Doctor in stiinte medicale, despre campaniile pro sau contra vaccinare: "Fiecare parinte sa stie ca risc zero nu exista"

Totodata, medicul atrage atentia ca nu exista risc zero in nicio varianta si ca parintii ar trebui sa stie care pot fi consecintele fiecarei decizii, pentru ca in final sa isi asume ceea ce aleg.

"Cum as putea sa intervin intr-o discutie pro sau contra vaccinare? Dupa ce s-a nascut fratele meu cel mare, parintii au mai avut o fetita, care a murit la 3 luni, in 1954, intr-o epidemie de tuse convulsiva! La 3 ani a venit pe lume fratele mijlociu si, candva dupa 1960, eu. Nu stiu daca in acele vremuri grele parintii mei ar fi decis sa aiba 4 copii. Erau trecuti de 33 de ani amandoi si poate ca dorul niciodata ostoit dupa minunea aceea de copil i-a facut sa ia decizia aceasta. Tatal meu nu a scos niciodata o vorba despre copil. Doar ca am primit la nastere numele ei. intocmai. Era ca si cum le-ar fi fost adus copilul inapoi! Mama a vorbit putin in copilaria mea despre copilul pierdut. si mereu isi reprosa ca nu a reusit sa o izoleze de copiii bolnavi la vremea aceea, ca nu a reusit sa o apere si nu isi revenea din socul mortii sale rapide! Pe masura ce anii au trecut, avea noaptea cosmaruri ca, undeva fetita traieste si este singura, infometata si ii este frig! in ultimele luni de viata, avea momente de panica terifianta si ma ruga sa ii promit ca o sa am grija de ea, ca nu o sa ii lipseasca nimic si ca o sa o dam la scoala!..

In lumea copilariei mele nu prea exista o casa in care sa nu fi fost victime ale bolilor pentru care ulterior s-au gasit vaccinuri! Multe decenii din secolul 20, copiii mureau de bolile copilariei( femeile nasteau cite 7-8-10, dar ajungeau la maturitate 2-3!); mamele erau terorizate ca, odata ajunsi la maturitate, baietii mureau in razboaie( si tot la 20-30 de ani Europa era traversata de razboaie nimicitoare) si fetele la nastere (hemoragii incotrolabile sau infectii puerperale pentru care nu existau antibiotice) sau de tuberculoza care facea ravagii si cu greu se putea vindeca! in 1918, la marea epidemie de gripa spaniola, au murit parintii bunicii mele paterne si sora cea mare! 5 orfani. Au trecut in casa rudei celei mai apropiate, prefectul de Silistra.

Citește și

Epidemia de rujeola face noi victime, in randurile copiilor. O fetita, de 9 ani, a murit intr-un spital din Timisoara

Cand bunica s-a casatorit, soacra sa a decis ca, odata cu mireasa sa aduca la ei in casa toti orfanii( sa nu mai treaca incaodata prin trauma despartirii). si de la dansa au plecat cu totii sa isi faca rost in viata. intre timp, sotia prefectului de Silistra a murit la nastere si bunica a avut grija de unica ei fiica, iar legatura dintre ele doua a ramas pe viata!

In 1956-57 Europa era zguduita de epidemia de poliomielita! in jurul nostru, aproape nu a ramas familie cu copii neatinsi de virus! Au murit multi copii, au supravietuit copii cu sechele motorii grave sau cu retard neuropsihic important. stiu astfel de copii ingrijiti cu multa dragoste si daruire in familie vreme de zeci de ani! De parinti bolnavi si ei octogenari- nonagenari pe care poate numai grija pentru copiii acestia batuti de soarta( ajunsi si ei la 60-70 de ani) ii mai tinea in viata! imi revine mereu in minte o scena sfasietoare de la inmormantarea mamei unuia dintre acesti copii, cu sechele grave cerebrale, care statea langa sicriu si spunea leganandu-se: ”dor de mama, dor de mama!”...si toti erau copii normali la nastere si cu dezvoltarea frumoasa pe care o au toti copiii in familii care si i-au dorit si ingrijit cu devotament si inainte si dupa boala cumplita care le-a frant destinele! Ca medic, singurul vaccin de care ma temeam era cel antipolio, pentru ca era facut cu virus viu atenuat si exista riscul ”incalzirii” tulpinii care putea da ulterior boala! Acum si riscul acesta este indepartat, in vaccinuri fiind virus inactivat. si daca se spera ca pana in anul 2000 boala va fi eradicata, inca mai apar focare de boala!

Am ”experimentat” pe propria piele o reactie vaccinala grava si efectele vaccinarii obligatorii de prin 1972 cand ni se facea la scoala vaccinul antiholeric, fara prea multe informatii si, evident, fara acordul parintilor! Dupa 90 s-a putut efectua si vaccinul contra virusului hepatitei B! Intre timp capatasem un teren plurialergic, dupa fiecare rapel imi intepeneste umarul la bratul la care se injecteaza, dar nu mi-as pune problema sa nu il fac, cata vreme toata copilaria am asistat la lupta pentru supravietuire a unuia in unchii mei care a facut prin anii 70 o forma grava de hepatita B dupa injectii cu seringi nesterile la un dispensar medical!

Ca medic am vazut consecintele nevaccinarii BCG- copil de 18 luni cu meningo encefalita TBC – ”scapat” la vaccinare in maternitate. Locuiau cu bunicul care a facut TBC pulmonar. Ancheta epidemiologica neglijenta nu a sesizat pericolul( acum insa am avut nevoie sa aducem vaccinul din Bulgaria, pentru o urgenta in familie!)...am vazut ce repede se moare de meningita meningococica, am vazut copii cu pancencefalita sclerozanta subacuta- complicatie redutabila a rujeolei! si asist perplexa la epidemia actuala: mii de cazuri de boala si zeci de decese! Plus discutii emotionale pro sau con! Ceea ce presupune lipsa de profesionalism si mult diletantism! Vorbim de vieti de copii! Autoritatile sunt obligate sa faca un plan de gestionare a tuturor riscurilor, sa elaboreze masuri pe termen scurt si mediu! Sa aduca dozele de vaccin in cabinetele medicilor de familie si farmacii! Sa decida schemele de vaccinare. Mai e nevoie de o campanie sustinuta de comunicare! Fiecare parinte sa stie ca poate alege varianta pe care o considera cea mai sigura pentru copilul sau. si sa stie ca risc zero nu exista! In orice decizie va exista si un risc asumat, vaccinat sau nevaccinat, copilul trebuie sa fie in siguranta! Istoria ramane in urma, dar trebuie sa fim constienti ca aparenta siguranta si imunitate la boli transmisibile de acum, se datoreaza si programelor de zeci de ani de vaccinare pe scara larga. Mai mult nu as putea spune eu, care poate am venit pe lume si din lipsa vaccinurilor! Mereu ma intreb insa, ce ar avea de spus pe tema aceasta sora pe care nu am cunoscut-o niciodata!....R.I.P.", este mesajul doctorului.

Elena Copaciu este doctor in stiinte medicale si conferentiar universitar la UMF Carol Davila si a fost medic anestezist sef la Clinica ATI SUUB intre 2007-2005. In 2011 a obtinut „Diplome Universitaire en Neuroreanimation” la Universitatea Saint Quentin en Yvellines, Versailles, Franta. In ultimii 10 ani a fost presedinta Comisiei ATI a Colegiului Medicilor din Romania.

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă