Echipa de cercetare sugerează că sănătatea mintală mai slabă la persoanele în vârstă obeze este probabil legată de factori sociali şi fizici, menţionând că există stigmă socială, prejudecăţi şi uneori discriminare asociate cu persoanele care suferă de obezitate.

De asemenea, cercetătorii au mai menţionat că o serie de studii sugerează faptul că există numeroase probleme de sănătate asociate cu obezitatea, de la dureri articulare şi de spate la boli cardiovasculare şi fibromialgie.

O combinaţie de frustrări, cu care se confruntă persoanele obeze, contribuie probabil la o sănătate mintală precară, notează autorii studiului.

Acesta a fost un studiu transversal, iar cercetătorii afirmă că este posibil ca grăsimea corporală crescută să fie o consecinţă a simptomelor depresive, mai degrabă decât o cauză.

Cu toate acestea, autorii sugerează că intervenţiile specifice pentru reducerea depresiei ar trebui să includă măsuri mai bune de gestionare a greutăţii la nivelul populaţiei.

„Deşi cercetarea noastră sugerează că relaţia dintre adipozitate şi simptomele depresive este independentă de potenţiali factori de confuzie, cum ar fi fumatul, consumul de alcool, activitatea fizică de nivel scăzut şi afecţiunile cronice, sunt necesare studii viitoare care să utilizeze date prospective, în diverse populaţii, pentru a confirma aceste constatări”, a comentat rezultatele, într-un comunicat, dr. Seán Millar, de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul UCC din Irlanda, unul dintre cercetătorii care au condus studiul.

Potrivit cercetătorilor, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a identifica mecanismele care leagă supraponderabilitatea şi obezitatea de depresie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Citește și...
Bebelușii, expuși la peste 40 de „substanțe chimice eterne” înainte de naștere. Riscurile ridicate asupra sănătății
Bebelușii, expuși la peste 40 de „substanțe chimice eterne” înainte de naștere. Riscurile ridicate asupra sănătății

Bebeluşii sunt expuşi la mai multe „substanţe chimice eterne” înainte de naştere decât se ştia până acum, arată un nou studiu. 

Medic: Numărul pacienților care s-au vaccinat anti-HPV anul trecut a fost de peste două ori mai mare decât în 2024
Medic: Numărul pacienților care s-au vaccinat anti-HPV anul trecut a fost de peste două ori mai mare decât în 2024

Interesul românilor pentru vaccinarea anti-HPV este în creștere, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, conform prof. univ. dr. Monica Mihaela Cîrstoiu, șefa Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB.

Femeile însărcinate pierd aproape 5% din materia cenușie. De ce spun cercetătorii că schimbarea este însă una benefică
Femeile însărcinate pierd aproape 5% din materia cenușie. De ce spun cercetătorii că schimbarea este însă una benefică

Expresia „baby brain” – folosită adesea pentru a descrie presupusa stare de confuzie sau uitare a femeilor însărcinate – face parte de mult timp din cultura populară. 

Recomandări
Surse: SUA cer României permisiunea să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu
Surse: SUA cer României permisiunea să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu

Statele Unite ar fi cerut permisiunea să folosească baza de la Mihail Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu.

Bugetul de stat pe 2026. Cine sunt pensionarii care ar putea primi ajutoare de 1.000 de lei. Pensiile rămân înghețate
Bugetul de stat pe 2026. Cine sunt pensionarii care ar putea primi ajutoare de 1.000 de lei. Pensiile rămân înghețate

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului pe anul acesta. Pensiile rămân înghețate, dar cei cu venituri mici vor primi ajutoare de la stat. Sunt bani în plus pentru Apărare, Educație și Energie.

Pentagonul anunță cea mai intensă zi de bombardamente în Iran. Teheranul îl amenință pe Trump, războiul escaladează
Pentagonul anunță cea mai intensă zi de bombardamente în Iran. Teheranul îl amenință pe Trump, războiul escaladează

Șeful Pentagonului a promis pentru marți cea mai intensă zi de bombardamente americane în Iran.