Medicii americani avertizează asupra unor noi simptome asociate coronavirusului

62116699
Getty

Doctorii din Statele Unite confirmă afirmațiile cercetătorilor francezi, care avertizează că pierderea mirosului, dar și a gustului, poate fi adăugată pe lista simptomelor de coronavirus.

 

Simptome ca anosmia, adică lipsa mirosului, și ageuzia, adică dispariția totală a simțului gustului, sunt două simptome ce pot fi luate în calcul pentru posibila depistare a infecțiilor cu COVID-19, transmite Academia americană de otolaringologie, potrivit CNN.

„În special anosmia a fost constatată la pacienții care au fost testați pozitiv pentru coronavirus și care nu aveau alte simptome”, potrivit unui comunicat postat duminică pe site-ul Academiei.

Prezența acestor simptome ar trebui să vă facă să luați în serios în considerare testarea de COVID-19, este sfatul pe care îl dau doctorii.

O organizație a medicilor ORL din Marea Britanie, dar și medicii din Franța, au concluzionat că lipsa mirosului ar putea fi un simptom de coronavirus, în condițiile în care anosmia este asociată cu unele infecții respiratorii.

Legătura între anosmie și coronavirus

 

Lipsa mirosului ca simptom de Covid-19 s-a constatat după ce au fost analizate mai multe cazuri în Coreea de Sud, China și Italia, unde un număr semnificativ de pacienți cu infecții dovedite au dezvoltat anosmie.

“Nu toate cazurile pozitive de COVID-19 prezintă anosmie, dar toate cazurile de anosmie izolată, fără cauză locală, fără inflamaţie, sunt COVID-19 pozitive’’, a precizat specialistul pentru AFP.

Potrivit primelor cazuri urmărite de asociaţia profesională a medicilor ORL, pacienţii în cauză sunt mai degrabă tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani.

“Persoanele care resimt anosmie, trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauţie şi să poarte mască, chiar şi în cadru familial”, potrivit Jean-Michel Klein.

Spre deosebire de protocolul de tratament al unei anosmii clasice, medicul recomandă să nu fie administrată corticoterapie, ″care slăbeşte răspunsul imunitar″⁣, sau o spălare a foselor nazale care ar risca să ″trimită virusul din mucoasa nazală în plămâni″⁣.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62116675
Cât de periculos este noul coronavirus pentru persoanele obeze. Avertismentul specialiștilor

Noul coronavirus poate cauza simptome mai severe și complicații persoanelor obeze, potrivit worldobesity.org.

62115436
118 români au fost deja băgați în carantină, pentru ca nu au respectat autoizolarea

Crește în fiecare zi și numărul dosarelor penale deschise împotriva celor care zădărnicesc, deliberat sau nu, combaterea răspândirii noului coronavirus.

62048413
CNAS: În perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului de sănătate

CNAS a propus un proiect de act normativ care prevede o serie de modificări și completări ale unor acte normative în domeniul sănătăţii.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.