Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din Capitală a inaugurat secția de pediatrie, complet renovată

×
Publicitate

Intitutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului din Capitală a inaugurat joi secția de pediatrie, complet renovată și utilată.

Investiția depășește 200.000 de euro, iar banii provin din donații și sponsorizări.

11 saloane în care sunt 42 de paturi arată acum ca cele dintr-un spital occidental. Pereții sunt plini de persoanaje din povești și desene animate.

Florica Dumitrescu, asistenta șefă a sectiei de pediatrie: „Ne bucurăm că s-a reușit prin sponsori să se realizeze condiții speciale. Copilul, în acest moment, vrea condiții ca acasă: televizor, desene animate, condiții de igienă.''

Secția are două compartimente: unul de hematologie, iar celălalt de fibroză chistică. Așadar, aici ajung copii cu probleme grave de sănătate, iar uneori spitalizarea este de lungă durată.

Iustina Stan, coordonatoarea centrului de fibroză chistică:„Internarea pentru un copil este un stres major și am încercat pe cât posibil, apelând la specialiști în cromatică, în desen, la psihologi să mai diminuăm din acest stres al micilor noștri pacienți, alegând culori calde, calme și desene apropiate vârstelor, pentru că îngrijim aici copii de la un an până la 18 ani, cum sunt cei cu fibroză chistică cu talasemie.''

Renovarea secției de pediatrie 1 a început în luna august și a costat 230.000 de euro, iar banii au venit doar din donații și sponsorizări.

Florin Brezan, medic primar pediatru, directorul medical al INSMC: „Donațiile au devenit o obișnuință ca metodă, ca să mai poți face ceva. Și în pediatrie există boli cronice, copii care sunt monitorizați toată perioada copilăriei. Ei interacționează foarte mult cu spitalul și spitalul trebuie să aducă mai multă prietenie în relația cu copilul, astfel încât suferința să treacă mai ușor.''

În trecut, tot din sponsorizări, reprezentanții Intitutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului au mai renovat Unitatea de Primiri Urgențe și o altă secție.

Iar la începutul anului viitor și-au propus să înceapă lucrările de modernizare a Ambulatoriului de Specialitate. Proiectul se ridică la 300.000 de euro. Toți cei care vor să doneze pentru această cauză o pot face în conturile care se găsesc pe site-ul spitalului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62163228
Testul rapid din salivă pentru coronavirus a ajuns și în România. Nu este pentru uz casnic
Testul rapid din salivă pentru coronavirus, recent autorizat pe piaţa europeană, este disponibil şi în ţara noastră.
62163054
Ce sunt alimentele funcționale și cum ne pot îmbunătăți imunitatea împotriva COVID-19
Până când vom beneficia cu toţii de un vaccin, medicii spun că avem la îndemână modalităţi prin care ne putem îmbunătăţi sistemul imunitar.
62159675
Ministerul Sănătății anunță înființarea a 900 de centre de vaccinare împotriva Covid-19
Ministerul a anunțat, marți, înființarea a aproximativ 900 de centre de vaccinare împotriva Covid-19, în perioada următoare, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, să se definitiveze numărul acestora la nivel național.