Expert: S-ar putea ca un vaccin să te protejeze 10 ani, altul doar un an, dar toate își fac treaba. Nu știm ce se va întâmpla

62173368
Shutterstock

Un vaccin ne-ar putea imuniza împotriva Covid-19 pentru 10 ani, altul pentru doar un an și nu putem ști ce se va întâmpla, pentru că ”răspunsul imun este foarte complex”, dar știm că toate vaccinurile aprobate își fac treaba, susține un expert român.

”În momentul de faţă, nu ştim ce se va întâmpla pe un termen mai lung de opt luni, cât a trecut de la finalizarea studiilor clinice. S-ar putea ca vaccinul de la AstraZeneca sau altul la fel, să te protejeze zece ani, iar cel de la Pfizer şi Moderna, doar unul sau doi ani. Răspunsul imun este foarte complex, nu înţelegem încă pe deplin cum funcţionează", a declarat prof. dr. Radu Iliescu, prorectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” pentru Ziarul de Iași.

Expertul consideră că este greșită concentrarea discursului public asupra eficacității vaccinurilor: "Este greşit. Majoritatea studiilor internaţionale arată că toate serurile aprobate acum în Europa: Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, care a solicitat aprobare, îşi fac treaba. Procentul celor care, odată vaccinaţi, ajung să fie spitalizaţi, cu forme grave sau chiar să moară în urma infectării, este extrem de redus".

"Este o problemă de perspectivă: dacă întrebi dacă într-o populaţie generală cele două vaccinuri, unul cu o eficacitate în studiul clinic de 60%, iar altul de 90%, se vor comporta la fel, dacă această diferenţă se va păstra în populaţia generală, răspunsul nu poate să ţi-l dea nimeni. Sunt mulţi factori care contează: viteza cu care te vaccinezi, numărul de oameni imunizaţi, circulaţia persoanelor, măsurile restrictive", explică prof. dr. Radu Iliescu.

 

Un vaccin antigripal obișnuit are o eficiență și de 40%

 

Vorbind strict despre eficacitate, vaccinul antigripal are, în funcţie de tulpinile de gripă care circulă în fiecare an, o eficacitate care variază între 40 şi 60 la sută, conform site-ului CDC (Centers for Disease Control and Prevention), institutul public de sănătate din SUA.

Dar scopul vaccinului nu este de a împiedica infectarea cu virusul gripal, ci ajutorarea sistemului imunitar de a-l contracara astfel încât să se evite formele grave, ce necesită spitalizare, sau chiar decesele provocate de gripă.

Explicaţia este valabilă şi în cazul vaccinurilor împotriva COVID-19: pentru ca societatea să se redeschidă, vaccinarea trebuie să stopeze sau să reducă producerea cazurilor grave, care ar aglomera spitalele, şi decesele.

În momentul de faţă, toate cele trei vaccinuri aprobate în Europa au o eficienţă foarte mare în studiile clinice de a preveni infectările şi formele grave, iar noile cercetări arată că sunt eficiente şi în împiedicarea celor care s-ar infecta după vaccinare să îl transmită mai departe.

Al patrulea vaccin aprobat în Europa ar putea fi la mijlocul lunii martie, e produs de compania Johnson & Johnson, are nevoie de o singură doză şi care s-a dovedit eficient şi împotriva noilor tulpini.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Vlad Voiculescu pregătește o listă a „medicamentelor esențiale” printr-un ordin de ministru

O listă a „medicamentelor esențiale” va fi reintrodusă, iar ministrul sănătății a anunțat că pregătește un ordin pentru asta. Se produce însă într-un moment în care „instituțiile statului sunt profund slăbite” a spus Vlad Voiculescu.

Programarea pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech, reluată de sâmbătă

Vaccinarea cu serul produs de Pfizer/BioNTech se va relua sâmbătă, iar în următoarele 20 de zile se vor putea imuniza încă 156.000 de persoane, conform Comitetului de coordonare a vaccinării.

Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit, autorizată de FDA

Agenţia americană a medicamentelor (FDA) a autorizat joi păstrarea vaccinului anti-COVID-19 al alianţei Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelatoare, mai ridicate decât cele autorizate până acum, ceea ce va facilita distribuirea sa, transmite AFP.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.