InfoCons: Testarea preventivă este unica șansă pe care România o are în lupta cu COVID-19

62116361

Testarea preventivă a populaţiei pentru depistarea COVID-19 este singura şansă reală pe care o are România în acest moment, pentru a nu ajunge într-o stare de colaps, transmite InfoCans.

"InfoCons şi Federaţia Asociaţiilor de Consumatori trag un semnal de alarmă cu privire la testarea preventivă a populaţiei pentru depistarea COVID-19. Este singura şansă reală pe care o are România în acest moment, pentru a nu ajunge într-o stare de colaps, pentru a da o şansă reală României în vederea combaterii acestui virus. O persoană depistată la timp poate însemna zeci de alte vieţi salvate. Un om prevenit face cât doi! În cazul în care nu vor fi luate măsuri de urgenţă pentru testarea în masă a populaţiei ca primă măsură în combaterea acestui virus, situaţia se va înrăutăţi în mod accelerat", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România - InfoCons.

Federaţia Asociaţiilor de Consumatori este o persoană juridică de drept privat, reprezentativă, care susţine şi protejează drepturile şi interesele organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul protecţiei consumatorilor.

"Este momentul oportun în a fi solidari şi doar împreună şi adoptând o atitudine putem trece peste această criză. Testarea preventivă a populaţiei este o şansă reală pentru părinţii, copii şi bunicii noştri în final pentru noi toţi. Autorităţile publice au obligaţia să nu mai amâne sub nicio formă efortul public de realizare a unei Campanii preventive de testare a populaţiei", a declarat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

367 de cazuri confirmate

 

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că un număr de 367 de persoane au fost confirmate până în prezent cu noul tip de coronavirus, iar dintre acestea, 52 au fost declarate vindecate şi externate. De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.

"Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unităţi medicale private", afirmă aceeaşi sursă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62116253
Noile măsuri impuse în piețe și centre comerciale din cauza epidemiei de Covid-19

Piețe, centre comerciale, mari magazine și locuri de joacă, cele mai aglomerate spații publice își scurtează programul de vizitare, impun restricții de acces sau se închid cu totul, pentru protecția oamenilor.

62116222
Mesaje de susținere pentru personalul medical din România. Imaginile care au devenit virale

Zeci de români au transmis mesaje de susținere personalului medical, care muncește zilele acestea neîntrerupt și îi tratează pe cei depistați cu Covid 19.

62116187
Ce fel de măști nu protejează împotriva infecției cu coronavirus. Anunțul OMS

Organizația Mondială a Sănătății și alte instituții internaționale de sănătate publică menționează foarte clar că măștile fabricate manual sau din pânză/ bumbac/ tifon nu protejează împotriva infecției cu coronavirus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.